Eveniment

Activitate camerală

Curier legislativ

Eșalonarea la plată în formă simplificată – benefică în cazul unor dificultăți financiare temporare

material de opinie de Luiza Ionescu-Donoiu, Senior Managing Associate, Laura Epure (Spiridon), Senior Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal, și Ana Petrescu-Mujdei, Senior Manager, Taxe Directe, Deloitte România

Conform celui mai recent raport de activitate publicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), pentru primul semestru al anului 2021, direcțiile majore de acțiune ale instituției în următorii patru ani vizează continuarea parteneriatului cu contribuabilii, mediul academic și mediul de afaceri, adoptarea de soluții digitale integrate și prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. În acest scop, ANAF a implementat o serie de măsuri de stimulare a conformării voluntare care au vizat, printre altele, simplificarea procedurii de eșalonare la plată, alături de anularea obligațiilor …

Impozitul pe profit 2022, trei beneficii pentru companii

Anul 2022 vine cu vești bune pentru companii în zona impozitului pe profit și anume cu trei seturi de măsuri care ar putea oferi un cost efectiv cu impozitul datorat mai mic la nivelul societăților sau al grupurilor de societăți, arată Răzvan Ungureanu, Director Asistență Fiscală, EY România, într-un material remis redacției. Este vorba despre reducerea cu până la 15% a impozitului pe profit datorat, deducerea ajustărilor pentru deprecierea creanțelor neîncasate, care crește la 50% și despre consolidarea fiscală. Conform sursei citate, aplicarea acestor măsuri ar conduce la un profit net mai mare, adică mai mulți bani la dispoziția companiilor pentru a fi reinvestiți sau distribuiți către acționari, precum și un cash-flow …

Pentru afacerea dvs.

Voucherele de vacanță – 100% deductibilitate fiscală în limita a 13.800 lei/angajat/an fiscal

Potrivit ministrului antreprenoriatului şi turismului, Constantin-Daniel Cadariu: „Voucherele de vacanță pot fi acordate și salariaților din privat, direct de către angajator, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de efectuarea concediului de ordină în regim de turism intern”.
Astfel, conform OUG nr. 8/2009, cu modificările şi completările ulterioare, voucherele de vacanță primite de salariați pot fi folosite pentru achiziţionarea serviciilor de cazare, iar în pachetele turistice care includ …

CHAT, nou serviciu electronic al ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat, în a treia decadă a lunii noiembrie, CHAT, un nou serviciu electronic disponibil pe www.anaf.ro, care se află în fază de testare până la sfârşitul acestui an.
Prin intermediul serviciului de CHAT, care poate fi accesat la adresa https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/contact/call_center, contribuabilii pot beneficia de asistenţă în vederea accesării serviciilor disponibile pe portalul amintit.
În situaţia în care contribuabilii doresc alte informaţii decât cele cu privire la serviciile disponibile pe portalul ANAF …

București

Din lumea afacerilor

Barometrul KPMG privind creditarea imobiliară: Împrumuturile imobiliare câștigă importanță în perioada pandemică

Investițiile în proprietăți imobiliare în Europa Centrală și de Est (CEE) în primul semestru al anului 2021 au scăzut cu 22% în comparație cu aceeași perioadă a anului anterior, ceea ce nu reprezintă o surpriză având în vedere repercusiunile economice semnificative ale crizei sanitare internaționale cauzate de COVID-19 în majoritatea sectoarelor economice.
Însă, conform rezultatelor celei mai recente ediții a Barometrului KPMG privind Creditarea Imobiliară (”KPMG’s Property …

Președintele CCIB, Iuliu Stocklosa: „Este nevoie de susținerea prin toate mijloacele şi pe termen lung a exporturilor”

Piața Presei și Club Antreprenor au organizat în data de 14 decembrie 2021 cea de a doua ediție a conferinței „Cu cine reclădim și modernizăm România?”. Cu acest prilej, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a avut o intervenție axată pe necesitatea susținerii prin toate mijloacele şi pe termen lung a exporturilor, ca soluție viabilă pentru echilibrarea balanței comerciale a țării noastre, cronic deficitară …

Companii

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie, expertiză și infrastuctură de top în domeniul micro și nanotehnologiilor

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie (IMT București) se distinge ca un institut creat pe o tematică de înaltă tehnologie, în concordanță cu evoluțiile din Uniunea Europeana. IMT a fost înființat ca institut național în noiembrie 1996, în urma fuziunii dintre Institutul de Microtehnologie – IMT (apărut în 1991 ca Centru) şi Institutul de Cercetări pentru Componente Electronice – ICCE (creat în 1969). Astfel, susținut şi de expertiza pre-existentă în domeniul microelectronicii, IMT a fost primul institut de microtehnologie din estul Europei şi și-a păstrat această orientare. În prezent, IMT București desfășoară …

Bursa de afaceri

Cereri de ofertăLicitații
keyboard_arrow_up