Alintat cândva “micul Paris”, Bucureştiul este astăzi un amestec de vechi şi nou, urât şi frumos, eleganţă şi tuşe grosiere. Este un oraş considerat de unii anacronic, cenuşiu şi fără farmec, în timp ce alţii, nu puţini la număr, optimişti din fire, văd accente de avangardism, creativitate şi “oaze” care ne duc cu gândul la alte capitale vest-europene.
Dacă mă întrebaţi pe mine, Bucureştiul este un oraş pe care ori îl iubeşti, ori îl urăşti. Dar dacă tot ne-am hotărât să ne clădim o viaţă aici, ştiţi dumneavoastră: visuri, casă, copii, carieră, o afacere “pusă pe picioare”, eu cred că e cazul să-l iubim. Dar să-l iubim cu adevărat şi cu “ochii larg deschişi”, să-i vedem frumuseţea şi forţa, dar şi vulnerabilităţile şi, într-un final, să ne aşezăm la masă şi să vedem ce e de făcut pentru a construi o relaţie funcţională cu el, dacă tot ne este dat să trăim împreună.
Bucureştiul a trecut prin multe: războaie, epidemii, incendii, cutremure devastatoare, regimul comunist. Bucureștiul este singurul oraș din lume care, în timp de pace a pierdut o treime dintre clădiri (din cauza sistematizării ceaușiste). Toate şi-au lăsat amprenta pe faţa oraşului, despre care am putea spune poveşti la nesfârşit. Dincolo de istoria impresionantă şi de poveşti, Capitala României este un oraş viu, în plină dezvoltare şi transformare. Paradoxal, problemele majore ale Bucureştiului tocmai de aici provin.
Astăzi, Capitala concentrează 22,4% din totalul firmelor înmatriculate în România, 21% din totalul salariaţilor români şi are, în acte, 1,8 milioane de locuitori. La aceştia se adaugă peste 350.000 de oameni care fac naveta în Capitală (plus studenții, artiștii etc). Spun fără teama de a greşi că mediul de afaceri bucureştean este cel mai dinamic din ţară. Chiar şi în primii ani după Revoluţie, când mecanismele economiei de piaţă erau insuficient dezvoltate, iar experienţa proaspeţilor antreprenori era redusă, comunitatea de business a Capitalei s-a dezvoltat cu o viteză net superioară mediei naţionale, tendinţă care s-a păstrat până astăzi. Apetitul pentru afaceri noi, creative, cu grad ridicat de valoare adăugată a fost întotdeauna mare în Bucureşti şi în zonele limitrofe. E de ajuns să amintesc că Regiunea Bucureşti-Ilfov a atras, după 1990, 60,7% din totalul investiţiilor străine directe realizate în România şi 61,2% din totalul investiţiilor străine directe în întreprinderi greenfield. Aşadar, mediul privat a investit şi a construit mult, într-un ritm constant superior mediei naţionale.
Această dezvoltare continuă a mediului privat a dat o şansă reală transformării Bucureştiului într-un oraş modern, adevărat „magnet” pentru investitori şi turişti. Spun acest lucru pentru că de la an la comunitatea de afaceri a virat către administraţia locală, sub formă de impozite şi taxe, sume din ce în ce mai mari. În plus, au existat numeroase programe cu finanţare europeană care au putut fi accesate de primării pentru proiecte de infrastructură, managementul traficului, gestionarea deşeurilor şi pentru un Bucureşti „mai verde”. Din păcate, se pare că până acum această şansă nu a fost valorificată cum se cuvine.
Bani au fost, însă rezultatele nu prea s-au văzut, cauzele fiind multiple: inexistenţa unei strategii coerente de dezvoltare urbană, proiecte aproape inutile, dar impuse din orgoliu sau interese financiare, dar şi „pusul carului înaintea boilor” ridicat la nivel de politică publică (a se vedea „borduriadele”, ca variantele dubla şi tripla bordură, şi campaniile de plantat panseluţe). Asta în timp ce, în plin centrul Capitalei unele trotuare sunt adevărate capcane pentru trecatori (gropi, denivelari, pavele prost puse și sparte). Le-aș aminti pe cele de pe strada Academiei, între BNR și Universitate, și aș putea continua! Da, sunt şi câteva proiecte mari de infrastructură începute, dar şi aici sunt probleme, fie că vorbim despre exproprieri nefăcute la timp, atribuiri de contracte, licitaţii şi achiziţii contestate în instanţă, despre lucrul în ritm de melc, sau după bunul obicei românesc, „las’ că merge şi aşa”.
Şi aşa se face că Bucureştiul a rămas singura capitală europeană fără o şosea de centură modernă. Nu mai vorbim despre cât facem din centrul Capitalei până la aeroportul Otopeni (aeroport încă „neracordat” la reţeaua de metrou), nici cât durează, într-o zi obişnuită, o traversare a Bucureştiului de la nord la sud sau de est la vest, sau cât timp pierdem până găsim un loc de parcare. Pentru a vedea adevărata dimensiune a problemei spun doar că la sfârşitul anului trecut, în Capitală erau înmatriculate 1,5 milioane de autovehicule, cu 32% mai multe decât la finele anului precedent. Nu mai vorbim despre cele care tranzitează capitala. Infrastructura rutieră? Aproape la fel ca acum 10-15 ani. Aşa se face că Bucureştiul este de mulţi ani în topul celor mai congestionate oraşe din Europa, iar nivelul particulelor în suspensie din aer este dublu faţă de cel maxim recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Problemele de infrastructură sunt evidenţiate frecvent de oamenii de afaceri autohtoni la capitolul „dificultăţi” şi de cei străini care vor să dezvolte afaceri aici la capitolul „temeri”. Da, Bucureştiul are o poziţie privilegiată, la intersecţia a două coridoare de transport pan-europene şi în apropiere de culoarul Dunării şi o structură socială şi profesională cu un standard ridicat. Da, Bucureştiul poate atrage în continuare investiţii, dar are nevoie să-şi modernizeze şi să-şi dezvolte infrastructura de transport, concomitent cu implementarea unui sistem coerent de management al traficului.
Pentru a se decongestiona traficul, dar şi pentru a reduce nivelul de poluare Bucureştiul, are nevoie şi de o reţea de transport public modernă şi eficientă. Niciun bucureştean nu-şi va lăsa maşina acasă pentru a circula cu un mijloc de transport în comun fără aer condiţionat, murdar, aglomerat, care nu are un orar precis de circulație şi care se deplasează cu viteza melcului. Vă întrebaţi poate, de ce eu, om de afaceri, vorbesc despre transportul în comun?! Pentru că şi acolo sunt banii mei, aşa cum sunt şi ai dumneavoastră. Şi îmi doresc să fie bine investiţi. Îmi doresc ca Bucureştiul să aibă un parc modern de autobuze, troleibuze şi tramvaie, dar în același timp îmi doresc cu tărie să fie regândit sistemul de acordare a subvenţiilor, în paralel cu o analiză realistă a modului de funcţionare a RATB (unde şi de ce se pierd bani?).
Vreau să trag un semnal de alarmă: problemele Bucureştiului nu sunt doar ale primăriilor. Sunt ale noastre, ale tuturor: oameni de afaceri, salariaţi, pensionari etc. Nerezolvarea acestora are efecte, mai mari sau mai mici, asupra fiecăruia dintre noi. Iată de ce, începând cu acest număr, mi-am propus să vorbesc despre problemele Capitalei, aşa cum se văd ele prin ochii unui antreprenor, dar vă invit şi pe dumneavoastră, dragi cititori, să ne scrieţi despre dificultăţile întâmpinate de firma dvs., astfel încât, ţinând seama de prerogativele ce sunt acordate de lege Camerei bucureştene, să le punem pe agenda celor care sunt în drept să le rezolve.
În plus, în concordanţă cu misiunea pe care Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi-a asumat-o faţă de oamenii de afaceri, dar şi cu rolul pe care-l avem în „viaţa cetăţii” deschidem larg uşa pentru un dialog pragmatic, eficient şi deschis cu autorităţile locale şi cu mediul de afaceri pentru a găsi soluţii eficiente pentru ameliorare şi rezolvare, inclusiv uitându-ne la ceea ce a funcţionat la alţii. Vă invităm să ne fiţi alături! Până data viitoare, iubiţi Bucureştiul!
George Vodislav
george.vodislav@ccib.ro
