Campionii industriei Smart City în România în 2020

Asociația Română pentru Smart City a organizat duminică, 20 decembrie 2020, cea de a cincea ediție a Smart City Industry Awards, eveniment de premiere a oamenilor, instituțiilor și companiilor care au contribuit la dezvoltarea comunităților din România anul trecut.

Deși, pentru prima dată în cei cinci ani de existență, manifestarea s-a desfășurat în mediul online, gala SCIA, susţinută şi de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti în calitate de partener suport, a reușit, și de această dată, să reunească cei mai importanți actori ai industriei de Smart City din România, europarlamentari, primari de mari municipii, CEO ai unora dintre cele mai mari companii de pe piața națională sau reprezentanți ai mediului academic.

Premiile speciale ale Asociației Române pentru Smart City au fost acordate după cum urmează:

  1. Premiul special pentru contribuția adusă României și pentru viziunea de dezvoltare a mobilității inteligente din Europa: Adina Vălean, Comisar European pentru Transporturi;
  2. Cel mai bun proiect smart city: Primăria Sectorului 4, București, primar Daniel Băluță;
  3. Primarul Anului 2020: Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca;
  4. CEO of the Year: Andrei Militaru, CEO Network One Distribution;
  5. Cel mai activ membru al anului: Dell Technologies, Valentina Frângu, Sales Manager;
  6. Cel mai bun proiect Smart Village: Primăria Comunei Ciugud;
  7. Partenerul anului 2020: Institutul pentru Libertate și Democrație, președinte Cristian David;
  8. Cea mai bună companie Smart City: UiPath;
  9. Administratorul public al anului 2020: Dorin Apahidean, administratorul public al Municipiului Turda, județul Cluj;
  10. Best Mass Media Supporter: Ziarul Bursa și Business Review;
  11. Smart City Ambassador: Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași.

De asemenea, în cadrul Galei Smart City Industry Awards au fost acordate premii pe şase categorii, astfel:

  1. Best Smart Mobility Project: Primăria Municipiului Turda, primar Cristian Octavian Matei, pentru proiectul “Transport în comun 100% electric în Municipiul Turda”;
  2. Best Smart Governance Project: Autoritatea pentru Digitalizarea României, președinte Sabin Sărmaș, pentru proiectul ”Platforma Software Centralizată pentru Identificare Digitală – PSCID”;
  3. Best Smart Economy Project: compania Oracle, pentru proiectul ”Oracle for Start-Ups”;
  4. Best Smart Environment Project: compania Continental Automotive România, CEO Christian von Albrichsfeld, pentru proiectul ”Sistem Inovativ de Generare a Energiei la sediul automotive din Timișoara”;
  5. Best Smart Living Project: Primăria Câmpia Turzii, primar Dorin Nicolae Lojigan, SecurifAI, CEO Valeriu Filip și Orange România pentru proiectul ”Sistem de securitate pe bază de inteligență artificială în Municipiul Câmpia Turzii”;
  6. Best Smart Citizen Project: companiilor Auchan România și Leroy Merlin pentru proiectul “Unități de Suport Medical – Bucureștii Noi și Cluj Sala Polivalentă”.

Menţionăm că informaţii detaliate despre proiectele premiate se găsesc pe www.scia.ro.

Anul acesta, a fost creată o categorie specială de premii, în contextul pandemiei Covid-19, şi anume : Social Innovators Awards, laureaţii fiind:

  1. Asseco SEE pentru implementarea proiectului ”Semnătura Digitală” în cadrul Primăriei Sectorului 4 al Capitalei;
  2. Smart Infrastructures – Sixense, CEO Mariana Gârștea, pentru proiectul ”Servicii de proiectare, execuție lucrări si servicii de monitorizare pentru urmarirea comportarii in timp a construcției pentru obiectivul de investiții Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf”;
  3. Asociația Descoperă Constanța pentru Campania ”SOS Constanta – Helpline”;
  4. Hospice Casa Speranței pentru campania ”#Facemloc și pentru ei”;
  5. Up România pentru introducerea primelor carduri din România cu plata pe bază de recunoaștere facială;
  6. Vegacomp Consulting pentru ”Radiografia proiectelor Smart City din România”;
  7. Act For Tomorrow pentru programul „Acţionăm pentru Ape – A.P.A”;
  8. E-Government Solutions pentru sprijinul acordat administrațiilor publice din România pe perioada pandemiei de COVID-19.

Informaţii detaliate despre campionii SCIA 2020, se pot obţine accesând: https://scia.ro/campionii-industriei-smart-city-romania-2020/.

Invitații speciali ai celei de a cincea ediţii a Smart City Industry Awards au fost: Andrei Carabelea, primarul Municipiului Piatra Neamț City, Ivan Vuković, primarul Orașului Podgorița, Capitala Muntenegrului; Radu Puchiu, Co-Fondator, Happy Cities; Maria Țoghină, jurnalist, Radio România; Francesco D’Ambrosio, Managing Partner Daco Energy; Constantin Tomescu, expert Smart Governance; Cornel Bertea Hanganu, Fondator “Școala fără Șomeri”; Zorina Plesca, CEO Enjoy Marketing; Alexandru Coita, CEO Ganes; Raul Apostoiu, consilier local, Consiliul Local al Municipiului Sibiu și David Coyne, CEO EasyDo Digital Technologies.

Partenerii evenimentului: Dell Technologies, Orange România, Network One Distribution, Asseco SEE, Up România, ArcelorMittal, Sixense, BMF Group, Dewatering & Silent Piling.

Parteneri suport: Asociația Comunelor din România (ACOR), Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Asociația de Fibră Optică din România (AFOR), Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Asociația pentru Educație Antreprenorială (AEA), Asociația pentru Tehnologia Informației și Comunicații din România (ATIC), Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri (AICPS), Asociația Națională a Antreprenorilor.

Parteneri media: Bursa, Business Review, Agerpres, Jurnalul de Afaceri, Revista Cariere, Economistul, Financiarul, Trenchless România, Mașini și Utilaje, Matek, Cluj24, Ziua de Vest, Vocea Olteniei.

(C.S.)