Interes pentru promovarea cooperării economice româno-braziliene

În prima decadă a lunii aprilie, la sediul Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a avut loc o întrevedere a președintelui Camerei bucureștene, Iuliu Stocklosa, cu Mayra T. Y. Saito, prim secretar în cadrul Ambasadei Braziliei la București. Principalul obiectiv al întâlnirii a vizat identificarea unor modalități concrete de colaborare, cu scopul de a promova potențialul celor două economii și a impulsiona cooperarea bilaterală.

În deschiderea întâlnirii, Iuliu Stocklosa a vorbit despre strategia Camerei bucureștene în domeniul relațiilor externe, subliniind importanţa acordată dezvoltării relaţiilor economice şi comerciale cu ţările din afara spaţiului comunitar. Președintele CCIB a invitat-o pe Mayra T. Y. Saito să ia în calcul organizarea în Centrul nostru de Conferințe a unor evenimente de promovare, chiar și în format hibrid, punctând experiența pe care echipa noastră o are în acest domeniu.

De asemenea, în opinia președintelui CCIB, organizarea “Zilei Oportunităţilor de Afaceri” dedicată Braziliei şi a unei miniexpoziţii sunt evenimente care pot contribuit la o mai bună cunoaştere de către firmele româneşti a potenţialului economiei ţării sud-americane. În opinia preşedintelui CCIB, manifestările dedicate promovării cooperării bilaterale ar trebui intensificate în perioada următoare pentru a fructifica oportunităţile pe care le oferă atât economia românească, cât şi cea braziliană, inclusiv în contextul conflictului din Ucraina și a sancțiunilor aplicate Federației Ruse și Republicii Belarus, ceea ce presupune identificarea de piețe și surse alternative de desfacere și aprovizionare.

Prim-secretarul Ambasadei Braziliei a apreciat propunerile președintelui CCIB și a punctat că este nevoie de un schimb mai intens de informații privind cele două piețe, dar și oportunitățile regionale, în contextul în care în România există o preocupare susținută privind identificarea unor alternative pe lanțurile de aprovizionare și de distribuție, perturbate de conflictul din Ucraina.

În ceea ce privește domeniile de cooperare, cele două părți au apreciat că agricultura, prelucrarea produselor agro-alimentare, industria îngrășămintelor chimice, industria metalurgică și a materialelor de construcții oferă oportunități semnificative.

Raportat la volumul schimburilor comerciale bilaterale, Brazilia este principalul partener comercial al României din America de Sud. În anul 2021, totalul schimburilor bilaterale de mărfuri a fost de 587,4 mil. USD (în creștere cu 31,1% față de 2020) din care exportul a fost de 178,7 mil.USD (+17,2%), iar importul de 408,7 mil.USD (+ 38,2%).

Cristina ŞERBĂNESCU
cristina.serbanescu@ccib.ro




Protocol de colaborare între Camera bucureșteană și Uniunea Profesiilor Liberale din România

La sediul Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a avut loc o întâlnire a conducerilor Camerei bucureştene şi Uniunii Profesiilor Liberale din România (UPLR), în finalul căreia preşedinţii celor două organizaţii, Iuliu Stocklosa şi respectiv, conf. univ. dr. Gheorghe Ialomiţianu au semnat un nou protocol de colaborare. La eveniment, care a avut loc în prima decadă a lunii martie, au participat, de asemenea, dr. Dan Manolescu, prim-vicepreşedinte UPLR si preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali, şi Nicolae Mirică, secretar general UPLR.

Protocolul de colaborare vizează promovarea reciprocă a CCIB şi UPLR, precum şi dezvoltarea unor programe şi activităţi cu implicaţii asupra comunităţii de afaceri bucureştene. Astfel, ca urmare a încheierii acestui document, cele două părţi vor coopera în vederea organizării de conferințe, seminarii, mese rotunde, pentru a promova în rândul comunității de afaceri bucureștene reglementările în domeniul auditului financiar, dar și noutățile legislative aplicabile profesiilor liberale care influenţează mediul de business. De asemenea, cele două părți vor lucra pentru a promova iniţiative legislative de natură să conducă la îmbunătăţirea climatului de afaceri.

„Echipele CCIB şi UPLR colaborează de mulţi ani. Astăzi semnăm un nou document, revizuit şi actualizat, ţinând seama de subiectele momentului. Sunt convins că lucrând împreună vom contribui la asigurarea unui mediu de business mai sănătos”, a afirmat Iuliu Stocklosa, preşedintele Camerei bucureştene.

La rândul său, conf. univ. dr. Gheorghe Ialomiţianu a evidențiat importanța calităţii serviciilor oferite de membrii UPLR pentru comunitatea de afaceri, punctând necesitatea unei dezbateri deschise şi oneste pe tema creşterii gradului de concentrare al profesiilor liberale, dar şi pe tema impactului acestuia asupra concurenţei pe piaţă.

Semnarea protocolului de colaborare cu UPLR se înscrie în sfera procupărilor constante ale Camerei bucureştene de a pune la dispoziţia comunităţii de afaceri instrumente utile pentru a-şi eficientiza activitatea.

Cristina ŞERBĂNESCU
cristina.serbanescu@ccib.ro