În prima decadă a lunii aprilie, Primăria sectorului 2 a introdus o nouă metodologie de emitere a autorizației pentru desfășurarea activităților prevăzute de grupele CAEN 561 – Restaurante, 563 – Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor şi 932 – Alte activităţi recreative şi distractive, metodologie apreciată de edilul de sector, Radu Mihaiu, ca fiind cea mai modernă din România. „Atunci când am analizat acest regulament, am început să ne punem diverse întrebări: De ce să cerem copie după CUI, când putem obţine această informaţie direct….
Sectorul 3: Documentele de autorizare comercială, exclusiv on-line
Începând cu data de 18 aprilie, obținerea autorizațiilor, acordurilor și avizelor de funcționare comercială, acte emise de Direcția Generală de Poliție Locală din cadrul Primăriei sectorului 3, se va putea face doar on-line. Astfel, potrivit unui comunicat de presă emis de instituția menționată, cetățenii trebuie să acceseze pe site-ul Primăriei Sectorului 3, link-ul Acte Necesare, să aleagă categoria de documente dorită și să urmeze pașii descriși în fiecare procedură. Conform sursei citate, Direcția Generală de Poliție Locală realizează on-line următoarele operațiuni…