image_pdfimage_print

Administrația publică, la răscruce de drumuri – între dosarul cu șină și digitalizare

Scriam în numărul trecut despre şansa reală a unui “punct şi de la capăt” pe care noi, locuitorii Bucureştiului, o avem astăzi, dar şi despre ce înseamnă, în opinia mea, o relaţie funcţională cu administraţia oraşului în care am ales să locuiesc, să dezvolt o afacere şi să mă implic în viaţa cetăţii. În acest context, spuneam că o componentă esenţială o constituie respectul, care trebuie să fie o constantă şi nu o excepţie.

Cred cu tărie că administraţia publică are obligaţia de a nu-i umili şi de a nu irosi timpul celor care-i trec pragul. De ce? Pentru simplul motiv ca funcţionarul public este plătit din banii noştri …

Bucureşti: scad dizolvările, suspendările şi radierile, dar creşte numărul insolvenţelor

Potrivit celor mai recente date furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), la finalul luniii septembrie, Bucureştiul concentra 256.095 profesionişti activi din punct de vedere juridic (18,1% din totalul consemnat la nivel naţional), în creştere cu 4,6% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut. Spre comparaţie, la nivelul întregii ţări, se consemnau 1.411.878 profesionişti activi, în creştere cu 4,3%, faţă de perioada similară a anului trecut …

keyboard_arrow_up