Modificări ale regimului de examinare a investițiilor din perspectiva asigurării siguranței naționale

În Monitorul Oficial nr. 495 din 7 iunie 2023 a fost publicată Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2022 (OUG 46/2022) privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune (Legea 146/2023 sau Legea). Anterior, OUG 46/2022 a instituit un regim de analiză de către Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) a unor tranzacții ce vizau sectoare cheie în economie (precum energie, agricultură, activități financiare și asigurări etc.) din perspectiva principiilor de apărare a siguranței naționale.

Potrivit celui mai recent Buletin de dreptul concurenței realizat de Țuca Zbârcea și Asociații, cele mai relevante amendamente aduse prin noul act normativ vizează:

  1. Definirea conceptului de investitor din Uniunea Europeană (UE)

Anterior modificării, legislația prevedea o definiție expresă doar pentru investitori non-UE. Ca urmare a modificării legislative, este definit conceptul de investitor din UE (ceea ce include și investitori din România, stat membru):

  • Persoană fizică, care este cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, care a realizat sau intenționează să realizeze o investiție în România;
  • Persoană juridică, al cărei sediu social se află într-un stat membru al Uniunii Europene, care a realizat sau intenționează să realizeze o investiție în România;
  • Persoană juridică, al cărei sediu social se află într-un stat membru al Uniunii Europene, care a realizat sau intenționează să realizeze o investiție în România, în care este exercitat în mod direct sau indirect controlul de către: o persoană fizică care este cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, o persoană juridică al cărei sediu social se află într-un stat membru al Uniunii Europene sau o altă entitate juridică, fără personalitate juridică, organizată în temeiul legilor unui stat care este membru al Uniunii Europene;
  • Administrator fiduciar al unei entități fără personalitate juridică ce a realizat sau intenționează să realizeze o investiție în România sau o persoană aflată într-o poziție similară, dacă aceasta este cetățean al Uniunii Europene, în cazul unei persoane fizice, sau dacă aceasta are sediul social într-un stat membru al Uniunii Europene, în cazul unei persoane juridice, sau dacă această entitate a fost constituită în temeiul legilor unui stat care este stat membru al Uniunii Europene.

Conform sursei citate, legea, mult așteptată pentru a clarifica natura tranzacțiilor supuse analizei CEISD, extinde expres sfera de aplicare instituită prin OUG 46/2022 pentru a cuprinde și tranzacții realizate de către investitori din UE, care îndeplinesc restul criteriilor stabilite de OUG 46/2022 și care intră sub incidența prevederilor art. 47 alin. 1 din Legea Concurenței nr. 21/19961. Astfel, sunt incluse în mod expres tranzacțiile ce nu ar fi supuse autorizării în baza normelor privind operațiunile de concentrare economică.

Totodată, se instituie obligația Consiliului Concurenței de a informa CEISD asupra oricărei tranzacții notificate autorității de concurență și care ar fi susceptibilă de analiză conform OUG 46/2022.

Potrivit specialiștilor TZA, textul legii este în continuare insuficient de clar pentru a determina cu exactitate intenția legiuitorului asupra necesității de analiză a tranzacțiilor ce implică investitori din UE. Deși pare că sfera de interes în cazul investitorilor din UE ar fi limitată la cazurile reglementate de art. 47 alin. (1) din Legea Concurenței nr. 21/1996, autoritatea a încurajat, încă de la intrarea în vigoare a OUG 46/2022, notificarea către CEISD a tuturor investițiilor calificabile din perspectiva domeniului de activitate, inclusiv a celor realizate de investitori UE. Astfel, cel puțin în perioada imediat următoare, se recomandă prudență în interpretarea textului printr-o abordare cât mai inclusivă din perspectiva notificării către CEISD a tranzacțiilor realizate de investitori UE.

Conform art. 47 alin. (1) din Legea Concurenței nr. 21/1996, în termen de 30 de zile de la primirea notificării complete a unei operațiuni de concentrare economică, Consiliul Concurenței va răspunde în scris, printr-o adresă, în cazul în care va ajunge la concluzia că operațiunea de concentrare economică nu cade sub incidența prezentei legi.3

Avocații TZA reamintesc că, pe durata analizei de către CEISD în vederea emiterii avizului, tranzacțiile nu pot fi implementate.

  1. Posibilitatea anulării investiției

Legea prevede acum posibilitatea anulării investiției puse în aplicare cu nerespectarea prevederilor OUG 46/2022 sau a Regulamentului (UE) 2019/452, dacă aceasta afectează securitatea sau ordinea publică a României sau este de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniunea Europeană. Într-un astfel de caz, CEISD emite un aviz prin care propune anularea investiției directe, dar Legea nu detaliază cu privire la procedura efectivă de anulare. Ca principiu general, avizul este înaintat Guvernului, iar anularea investiției se va dispune prin intermediul unei hotărâri de Guvern ce ar urma să detalieze condițiile de anulare a acesteia. Oricum, acest aviz al CEISD este unul consultativ.

  1. Amendamente vizează aspecte administrative/organizatorice privind CEISD

Se așteaptă emiterea de către Consiliul Concurenței de instrucțiuni privind modalitate de stabilire a pragului cantitativ privind modalitatea de stabilire a valorii investițiilor ce fac obiectul analizei CEISD, unul dintre criteriile cheie ce atrag obligația de notificare a unei investiții în fața CEISD.