Anul 2020 a fost un an al imprevizibilităților sociale și economice, ca urmare a restricțiilor impuse de stat pentru limitarea contaminării populației cu noul coronavirus SARS-Cov 2. Imprevizibilitatea a generat efecte în lanț care nu puteau fi preconizate la începutul noilor experiențe și care nu au putut fi evitate de cei care le-au resimțit într-o mai mică sau mai mare măsură.

Învățăm să acceptăm că restricțiile impuse de autorități și efectele acestora, care nu pot fi nici cuantificate, nici previzionate, vor face parte din viața noastră atât în prezent, cât și într-un viitor care nu poate fi apreciat ca întindere în timp.

Învățăm să ne modificăm comportamentele contractuale și să ne ajustăm încă de la începutul stabilirii unor angajamente noi, cazurile și limitele răspunderii contractuale, fără culpa directă a parții care s-a obligat.

Totuși, se remarcă faptul că aceasta obișnuință nu intervine ușor. Nici măcar profesioniștii nu acceptă sau înțeleg nevoia de adaptare a clauzelor contractuale, în ritmul cerut de situația medicală actuală, iar uzantele anterioare continuă să fie folosite în aceeași manieră cu riscul evident ca debitorul obligației să apară într-o situație de neexecutare, ușor previzibilă, date fiind condițiile în care părțile au contractat.

Prin urmare, ce e de făcut? Cum trebuie asumate obligațiile sau exercitate drepturile în această perioadă? Poate debitorul să susțină că nu a cunoscut perioada incertă? Poate debitorul să susțină că măsurile restrictive impuse de stat ulterior contractării, dar care erau previzibile, deoarece erau ușor de anticipat prin istoria recentă, în condițiile în care evoluția și potențialul de răspândire al virusului era incert? Cât de diligenți să fim atunci când ne obligăm? Cât de rezervați trebuie să ne asumăm termenele de execuție ale propriilor obligații?

Răspunsul este că nu știm ce va urma, iar în aceste condiții nu poate exista o rețetă universală pentru preîntâmpinarea efectelor negative ale acestei perioade, dar prin intermediul clauzelor contractuale putem aprecia anticipat o prelungire inevitabilă a termenelor de execuție sau putem stabili modalități de preîntâmpinare sau limitare a efectelor negative provocate de întarzierea în executarea obligațiilor contractuale.

În prezentul articol nu ne propunem să venim cu o rețetă universală, deoarece așa cum am indicat mai sus, acest lucru nu este posibil, ci doar să avansăm câteva recomandări care pot fi inserate în orice raport contractual care, la un moment dat, ar putea fi afectat în exercițiul drepturilor și obligațiilor asumate în acest context social incert.

Contractarea pe timpul pandemiei mondiale înseamnă asumarea unor riscuri contractuale, pe care toate părțile contractante și le asumă atunci când semnează în acest context incert din punct de vedere social, fiscal etc, provocat de tot felul de restricții și efecte ale restricțiilor care nu au fost cunoscute până la acest moment.

Astfel de clauze care ar putea atenua efectele negative și diferențele care pot apărea între părțile contractante sunt:

• Prelungirea automată, fără nicio altă formalitate, în sensul încheierii unui act adițional sau notificare prealabilă, a perioadei de executare a obligațiilor contractuale, în cazul în care o restricție impusă de stat face trimitere directă și împiedică executarea obligațiilor contractuale. Prelungirea să fie egală cu perioada în care au persistat interdicțiile stabilite de stat.
• În funcție de durata contractuală, prelungită automat, părțile să prevadă o renegociere automată sau să prevadă modificarea imediat aplicabilă, a întinderii drepturilor și obligațiilor contractuale. Modificările să fie inserate anticipat la semnarea contractului și pot fi progresive în raport de durata la care se raportează, adaptată noilor condiții sau efectelor care sunt produse de dilatarea termenelor de îndeplinire a obligațiilor contractuale.
• Acordarea posibilității de schimbare sau modificare a subcontractanților debitorului obligațiilor (de exemplu: în cazul în care materia primă folosită de debitorul obligației afectate de context, provenea de la un distribuitor care și-a închis activitatea în urma restricțiilor, să se acorde posibilitatea debitorului de a alege un altul, fără vreo altă formalitate) cu păstrarea unor limite de calitate stabilite de părți anticipat la data încheierii contractului.
• Acceptarea cesionării contractului, fără acordul în prealabil al creditorului, de către debitorul obligației afectate către o altă entitate, care ar putea, chiar în contextul social și medical actual, să îndeplinească obligația care pentru partea contractantă inițial a devenit prea împovărătoare de îndeplinit, sub rezerva că toate obligațiile așa cum au fost asumate se mențin, mai puțin durata perioadei de executare.
• Stabilirea anticipată a unor criterii de probă a imposibilitățiilor de executare a obligațiilor contractuale, în funcție de natura contractului, care să ușureze înțelegerea părților cu privire la modalitatea în care fiecare își prezintă și susține efectele negative asupra propriilor activități.
• Stabilirea anticipată unor criterii de probă a imposibilitățiilor de executare a obligațiilor contractuale, în funcție de natura contractului, atunci când în raportul dintre părți intervine o clauză care înlătură răspunderea contractuală, cum ar fi forța majoră sau cazul fortuit.
• Stabilirea modalității de informare reciprocă și obligația concretă în raport de natura juridică a contractului, de a limita efectele negative ale întârzierii în executarea obligațiilor prin acțiuni concrete, care obligă partea să iasă din pasivitate, dar să aibă și un anumit comportament specific.
• Stabilirea încetării de drept a raportului contractual, fără nicio formalitate prealabilă, dacă interdicțiile, care afectează obligațiilor contractuale, dilată perioada inițială astfel încât obiectul contractului să nu mai poată fi realizat în termenii agreați sau chiar dacă s-ar realiza nu mai se subsumează scopul contractului care a fost avut în vedere de părți la semnare.

Toate aceste recomandări de mai sus și nu numai acestea, în raport de natura relației sociale create, sunt menite să atenueze efectele crizei pandemice și să ușureze părților concilierea în cazul în care executarea contractului nu se mai poate realiza în parametri conveniți inițial, reprezentând o adaptare a vechilor uzanțe la noile condiții.

Cătălin MIHALACHE
cătălin.mihalache@ccib.ro

“În contextul în care România înregistrează cel mai mare deficit la încasarea TVA din Uniunea Europeană (peste o treime din TVA nu se regăsește în visteria statului), raportarea fiscală în timp real devine mai urgentă ca niciodată. TVA ar trebui să fie ușor de colectat având în vedere că orice măsură fiscală ai aplica asupra acestei taxe are efect imediat, vizibil direct asupra bugetului de stat”, este de părere Georgiana Iancu, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, coordonator al Departamentului de Taxe Indirecte, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

În contextul în care Guvernul României se confruntă, pe de o parte cu un deficit structural pe cale să se cronicizeze, iar pe de altă parte cu o nevoie acută de fonduri care să susţină afacerile private grav afectate de criza sanitară şi economică generată de pandemia de Covid-19, în opinia Georgianei Iancu “ar trebui să se dezbată și o strategie de disciplinare a pieței și de întărire a colectării TVA”.

Coordonatoarea Departamentului de Taxe Indirecte din cadrul EY România include în analiza dată publicităţii câteva soluţii care au funcţionat în ţări precum: Italia, Portugalia, Belgia, Polonia, Slovacia şi Rusia.

Astfel, potrivit sursei citate, pentru a-și reduce decalajul dintre TVA încasat și cel colectat, una dintre principalele măsuri adoptate de Italia a fost facturarea electronică. De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2017, operatorii italieni de TVA, care efectuează tranzacții cu amănuntul și alte activități similare, au putut opta pentru stocarea electronică sau transmiterea zilnică a datelor către Agenția de Venituri prin case de marcat telematice.

O altă ţară care a apelat la utilizarea datelor din facturi (inclusiv facturi pe hârtie, case de marcat și sisteme POS) pentru a detecta nepotrivirile și a identifica decalajul între încasările din TVA și TVA declarată în facturile trimise de contribuabili către administrația fiscală este Portugalia. Aceasta a fost una dintre măsurile care au contribuit la o scădere a necolectării TVA în Portugalia de la 16% la 10%, din 2012 până în 2016.

În ceea ce priveşte Belgia, conform sursei citate, in 2014, această ţară a introdus în legislația privind casele de marcat certificate o soluție de combatere a fraudei bazată pe patru piloni: o soluție tehnică pentru securizarea datelor (prin care orice manipulare ulterioară a acestora să fie detectabilă); certificarea dispozitivelor în scopuri de securitate; înregistrarea tuturor dispozitivelor la autoritățile fiscale și un program de audit la fața locului.

Polonia, beneficiind și de unele exemple din alte țări, a supralicitat și, printr-un sistem de stimulare/sancțiune, dar și prin introducerea fișierului standard de raportare (așa numitul SAF-T), a reușit să își reducă decalajul de TVA cu o treime.

Mergând spre est, în Rusia, orice bon fiscal poate fi verificat în timp real printr-o aplicație mobilă gratuită. Verificarea implică scanarea codului QR care, prin lege, trebuie să fie afișat pe fiecare bon. Dacă datele nu se potrivesc, pleacă automat o reclamație la fiscul rusesc. Un sistem similar este implementat de Slovacia.

Georgiana Iancu remarcă în analiza sa faptul că: “pentru majoritatea țărilor, adoptarea caselor de marcat electronice sau a fișierului standard electronic de raportare (SAF-T) a constituit un pilon important în strategia de disciplinare a pieței.”

În ceea ce priveşte ţara noastră, administrația fiscală lucrează de ceva vreme la implementarea și conectarea aparatelor de marcat electronice, care ar permite raportarea în timp real către autoritățile fiscale a informațiilor privind vânzările către populație. Potrivit calendarului stabilit, 30 septembrie 2020 era data limită anunțată oficial până la care marii contribuabili trebuiau să-şi conecteze casele de marcat la serverele ANAF, însă Ministerul de Finanțe a anunţat suspendarea, pentru o perioadă de 3 luni, a contravențiilor aplicabile pentru nerespectarea obligației de conectare la sistemul informatic al ANAF

În opinia Georgianei Iancu, măsura este binevenită pentru mediul de afaceri, prin prisma dificultăților practice legate de dezvoltările de soft și exercițiile de testare care să permită raportarea unor date corecte. “Cele trei luni de răgaz ne oferă posibilitatea de a sugera administrației fiscale o strategie care, așa cum vedem și la nivelul altor state, să vizeze interpretarea corectă a datelor ce vor fi colectate în timp real de la contribuabili. De exemplu, analizele să aibă în vedere informațiile privind TVA colectată per cote și număr de tranzacții. În acest fel, se vor putea identifica anomaliile bazate pe comparații privind vânzările efectuate de operatorii economici care activează în același domeniu și au un volum comparabil de activitate, comparații privind vânzările efectuate de același contribuabil într-un anumit interval de timp sau corelarea datelor din raportul Z cu deconturile de TVA”, este de părere Coordonatoarea Departamentului de Taxe Indirecte din cadrul EY România.

Tot de ceva vreme, administrația fiscală a anunțat intenția de a introduce și în România fișierul electronic standard de raportare SAF-T, una dintre măsurile menite să faciliteze autorității fiscale accesul în timp real la tranzacțiile derulate de contribuabili și, implicit, să le identifice pe cele care prezintă un risc ridicat de fraudă. În același timp, pe termen mediu și lung, SAF-T ar trebui să ușureze procedura de control fiscal, atât pentru ANAF, cât și pentru contribuabil.

Pe termen scurt, Georgiana Iancu estimează că tranziția către SAF-T va genera complexitate pentru mediul de afaceri. “Firmele ar trebui să se gândească de pe acum la aspectele tehnice care țin de adaptarea soluțiilor de IT folosite pentru furnizarea datelor solicitate, dar și de cum le vor comunica către ANAF. De asemenea, recomandăm ca societățile să își revizuiască intern modul în care își identifică din punct de vedere fiscal tranzacțiile derulate, pentru a depista eventualele erori de aplicare a tratamentului fiscal, care, evident, ar fi de dorit să fie corectate înainte de raportare”, subliniază specialistul EY România.

Oficialii Ministerului de Finanțe au anunțat recent și inițiativa de implementare a facturii electronice cu număr unic de înregistrare, care ar trebui să se contureze undeva la începutul anului 2022 și care este o altă măsură testată cu succes în perimetrul UE de către autoritățile italiene.

Nevoia de digitalizare a administrației fiscale și beneficiile automatizării în lupta cu frauda de TVA sunt evidente. Soluțiile ar putea fi identificate în rândul celor deja testate de alte administrații fiscale, principalul obiectiv fiind acela de a depista în timp util anomaliile generate de eventualele nedeclarări fiscale. “Dar, ca pentru orice reformă, e nevoie de timp și tact în implementarea unor măsuri eficiente, așa cum am observat și în cazul altor state, în care măsurile au fost clar comunicate, procedurile au fost exersate, iar intervalul de timp de probă și calendarul de implementare au fost destul de generoase. Rusiei, de pildă, i-au trebuit trei ani ca să implementeze scanarea în timp real a bonurilor fiscale. Polonia experimentează și acum, la 4 ani de la introducerea raportării – ultima structură de fișier SAF-T impusă contribuabililor de la 1 octombrie 2020 nu este scutită de provocări și dificultăți în conformare”, subliniază Georgiana Iancu.

“Reforma necesită timp și strategie, dar, mai presus de acestea, o colaborare strânsă între autorități și mediul de afaceri, astfel încât să permită dezvoltarea și implementarea cu succes a unor instrumente eficiente în lupta împotriva evaziunii fiscale”, conchide Coordonatoarea Departamentului de Taxe Indirecte din cadrul EY România. (C.S.)

Verificarea documentară reprezintă o formă a controlului fiscal, fiind reglementată de Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare („Codul de Procedură de Fiscală”), la titlul VI, capitolul V.

Conform art. 148 din Codul de Procedură Fiscală, pentru stabilirea corectă a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului, organul fiscal poate proceda la o verificare documentară ce constă în efectuarea unei analize de coerență a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului/plătitorului, precum și pe baza oricăror informații și documente transmise de terți sau deținute de organul fiscal, care au relevanță pentru determinarea situației fiscale.

În luna octombrie, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a emis două Ordine care au ca principal scop formalizarea procedurii pentru efectuarea verificării documentare, prin stabilirea organelor fiscale care au competență în realizarea acestei forme de control, precum și a documentelor utilizate în acest sens.

Potrivit specialiştilor diviziei de consultanţă a Ţuca Zbârcea & Asociații, important de reținut este că, în situația în care se constată existența unui risc fiscal cuantificabil în baza declarațiilor depuse de contribuabil sau a oricăror documente deținute de organul fiscal sau primite de la terți, organele fiscale pot stabili situația fiscală de fapt prin calcularea unor diferențe de creanțe fiscale datorate, prin emiterea unei decizii de impunere sau pot dispune măsurile necesare respectării prevederilor legale.

Potrivit Buletinului fiscal realizat de Ţuca Zbârcea & Asociații Tax, prin Ordinul privind aprobarea modelului și conținutului formularelor și documentelor utilizate în activitatea de verificare documentară publicat în Monitorul Oficial nr. 938/13.10.2020 se aprobă modelul și conținutul formularelor și documentelor ce vor fi utilizate de organele fiscale în activitatea de verificare documentară, și anume:

• Solicitarea de documente/informații;
• Invitația pentru audiere;
• Dispoziția de măsuri ca urmare a verificării documentare;
• Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale stabilite ca urmare a verificării documentare.

Modele privind conținutul documentelor menționate mai sus se găsesc în anexele 1-4 ale Ordinului, care pot fi consultate accesând următorul link: http://www.monitoruloficial.ro/emonitornew/emonviewmof.php?fid=MS44MTQ0NzE4ODUwNjA1RSszMA==.

De asemenea, prin Ordinul privind stabilirea unor competențe de efectuare a verificării documentare publicat în Monitorul Oficial nr. 921/09.10.2020 se stabilesc categoriile de funcționari publici ce au competențe pentru a efectua verificarea documentară în vederea stabilirii corecte a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului, potrivit prevederilor legale.

Astfel, organe fiscale competente pentru efectuare verificării documentare sunt:

• Funcționarii publici cu atribuții de inspecție fiscală din cadrul structurilor teritoriale din subordine Direcțiilor Generale Regionale ale Finanțelor Publice, precum și din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili;
• Funcționarii publici din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală;
• Funcționarii publici cu atribuții de verificare a situației fiscale personale a persoanelor fizice din cadrul Direcțiilor Generale Regionale ale Finanțelor Publice, precum și din cadrul Direcției Generale Control Venituri Persoane Fizice.