Societățile comerciale care se confruntă cu probleme la încasarea facturilor vor beneficia, de anul viitor, de o îmbunătățire a condițiilor în care își pot deduce pierderile provenite din creanțele neîncasate de la clienți. Potrivit unui material realizat de Deloitte România, este vorba de o relaxare a prevederilor fiscale, ce ar urma să intre în vioare de la 1 ianuarie 2021 și care oferă posibilitatea deducerii integrale a provizioanelor constituite pentru clienții rău-platnici, față de plafonul de 30% impus în prezent. Conform sursei citate, pentru deducerea integrală, rămân însă în vigoare o serie de condiții: creanța să fie mai veche de 270 de zile, să nu fie garantată și să nu fie asupra unei persoane afiliate.

Măsura, solicitată de multă vreme de mediul de afaceri, este bine-venită în special în contextul pandemiei de COVID-19, când tot mai multe firme se confruntă cu întârzieri la încasarea facturilor. În același timp, este de menționat faptul că, pentru facturile emise și neîncasate, furnizorul plătește la stat taxa pe valoarea adăugată și impozitul pe profit din propriile fonduri.

„Această modificare va duce la diminuarea poverii fiscale pentru societățile comerciale afectate de problemele financiare ale clienților lor. În plus, acestea vor fi stimulate să se comporte prudent și să se protejeze față de riscul de neîncasare, prin constituirea de provizioane din timp și la o valoare cât mai apropiată de cea a creanței restante, pentru prezentarea unei imagini corecte a situațiilor financiare. Totodată, posibilitatea de a diminua impozitul de plată cu 16% din valoarea provizionului este menită să compenseze efectul negativ generat de neîncasarea facturilor în fluxurile de numerar”, este de părere Alexandra Smedoiu, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România.

Restricțiile fiscale impuse la vânzarea creanțelor, încă în vigoare

„Această modificare a Codului fiscal este de apreciat, însă rămâne deschisă o altă rană veche, și anume o prevedere care reduce accesul companiilor la finanțare prin operațiuni de tip factoring. Este vorba de limitarea deducerii pierderilor din cesiunea de creanțe la un plafon de 30%. Dacă o creanță este vândută, de exemplu, la un sfert din valoarea ei nominală, diferența de 75%, considerată pierdere, nu este deductibilă integral, ci doar în proporție de 30%. Astfel, pentru a recupera 25% din valoarea creanței, creditorul va trebui să suporte, pe lângă pierderea comercială de 75%, și un cost fiscal de aproape 9%, reprezentând partea din pierdere care nu poate fi dedusă fiscal în acest exemplu”, subliniază specialistul Deloitte România.

Cu alte cuvinte, deductibilitatea integrală a provizioanelor pentru facturile neîncasate este favorabilă, dar incompletă. Practic, dacă un creditor decide să renunțe la o creanță, beneficiază de deducerea integrală a pierderii, dar dacă vrea să recupereze o parte, trebuie să scoată bani în plus „din buzunar”. „Efectele negative ale acestei neconcordanțe în tratamentul fiscal se vor vedea cu adevărat în special anul viitor, când multe companii care vor avea nevoie să apeleze la operațiuni de finanțare a fluxurilor de numerar pentru facturi neîncasate vor constata că trebuie să suporte un cost fiscal semnificativ. În plus, această limitare va afecta și băncile comerciale, care se vor confrunta cu credite neperformante în creștere după expirarea moratoriului (posibilitatea amânării plății ratelor)”, puncteză Alexandra Smedoiu.

Este de remarcat și faptul că tratamentul din legislația românească este foarte restrictiv prin comparație cu celelalte state membre ale Uniunii Europene. Conform unei analize comparative Deloitte, majoritatea covârșitoare a statelor membre acordă deductibilitate integrală pentru pierderile înregistrate de către instituțiile de credit ca urmare a vânzării de creanțe rezultate din credite neperformante, iar celelalte pun anumite condiții și limitări, dar mai puțin restrictive decât cele din în România.

Așadar, modificările aduse recent Codului Fiscal, îndelung așteptate de mediul de afaceri, sunt binevenite, însă insuficiente, în condițiile în care anul viitor se anunță unul mai dificil, iar probabilitatea să ne confruntăm cu o majorare a nivelului creanțelor neîncasate și a creditelor neperformante este în creștere.

Până la adoptarea Legii nr. 223/2020, pentru simplificarea și debirocratizarea transferului de părți sociale și a vărsării capitalului social, procedura de transfer al părților sociale ale unei societăți cu răspundere limitată către o persoană care nu deținea calitatea de asociat al societății respective presupunea parcurgerea a două etape.

Prima etapă viza adoptarea de către asociați a unei hotărâri de aprobare a transferului părților sociale și depunerea acesteia la Registrul Comerțului, în vederea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Transmiterea părților sociale către persoane din afara societății era permisă numai dacă era aprobată de asociații reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social.

Ulterior publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaților privitoare la transmiterea părților sociale aveau la dispoziție un termen de 30 de zile de la publicare pentru a formula o cerere de opoziție cu privire la această hotărâre. Transmiterea părților sociale opera, în lipsa unei opoziții, la data expirării termenului de opoziție sau, în cazul formulării unei opoziții, la data comunicării hotărârii de respingere a acesteia.

După expirarea termenului de opoziție de 30 de zile sau, respectiv, după soluționarea opoziției, transferul părților sociale era înregistrat la Registrul Comerțului în baza unui nou dosar cuprinzând toate documentele de transfer.

Procedura descrisă mai sus avea ca rezultat întârzierea semnificativă a transferului părților sociale către persoane din afara societății.

Potrivit Buletinului legislativ realizat de Țuca Zbârcea și Asociații, începând cu data de 5 noiembrie 2020, transmiterea părților sociale către terți se realizează într-o singură etapă, fără ca pentru operarea transferului să mai fie necesară expirarea termenului de opoziție de 30 de zile.

Creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaților cu privire la transferul părților sociale vor avea în continuare posibilitatea formulării unei cereri de opoziție prin care să solicite repararea prejudiciului cauzat prin hotărârea asociaților, însă această procedură nu va avea ca efect întârzierea transferului părților sociale.

De asemenea, procedura de adoptare a hotărârii de aprobare a transferului a fost flexibilizată. Astfel, începând cu data de 5 noiembrie 2020, în actul constitutiv al societăților cu răspundere limitată pot fi prevăzute condiții de majoritate mai scăzute pentru adoptarea hotărârii de transfer, precum și alte reguli de desfășurare a acestei operațiuni.

Conform sursei citate, prin același act normativ au fost reduse condițiile și formalitățile necesare pentru înființarea unei societăți cu răspundere limitată. Astfel, potrivit formei anterioare a Legii nr. 31/1990, capitalul social minim al unei societăți cu răspundere limitată nu putea fi inferior unui prag de 200 lei și era divizat în părți sociale egale, cu valoarea de minim 10 lei. Prin Legea nr. 223/2020 au fost eliminate cele două praguri menționate mai sus.

De asemenea, printre documentele depuse în vederea constituirii unei societăți se număra și dovada efectuării vărsămintelor în condițiile actului constitutiv. Această cerință a fost eliminată prin Legea nr. 223/2020 în cazul înființării societăților cu răspundere limitată.

Condiția vărsării integrale a capitalului social subscris în cazul societăților cu răspundere limitată este prevăzută în continuare de art. 91 din Legea nr. 31/1990. Mai mult decât atât, Legea nr. 31/1990 prevede că se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an ori cu amendă administratorul care începe operațiuni în numele unei societăți cu răspundere limitată înainte de a se fi efectuat vărsământul integral al capitalului social.

Așadar, modificarea menționată are ca efect doar debirocratizarea procesului de înmatriculare a societăților cu răspundere limitată, iar nu înlăturarea condiției vărsării integrale a capitalului social subscris în cazul acestui tip de societăți.

Tot prin Legea nr. 223/2020 au fost clarificate unele dispoziții referitoare la documentele necesare pentru stabilirea sediului social. Astfel, conform formei anterioare a Legii nr. 31/1990, la înmatricularea unei societăți și la schimbarea sediului social era necesară prezentarea la sediul oficiului Registrului Comerțului a documentului care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social, înregistrat la organul fiscal competent. Această formulare a art. 17 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 a dat naștere unei practici neunitare la nivelul oficiilor Registrului Comerțului, în unele interpretări fiind considerat că actul ce atestă dreptul de folosință asupra spațiului trebuie să fie înregistrat în prealabil la Agenția Națională de Administrare Fiscală. Așadar, prin art. I pct. 2 din Legea nr. 223/2020 a fost clarificat fluxul de documente, fiind prevăzut în mod expres faptul că oficiul Registrului Comerțului va transmite documentul privind sediul social, după înregistrarea în Registrul Comerțului, către organul fiscal competent.

Avocații Țuca Zbârcea și Asociații punctează, de asemenea, faptul că prin legea amintită au fost modificate unele reguli procedurale aplicabile în cazul cererilor de opoziție. Creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile adoptate de organele statutare ale unei societăți pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești obligarea societății sau a asociaților sau acționarilor acesteia la repararea prejudiciului cauzat.

În forma Legii nr. 31/1990 anterioară adoptării Legii nr. 223/2020, dispozițiile care reglementau procedura formulării unei cereri de opoziție făceau trimitere la anumite reguli din materia nulității și a suspendării executării hotărârii atacate.

Având în vedere faptul că scopul final al formulării unei cereri de opoziție nu este anularea sau suspendarea efectelor hotărârii atacate, ci repararea prejudiciului cauzat prin adoptarea acesteia, dispozițiile care reglementau aplicabilitatea acestor proceduri în cazul cererilor de opoziție au fost eliminate.

Așadar, desfășurarea activității societății a cărei hotărâre a fost atacată pe calea unei opoziții nu va mai fi întârziată ca urmare a formulării unei cereri de opoziție.

Conform sursei citate, Legea nr. 223/2020 pentru simplificarea și debirocratizarea transferului de părți sociale și a vărsării capitalului social prin modificarea Legii societăților nr. 31/1990 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1018 din data de 2 noiembrie 2020 și a intrat în vigoare la 5 noiembrie 2020.

Potrivit Buletinului legislativ realizat de Țuca Zbârcea și Asociații, recent au fost modificate și completate o serie de regulamente și instrucțiuni în aplicarea Legii Concurenței nr. 21/1996 („Legea Concurenței”).

Astfel, completările aduse Regulamentului de procedură al Consiliului Concurenței, pus în aplicare prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 377/2017, vizează procedura de investigație (punctul 12), în special interacțiunea între echipa de investigație și părțile investigate.

Conform sursei citate, au fost introduse următoarele trei alineate:

• Alin. 21: Dovezile și argumentele furnizate de părțile investigate vor fi analizate de către raportor. Raportorul analizează toate documentele, datele și informațiile comunicate de către întreprinderile investigate în apărarea lor și poate solicita în scris orice clarificări sunt necesare cu privire la acestea.
• Alin. 22: Pentru informarea corespunzătoare a părților investigate pe parcursul investigației, raportorul va comunica părților orice modificări intervenite cu privire la obiectul investigației, respectiv restrângerea sau extinderea acestuia, după caz.
• Alin. 23: În realizarea scopului prevăzut la alin. (22), raportorul poate solicita întâlniri cu întreprinderile în cauză sau poate participa la întâlniri, la solicitarea întreprinderilor în cauză, în principiu o dată la 6 luni.

De asemenea, au fost completate Instrucțiunile privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale, puse în aplicare prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 724/2010.

Completarea vizează posibilitatea redeschiderii discuțiilor privind procedura de angajamente, în situația în care o primă solicitare a fost considerată de Consiliul Concurenței ca neoportună.

Conform noii reglementări, în cazul respingerii de către Consiliul Concurenței, pe considerente de oportunitate, a solicitării întreprinderii investigate de a se angaja în discuții cu privire la angajamente, întreprinderea investigată nu mai are dreptul de a solicita ulterior inițierea unor discuții privind oferirea de angajamente, cu excepția situației în care s-au produs schimbări semnificative pe piață care justifică o nouă solicitare, caz în care întreprinderea mai poate solicita, o singură dată, inițierea discuțiilor privind oferirea de angajamente.

In plus, au fost completate și modificate Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 55 din Legea Concurenței, puse în aplicare prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 1037/2019.

Principalele modificări și completări:

• Raportul de investigație va include o prezentare a factorilor de individualizare a sancțiunilor propuse (modalitatea de participare a întreprinderii la fapta investigată, gravitatea faptei investigate, durata faptei, circumstanțe de natură a atenua sau agrava fapta).
• Întreprinderile nu mai pot beneficia de circumstanța atenuantă constând în faptul că, în perioada încălcării, cifra de afaceri realizată din comercializarea produselor/serviciilor care constituie obiectul practicii anticoncurențiale reprezintă o parte relativ redusă, de până la 20% din cifra de afaceri totală a întreprinderii, pentru care se acorda reducerea nivelului de bază al amenzii cu până la 25%.
• În cazul acordării reducerii cuantumului amenzii pentru recunoașterea faptei, nivelul amenzii se diminuează inclusiv când acesta este stabilit la minimul prevăzut de lege, fără ca amenda aplicată să fie mai mică de 0,2% din veniturile totale realizate pe teritoriul României de întreprindere sau asocierea de întreprinderi în anul financiar anterior sancționării.
• Reducerea cuantumului amenzii ca urmare a inițierii, de către întreprindere, a discuțiilor privind posibila recunoaștere a faptelor investigate, după 12 luni de la momentul la care ia cunoștință de declanșarea investigației, este de maximum 15% din nivelul de bază. Reglementarea anterioară stabilea o reducere de maximum 12% în această situație.
• În cazul în care întreprinderea beneficiază de clemență, procentul maxim de reducere a amenzii va fi stabilit în funcție de momentul la care a intervenit recunoașterea, astfel:
• 20% din nivelul de bază – în primele 6 luni de la momentul luării la cunoștință de declanșarea investigației;
• 15% din nivelul de bază – după primele 6 luni, dar nu mai târziu de 12 luni de la momentul luării la cunoștință de declanșarea investigației;
• 10% din nivelul de bază – după 12 luni de la momentul luării la cunoștință de declanșarea investigației.
• A fost introdusă posibilitatea întreprinderii de a solicita diminuarea amenzii, ulterior individualizării acesteia, conform tranșelor incluse în tabelul de mai jos:

Pentru calcularea ponderii veniturilor, se va avea în vedere media aritmetică a ponderilor anuale deținute de veniturile realizate în România pe perioada încălcării din comercializarea produselor/serviciilor care au legătură, direct sau indirect, cu încălcarea, în cifra de afaceri totală (mondială) a întreprinderii ce urmează a fi sancționată.

În cazurile în care întreprinderea nu a realizat venituri din vânzarea acestor produse/servicii, se va lua în considerare ponderea veniturilor obținute din revânzarea, indiferent de teritoriu, a bunurilor sau serviciilor care au legătură, direct sau indirect, cu încălcarea în cifra de afaceri totală (mondială) a întreprinderii ce urmează a fi sancționată.

• Dacă în anul anterior sancționării veniturile realizate din comercializarea produselor/serviciilor care au legătură, direct sau indirect, cu încălcarea, reprezintă o parte relativ redusă (maximum 30%) din cifra de afaceri totală (mondială) realizată de întreprindere în anul financiar anterior sancționării, amenda se poate diminua cu până la 10%. Întreprinderea trebuie să justifice cauzele care au determinat reducerea acestor venituri. De menționat că diminuarea veniturilor din vânzările care au legătură cu încălcarea nu trebuie să se fi realizat în mod artificial, prin acțiuni întreprinse de contravenient pe parcursul investigației, în scopul diminuării amenzii potențiale.
• Rezultatul final al amenzii nu poate fi mai mic de 0,5% din veniturile totale realizate pe teritoriul României de întreprindere sau asocierea de întreprinderi în anul financiar anterior sancționării în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (11) din Legea Concurenței, sau în anul imediat anterior anului de referință pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancțiunii, potrivit prevederilor art. 56 alin. (1) din Legea Concurenței, cu excepția cazului prevăzut la art. 57 alin. (2) din lege.