Este importantă creșterea PIB-ului pentru România?

Întrebarea este retorică, dar vrea să sublinieze importanța economiei reale, productive, ca bază a satisfacerii cererilor justificate ale tuturor cetățenilor, în activitate, pensionari sau cei aflați în sistemul educativ. Toate cerințele vieții cotidiene necesită existența bunurilor și serviciilor concrete, indiferent cine este producătorul.

Legătura între producția de bunuri și servicii realizate în România și PIB, rareori analizată și discutată, este de o importanță capitală. Nu trebuie combătută schematic tendința dezvoltării economice prin creșterea consumului, dar nu se poate ocoli realitatea îngrijorătoare că ne bazam pe un consum PRODUS DE COMPANII din Uniunea Europeană și din lumea largă, nu pe o producție majoritar autohtonă.

Concret, an de an, importul net, adică diferența dintre exporturi și importuri, respectiv deficitul comercial, contribuie constant la reducerea creșterii PIB-ului cu 1,7 până la 2% din PIB. Mai mult, și mai grav este că an de an, contribuțiile în valută ale „serviciilor de prelucrare activă”, adică contribuțiile aduse de forța de muncă din România în pregătirea exporturilor este net inferioară contribuției aduse de SERVICIILE de TRANSPORTURI INTERNAȚIONALE.

Și mai concret, industria românească, caracterizată și la nivelul Uniunii Europene ca fiind majoritară în categoria „LOW Technology” nu contribuie determinant la crearea de valoare adugată prin inovare, creativitate și produse inteligente. Chiar şi aşa, confruntată cu toate provocările la nivel UE şi international, rolul industriei româneşti în PIB a scăzut constant în ultimii 3 ani. Această tendinţă compromite, pe termen mediu si lung, perspectiva de creştere economică susţinută, singura care poate asigura, în timp, convergenţa reală a economiei româneşti către nivelul mediu al economiei UE şi intrarea în zona euro.

României îi lipseşte o politică industrială ambiţioasă, capabilă să asigure prelucrarea ÎN ŢARĂ a resurselor naturale de care beneficiem (exemple: cupru, grafit, litiu, gaze naturale, petrol, producţie agricolă, producţie de legume şi fructe s.a.m.d). Ce lipseşte? Ceva esenţial! O POLITICĂ PRIVIND DEZVOLTAREA INDUSTRIEI din ROMÂNIA în următorii 10-20 ani, care să IMPUNĂ ŞI SĂ VALORIFICE o politica OFFSET ca bază a transferului de tehnologie în ambele sensuri, din şi către Romania, valorizând inteligenţa industrială, creativitatea şi creşterea valorii adăugate generate de capacităţile industriale autohtone. Fără o asemenea politică, agreată la nivelul tuturor partidelor politice şi pusă în practică CONSECVENT, indiferent de ciclurile electorale, sprijinind o integrare cât mai rapidă şi mai profundă a activităţii companiilor româneşti cu activitatea companiilor multinaţionale, capacitatea industrială a României se va deteriora constant.

Cristian PÂRVAN,
Preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni,
Secretar General al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România
office@piarom.ro