Antreprenorii trebuie să fie puternici, să creadă în ei și în România!
Interviu cu Aurica SERENY,
preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România
Reporter:Care este situația industriei de mobilă la 9 luni de la declanșarea pandemiei de Covid-19?
Aurica Sereny: Producția industrială în sectorul nostru este mai mică cu 19%, la 9 luni, față de aceeași perioadă a anului trecut, iar exportul cu circa 23%, la 8 luni. Industria a avut un șoc în lunile martie, aprilie și mai. Spre exemplu, în luna aprilie, producția industrială a fost de 29% față de aprilie 2019. Însă, odată cu ridicarea restricțiilor, lucrurile au început să se miște, firmele s-au adaptat la noua situație, a crescut consumul intern, care, la 9 luni, se situează la 96% față de anul trecut, cifră pe care o considerăm bună, în condiții de pandemie. În partea a doua a anului, firmele au început să aibă tot mai multe comenzi, atât pentru piața internă, cât și pentru export. Ajută foarte mult faptul că s-a înregistrat creștere pe zona construcțiilor rezidențiale în România. A crescut atât numărul de case noi, cât și suprafaţa construită. Piața cere locuințe mai spațioase, datorită perioadei pe care o traversăm și a lucrului de acasă.
Reporter: Care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă producătorii români de mobilă în această perioadă?
Aurica Sereny: Sunt încă greutăți în aprovizionarea cu materii prime, dar mai ales cu accesoriile și elementele folosite în procesul de fabricație, dar și cu asigurarea forței de muncă. Prețul la lemn este încă mai mare în România față de alte țări, cu cel puțin 10-15%. Iar unele firme, în special cele care lucrează pentru export, nu au destule comenzi din cauza anulării târgurilor internaționale.
Reporter: Ce efect au avut măsurile luate de Guvern pentru a veni în sprijinul comunității de afaceri? Care credeți că au fost cele mai utile măsuri?
Aurica Sereny: Cele mai utile măsuri au fost luate în prima fază a pandemiei și mă refer la acordarea șomajului tehnic. În ultima perioadă, este binevenită măsura kurzarbeit, timp de muncă redus și flexibil în companii. A fost utilă măsura suspendării impozitării pentru cantinele restaurant din interiorul fabricilor, care nu generează alte venituri. La primele două granturi din Programul de Relansare Economică, acordate pentru reducerea efectelor pandemiei, noi nu ne-am încadrat, iar a treia măsură este în curs de depunere a proiectelor, încă nu putem anticipa efectele.
Reporter: Ce măsuri așteaptă producătorii autohtoni de mobilă de la Executiv, în perioada următoare?
Aurica Sereny: Producătorii de mobilă cer îmbunătățirea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase, conform prevederilor noului Cod Silvic aprobat în august 2020 și a solicitărilor noastre repetate. Toți membrii noștri sunt interesați de proiectele cu fonduri europene pentru perioada 2021-2027, de simplificarea procedurilor și reducerea termenelor de analiză și evaluare a proiectelor.
Reporter: Cum apreciați că va evolua acest sector anul viitor?
Aurica Sereny: Deși târgurile naționale și internaționale din prima parte a anului 2021 au fost anulate sau amânate, evenimente care aveau o mare influență asupra creșterii volumului de export, suntem optimiști și credem în capacitatea producătorilor români de a se adapta la schimbări, de a face față provocărilor și de a găsi soluții și oportunități în criză, așa cum s-a întâmplat în acest an, dar și la criza din 2008-2009.
Reporter: Poate industria de mobilă românească să atragă fondurile europene disponibile? Ce ar trebui făcut, în opinia dumneavoastră, pentru ca aceste fonduri să fie cheltuite judicios?
Aurica Sereny: Industria mobilei a accesat fonduri europene, sunt producători care au folosit aceste finanțări pentru a-și retehnologiza fabricile, pentru a economisi energie, au implementat judicios aceste fonduri și sunt pregătiţi pentru a accesa și în viitor. Pentru proiectele cu fonduri europene sau finanțate din bugetul României, solicităm să fie prevăzută doar suma maximă, pentru a nu discrimina operatorii economici care propun proiecte cu sume mai mici.
Reporter: Ce își propune Asociația Producătorilor de Mobilă din România pentru anul 2021?
Aurica Sereny: În primul rând, ne propunem să fim vocea membrilor pe lângă autorități. Să discutăm și să obținem neimpozitarea până la nivelul salariului minim, măsură de care să beneficieze toți angajații din România, în locul facilităților acordate excepțional, în prezent, sectorului construcțiilor.
Insistăm pentru clarificarea noțiunii de întreprindere pentru companiile care nu se încadrează nici în categoria firmelor mari din punct de vedere al cifrei de afaceri, dar nici în categoria IMM-urilor, depășind numărul de salariați de 249 de oameni, conform definiției Comisiei Europene. Aceste firme nu pot accesa fonduri europene, nici dintre cele destinate companiilor mari, dar nici pe cele destinate IMM-urilor.
Susținem reluarea Programului de Internaționalizare, pentru ca firmele să poată participa singure acolo unde se organizează evenimente internaționale, precum și la târguri virtuale de mobilă, la evenimente adaptate crizei sanitare pe care o traversează omenirea. De asemenea, susținem organizarea expoziției de la Palatul Parlamentului pentru prezentarea OFERTEI DE EXPORT A ROMÂNIEI. Ne dorim ca aceasta să fie reprezentativă pentru sectorul nostru, să putem expune toate tipurile de produse pe care le realizăm, care au potențial de a fi exportate.
Reporter: Anul 2020 a fost un an greu, cum nu credeam că ne va fi dat să trăim. Spuneți-ne, vă rog, cu ce gânduri îl încheiați?
Aurica Sereny: Sunt bucuroasă că am rămas sănătoși și recunoscătoare că firmele membre APMR au rezistat și merg înainte. Poate că toți trebuie să învățăm ceva din ceea ce s-a întâmplat în acest an. Să învățăm să fim mai economi, să susținem producția internă și să consumăm produse românești.
Reporter: Un mesaj pentru comunitatea de afaceri pentru anul ce urmează.
Aurica Sereny: Unitatea este ceea ce i-aș îndemna eu pe antreprenorii români să experimenteze. Să se ajute, ca să crească împreună. Să producă unii pentru alții, să participe împreună la licitații internaționale, să își plaseze comenzile unul altuia, în cazul în care unul nu poate executa ceva să dea mai departe. Să țină aproape de mediul academic și să-și dezvolte departamentele de inovare și de cercetare, pentru creșterea competitivității produselor. Să le dea o șansă tinerilor, să încurajeze designerii și arhitecții să creeze, pentru ca produsele românești să fie realizate cu valoare adăugată cât mai mare, originale, în tendințe, sustenabile și inovative. Să fie puternici și să creadă în ei și în România!
Reporter: Vă mulţumesc şi vă doresc un An Nou bun, cu împliniri şi cu sănătate.
Cristina ŞERBĂNESCU
cristina.serbanescu@ccib.ro