În a doua parte a lunii septembrie, Coface România a anunțat că vine în sprijinul clienților cu un nou produs, unic pe piață, Trade Credit Advisory, care oferă o perspectivă completă asupra unei companii, mai ales în acest context, marcat de schimbări structurale în economie.
„Trade Credit Advisory este răspunsul și contribuția Coface la nevoia de eficientizare a strategiei de creștere profitabilă a unei companii și a managementului de credit într-un context în care evenimentele externe, precum actuala criză de sănătate, determină necesitatea cunoașterii mai aprofundate a riscurilor. Acest produs aduce la un loc expertiza acumulată de noi analizând și asigurând mediul de business, și își propune să aducă o înțelegere profundă a mediului, a propriilor puncte tari și slabe raportate la acesta și să propună soluții individualizate pentru fiecare companie. Deciziile strategice au nevoie de cunoaștere, iar Trade Credit Advisory vine în întâmpinarea acestei nevoi”, a declarat Eugen Anicescu, Country Manager, Coface România.
După cum informează un comunicat de presă emis de companie, acest produs propune o evaluare completă a proceselor de management al riscului de credit comercial (prospectare, decizie credit, monitorizare și finanțare) și oferă o radiografie a ecosistemului extern: analizează evoluția financiară a celor mai importante categorii de interes (furnizori, concurență, clienți) pentru beneficiar, într-un context macroeconomic relevant. În plus, sunt realizate analiza portofoliului de clienți, fiind surprinsă evoluția riscului din portofoliul de clienți în baza analizei statice și dinamice, și analiza SWOT, care surprinde punctele forte, slabe, oportunitățile și riscurile firmei subiect în contextul concurențial analizat. De asemenea, sunt incluse recomandări pentru îmbunătățirea proceselor de gestiune a creditului comercial și reducerea riscurilor aferente.
„Creditul comercial, materializat prin tranzacții comerciale cu plata la termen, s-a dublat în ultimul deceniu în România, atât din perspectiva absolută (valoarea creanțelor în sold), cât și din perspectiva termenului mediu de plată. În acest context, eficiența procesului de gestiune a creditului comercial devine esențială pentru solvabilitatea unei companii pe toate componentele implicate: prospectare și selecție clienți, analiză financiară inițială, decizie limita de credit și dozare garanții, monitorizare risc și finanțarea creditului comercial. Coface vine în întâmpinarea nevoilor companiilor în această direcție printr-o soluție unică în România: Trade Credit Advisory. Produsul oferă o imagine completă a ecosistemului de afaceri pentru companiile beneficiare, o analiză retroactivă a portofoliului de clienți și recomandări pentru îmbunătățirea proceselor de gestiune a creditului comercial și reducerea riscurilor aferente” a adăugat Iancu Guda, Services Director, Coface România.
Cu peste 70 de ani de experiență și cea mai extinsă rețea internațională de specialiști, Coface este lider în domeniul asigurărilor de credit și de servicii complementare precum Factoring, Colectare de creanțe, Asigurări Single Risk, Bonding și Infomații de afaceri. Pe plan mondial, experții Coface sprijină 50.000 de clienți să construiască afaceri de succes, în creștere și dinamice. În 2019, Coface a avut aproximativ 4.250 de angajați și a înregistrat o cifră de afaceri de 1,5 miliarde de euro.