2020 a fost un an dificil, care ne-a provocat pe toţi şi pe fiecare în parte, în feluri şi cu intensităţi la care nu ne-am fi gândit vreodată. Dacă ar fi să caracterizez într-un cuvânt anul ce tocmai s-a încheiat, aş spune “adaptare”. A fost anul în care am realizat cu adevărat câtă dreptate avea Charles Darwin când a spus că “Nu cei mai puternici sau cei mai inteligenţi supravieţuiesc, ci cei care se adaptează cel mai uşor”.
Dacă privim retrospectiv, constatăm că cel mai bine stau companiile a căror echipă de management a înţeles rapid că normalul, aşa cum îl ştiam noi, nu mai există şi a căutat soluţii, fie că vorbim despre: reprofilare, trecerea parţială sau totală a activităţii în online, metode ingenioase de distribuţie, muncă în sistem remote, regândirea fluxurilor de producţie şi a circuitelor, sau apelarea la programele guvernamentale de susţinere a comunităţii de afaceri. Astfel, s-a reuşit în multe cazuri asigurarea cash-flow-ul, păstrarea pe cât posibil a clienţilor din portofoliu şi identificarea altora noi, gestionarea optimă a resursei umane.
Corect este să recunoaştem că în această perioadă mediul de afaceri a primit un sprijin consistent din partea Guvernului. Creditele cu garanţii de stat şi dobândă subvenţionată pentru investiţii şi capital de lucru, prevederile privind şomajul tehnic, sistemul de muncă flexibilă, liniile de finaţare pentru IMM-uri, dar şi pentru companiile care nu se încadrează în această categorie, amânarea plăţii obligaţiilor bugetare, posibilitatea de restructurare a datoriilor la bugetul de stat şi procedura de eşalonare simplificată a acestor datorii sunt doar câteva exemple. Toate aceste măsuri au venit în sprijinul celor hotărâţi să se adapteze. Le-au dat o gură de oxigen pentru a-şi recalibra afacerile.
Se pune însă întrebarea: “Este de ajuns?” În calitate de om de afaceri şi de reprezentant al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, răspund: nu, nu este de ajuns. Comunitatea de afaceri este, în cel mai bun caz, în convalescenţă, este fragilizată de şocurile succesive la care a fost supusă anul trecut. Mai are nevoie de timp pentru a se “repune pe picioare”, în condiţiile în care criza sanitară e departe de final, ceea ce înseamnă că perioada de revenire va fi mai lungă decât se anticipa. O retragere prematură şi bruscă a sprijinului statului ar conduce la un val de falimente care ar pune şi mai multă presiune pe bugetul asigurărilor sociale. Vreau să fiu bine înţeles: nu militez pentru salvarea companiilor muribunde, fără şanse de redresare şi nici pentru o politică de asistare socială. Spun doar că în actualul context economico-sanitar, statul trebuie să investească în mediul privat.
“De unde bani?” mă veţi întreba. Da, într-adevăr, deficitul bugetar în 2020 este estimat de către Consiliul Fiscal la 9,8% din PIB, iar anul acesta principala provocare a Executivului va fi să gestioneze nivelul deficitului bugetar, în condiţiile în care redresarea economiei româneşti nu este posibilă fără menţinerea cel puţin a unei părţi a facilităţilor acordate mediului privat. Pare o misiune imposibilă, dar nu e deloc aşa. Cred că primul-ministru, care vine din mediul privat, pur şi simplu trebuie să aplice principii de management clasice: să maximizeze veniturile şi să reducă cheltuielile.
Aş începe cu reducerea cheltuielilor. Mediul privat aşteaptă din partea noului Executiv o analiză cost-beneficiu la nivelul fiecărei agenţii, societăţi, centru sau oricărei alte entităţi aflate în subordinea ministerelor şi a Secretariatului General al Guvernului şi măsuri ferme, în consecinţă. Situaţii precum cea a Centrului Naţional de Învăţământ Turistic, unde salariul mediu este de 19.400 lei, iar activitatea nu a putut fi detaliată, nu trebuie să mai existe. Din păcate, acest exemplu nu este singular. Sunt zeci de astfel de entităţi. Nu este normal ca veniturile unui salariat din mediul privat să fie substanțial mai mici decât cele ale unui salariat bugetar, cu referire la organismele menționate mai sus. Să nu uităm că produsul intern brut este contruit în cea mai mare parte pe baza contribuțiilor venite din mediul privat.
De asemenea, cred că este momentul pentru a optimiza cheltuielile în mediul public prin digitalizarea instituţiilor şi asigurarea interoperabilităţii bazelor de date. Avem o infrastructură de telecomunicaţii extraordinară, iar specialiştii noştri IT sunt recunoscuţi ca fiind unii dintre cei mai buni din lume. De ce să nu folosim aceste atu-uri pentru a atinge acest obiectiv? Avantajele ar fi multiple: siguranţa contribuabilului şi a funcţionarului public, reducerea de costuri în administraţia publică, simplificarea existenţei omului de afaceri, creşterea gradului de încredere în organele statului, sume consistente ce pot fi direcţionate către investiţii.
În contextul în care România înregistrează cel mai mare deficit la încasarea taxei pe valoarea adăugată din Uniunea Europeană (peste o treime din TVA nu se regăsește în visteria statului), în opinia mea, prioritară este digitalizarea Fiscului şi automatizarea proceselor. Această abordare ar permite aplicarea unei strategii de disciplinare a pieţei, întărirea colectării taxelor, combaterea evaziunii fiscale și aducerea la lumină a economiei gri. Nu numai că vor fi aduşi mai mulţi bani la buget, dar va fi asanat şi mediul de afaceri, prin reducerea concurenţei incorecte pe seama diferenței de taxe și impozite. Că este posibil o dovedesc ţări precum: Italia, Portugalia, Belgia, Polonia, Slovacia şi Rusia. De exemplu, potrivit unei analize EY, Polonia, printr-un sistem de stimulare/sancțiune, dar și prin introducerea fișierului standard de raportare (așa numitul SAF-T), a reușit să își reducă decalajul de TVA cu o treime.
Noul executiv nu trebuie să privească doar în prezent, ci și în viitor, în sensul în care colectarea veniturilor la buget în anul 2021 va fi una dificilă, în special din două puncte de vedere; unul, va veni scadența la plata pentru datoriile amânate către bugetul de stat din 2020, la care se vor adăuga cele aferente exercițiului financiar 2021, și în al doilea rand, specificitatea anului în curs, în care se presupune că cifrele de afaceri ale agenților economici vor fi substanțial mai mici, comparativ cu anii anteriori.
Revenind la mediul privat, problema decalajului de competitivitate între companiile româneşti şi cele din vestul Europei persistă. În aceste condiţii, cred că este necesară clarificarea legislației cu privire la activitățile de cercetare-dezvoltare-inovare, în așa fel încât facilitățile fiscale disponibile să poată fi folosite cu adevărat. În plus, consider că proiectele de investiţii realizate de companiile din mediul privat în digitalizare, retehnologizare, automatizare şi chiar robotizare trebuie să primească finanţare pe cât mai multe programe. Astăzi, în marea lor majoritate, exporturile și livrările intracomunitare ale României sunt constituite din materii prime sau lucrări executate în lohn. Cu mici excepții, România a rămas fara produse proprii în care să se înglobeze inteligența autohtonă, cu efecte vizibile asupra valorii adăugate.
De asemenea, în condiţiile în care offset-ul poate fi soluţia pentru revitalizarea industriei şi pentru dezvoltarea acesteia pe termen mediu şi lung, companiile din domeniul industrial au nevoie de: asigurarea unui cadru legal clar şi uşor de aplicat, în care procedura de compensare să se aplice la toate contractele de import de tehnica specială, funcţionarea eficientă a Oficiului de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială, promovarea constantă şi ţintită a domeniilor prioritare ce beneficiază de derularea operaţiunilor de compensare, precum şi a modalităţilor de operaţionalizare a contractelor cu clauză offset.
În plus, acordarea de granturi pentru capital de lucru este în continuare extrem de importantă pentru mediul privat, îndeosebi în industrie. Apreciez că încurajarea exportului este o altă direcţie pe care statul român trebuie să meargă, încurajând agenţii economici şi sprijinindu-i, în acelaşi timp, astfel încât să poată fi ameliorat deficitul balanţei comerciale (factor de presiune pe cursul valutar). Consider ca Eximbank ar trebui să se implice mai mult în sprijinirea agenților economici, în special în domeniile de export și livrări intracomunitre, sectoare care aduc economiei naționale venituri importante și contribuie direct la realizarea și creșterea PIB.
Spuneam în debutul acestui articol că, în opinia mea, cuvântul cheie pentru anul 2020 a fost “adaptare”. În condiţiile în care măcar o parte dintre măsurile propuse aici vor găsi ecou la Palatul Victoria, sunt convins că anul 2021 poate fi “anul redresării” economiei româneşti. Este greu, dar nu imposibil. Este o muncă de echipă, mediu public – mediu privat, la care noi suntem dispuşi să contribuim cu resursele specifice unei camere de comerţ puternice şi ancorate în realitatea acestor zile.
Şi pentru că suntem la început de an, dragi cititori, vă doresc să fiţi sănătoşi, puternici, creativi, să aveţi o mare capacitate de adaptare la noul normal, astfel încât 2021 să fie un an bun!
dr. ing. Costică T. MUSTAŢĂ
preşedintele CCIB
c.mustata@ccib.ro
