Curs ABC Juridic pentru antreprenori

image_pdfimage_print

Pentru a oferi antreprenorilor informațiile de bază din domeniul legislativ de care au nevoie pentru a-și gestiona afacerea cât mai sănătos și sigur, platforma BCR Școala de Business a dezvoltat un nou curs împreună cu fondatorii Avocatnet.ro  (website care, de peste 16 ani, explică legislația pe înțelesul tuturor și ajută oamenii să găsească soluții la problemele lor juridice, economice sau de afaceri).

Cursul ABC Juridic include 10 capitole și un chestionar cu informații legislative utile pentru cei care doresc să pornească o afacere, pentru antreprenorii aflați la început de drum, precum și pentru cei care au o afacere solidă și vor să afle noutăți legate de legile care au impact asupra activitatăţii companiilor.

„De multe ori domeniul legislativ e ultimul la care se gândește un antreprenor sau chiar cineva cu experiență în business, dar în același timp, este unul dintre cele mai importante. Și tocmai pentru că de multe ori este neglijat, ajunge să fie un obstacol și să creeze dificultăți celor care doresc să-și deschidă o firmă, să facă angajări sau celor care întâmpină probleme legate de protecția datelor. Iar cum nouă nu ne plac problemele, ci soluțiile, am venit în întâmpinarea tuturor celor care au nevoie de informații bine documentate pe acest subiect și am lansat ABC-ul Juridic pe care oricine ar trebui să-l parcurgă măcar o dată”, afirmă Dana Dima, Vicepreședinte Retail & Private Banking BCR.

Potrivit unui comunicat de presă emis de BCR, cursul ABC-ul juridic oferă celor interesați de legislație și de mediul de business informaţii utile şi sfaturi valoroase pe următoarele teme:

  1. Cum să îți organizezi afacerea pe care vrei să o deschizi?
  2. Concepte importante atunci când porneşti o afacere
  3. La ce să fii atent atunci când îți angajezi primii oameni?
  4. Respectă legislația muncii
  5. Obligația de neconcurență și alte obligații speciale ce pot fi impuse salariaților
  6. Încetarea contractului de muncă din motive ce țin de persoana salariatului
  7. Protecția datelor cu caracter personal și GDPR. Câteva lucruri de reținut.
  8. Marketing direct
  9. Dreptul de retur al produselor comandate online
  10. Cele trei ținte care trebuie atinse în permanență de un antreprenor

Cursul este susţinut de Alin Popescu, fondator & CEO Avocatnet.ro, şi de Adriana Radu, avocat partener în cadrul Radu Opriș SPARL. ABC-ul juridic îmbină cei 20 de ani de experiență ai lui Alin, în calitate de avocat, trainer și antreprenor, cu „know-how-ul” Adrianei, format în 17 ani de lucru ca avocat specializat în tehnologie, telecom și date personale. Mai mult, cei doi sunt creatorii podcast-ului „Legile Tehnologiei” (disponibil pe Spotify sau Apple Podcasts), care prezintă cele mai importante noutăți tehnologice și explică strategia din spatele acestor știri, precum și consecințele lor pentru perioada următoare.

„Ne bucurăm să oferim antreprenorilor din România, prin intermediul platformei BCR Școala de Business, un ajutor în faza aceea în care totul pare greu și ușor deopotrivă, în care parcă știi de unde să începi, dar nu știi care e primul pas de făcut. Credem că, prin parcurgerea cursului, vor fi mai clare câteva dintre acele elemente de a căror înțelegere depinde, în bună măsură, fundamentul solid pe care trebuie să se construiască orice afacere”, spune Alin Popescu.

BCR Școala de Business este o platformă online cu lecții și sfaturi practice de business pentru antreprenorii aflați la început de drum, dar și pentru cei experimentați, unde aceștia pot învăța cum să își completeze abilitățile native și simțul afacerilor cu informaţiile necesare pentru a avea un business inteligent. Platforma cuprinde în prezent 6 cursuri, 76 de materiale video și 65 de teste. De la lansare, din februarie 2020, platforma a ajuns la peste 16.000 de utilizatori, antreprenori, manageri, liber profesioniști, profesori și studenți.

C. ŞERBĂNESCU
cristina.serbanescu@ccib.ro

Articole din aceeași categorie

Articole din aceeași ediție

Meniu