Cursuri în domenii tehnologice avansate pentru angajații din IMM-uri, prin PNRR

image_pdfimage_print

La jumătatea lunii iulie, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan Ivan, a semnat contractul pentru dezvoltarea platformei de e-learning aferentă investiției 19 „Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri” finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), componenta C7 – Transformare digitală, Operațiunea D „Competențe digitale capital uman și utilizarea internetului”.

„În platforma de e-learning angajații a peste 2000 de IMM-uri vor găsi cursuri pentru meseriile viitorului. Avem 17.000 de euro pentru fiecare IMM românesc și peste 2000 de IMM-uri beneficiare. Cu fonduri totale de 36 de milioane de euro, pregătim următoarea generație de specialiști IT a României”, a precizat Bogdan Ivan, potrivit unui comunicat de presă emis de ministerul amintit.

Conform sursei citate, proiectul – cu termen de finalizare 16 decembrie 2025 – va sprijini transformarea digitală a întreprinderilor mici și mijlocii prin consolidarea competențelor digitale ale angajaților lor și specializarea forței de muncă în nouă domenii tehnologice avansate: internet of things, cloud technologies, Big Data, învățarea automată, inteligența artificială, automatizarea proceselor robotice, blockchain, Cyber-Physical Systems, additive manufacturing.

„Acest proiect este esențial pentru creșterea competitivității IMM-urilor românești. Angajații vor învăța să utilizeze tehnologii avansate, să fructifice potențialul imens al datelor și să implementeze soluții de inteligență artificială în afacerea lor”, a declarat Dragoș-Cristian Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României (ADR).

Informații suplimentare despre proiect și înscriere se pot obține adresându-vă la office@mcid.gov.ro. (C.Ș.)

Articole din aceeași categorie

Articole din aceeași ediție

keyboard_arrow_up