Dan Ioan Gheorghiu, noul președinte al CNR-CME

image_pdfimage_print

Începând cu data de 15 septembrie, ca urmare a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a membrilor Asociației Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energie (CNR – CME), prof. dr. ing. Dan Ioan Gheorghiu este noul președinte al Asociației. Acesta îl înlocuiește pe Iulian Iancu, care a fost numit în funcția de Membru al Comitetului de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Prof. dr. ing. Dan Ioan Gheorghiu are o experiență solidă în sectorul energetic din România. Absolvent al Facultății de Energetică, secția Electroenergetică din cadrul Institutului Politehnic București în anul 1969, și-a început activitatea profesională la Institutul de Studii și Proiectări Energetice (ISPE), unde, între anii 1969-1981, a fost inginer proiectant pentru partea electrică a centralelor și a stațiilor electrice și coordonator de proiecte pentru centralele electrice de termoficare. În cadrul ISPE a parcurs toate treptele ierarhice, astfel încât la vârsta de 30 de ani a fost numit director tehnic, iar la 42 de ani a devenit directorul general al ISPE. De asemenea, Dan Ioan Gheorghiu este o voce importantă în sector, are opinii pertinente privind industria energiei din țara noastră și a  fost implicat activ în procesul de realizare a Strategiei Energetice Naționale 2001-2004.

Dan Ioan Gheorghiu este membru fondator al Asociației CNR-CME din anul 1992, iar în anul 2005 a fost ales vicepreședintele acesteia. „Pentru mine, CNR-CME a reprezentat întotdeauna pilonul organizațiilor nonguvernamentale din domeniul energiei, care a atras constant în interiorul organizației personalități marcante din domeniu și importante companii de profil. Prin activitatea sa, și mai ales prin evenimentele la care este organizator sau coorganizator, Asociația noastră reprezintă cea mai puternică voce din domeniul energiei care se implică activ în propuneri de modificare a legislației specifice și în punerea la dispoziția decidenților a materialelor suport pentru luarea unor decizii. CNR-CME este recunoscută la nivelul Consiliului Mondial al Energiei drept una dintre cele mai active organizații ale sale, și drept urmare, a fost invitată să propună reprezentanți in diferite Comitete de Studii și Grupuri de Lucru care activează în cadrul Consiliului. Doresc în continuare să particip și să mă implic în toate proiectele Asociației”, a declarat Dan Ioan Gheorghiu, la preluarea funcției de președinte al CNR-CME.

Asociația Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) cuprinde cea mai mare rețea națională de specialiști din domeniul energiei şi este principala organizaţie din domeniul energiei din România, membru fondator al Consiliului Mondial al Energiei, din anul 1924. CNR-CME este o organizatie profesională, apolitică, neguvernamentală, fără scop lucrativ sau patrimonial, care concentrează interesele diferitelor instituții și organizații din România interesate în problemele energiei și ale relației acesteia cu economia și cu mediul înconjurator, ale specialiștilor și ale societății civile. (C.Ș.)

Articole din aceeași categorie

Articole din aceeași ediție

keyboard_arrow_up