Forum de Afaceri ”Doing Business in Dubai” organizat la Palatul CCIB

image_pdfimage_print

La 1 octombrie 2024, Palatul Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București a găzduit Forumul de Afaceri ”Doing Business in Dubai” organizat în parteneriat de Dubai Chamber International, Emax Properties Dubai și Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB). Forumul s-a bucurat de prezența reprezentanților firmelor și companiilor interesate în promovarea și dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Emiratele Arabe Unite (EAU).

Adriana Popa, fondator și director general al Emax Properties Dubai, moderatoarea evenimentului, a urat bun venit participanților, a prezentat viziunea Forumului: ”reprezentarea, suportul, implementarea și protejarea interesului comunităților de afaceri în Dubai” și l-a invitat pe Iuliu Stocklosa, președintele CCIB, pentru prezentarea alocuțiunii sale.

”Conform strategiei noastre de relații internaționale, CCIB acordă prioritate promovării intereselor membrilor săi și în general ale mediului de afaceri din București în țările din afara Uniunii Europene, iar din acest punct de vedere relațiile cu firmele, companiile și instituțiile similare din EAU, inclusiv din  Emiratul Dubai, constituie o preocupare permanentă pentru Camera noastră”, a declarat Iuliu Stocklosa. În continuare, președintele CCIB a reamintit de Acordul încheiat în 2009 între CCIB și CCI Sharjah în baza căruia a funcționat o perioadă o reprezentanță a CCIB la Sharjah, promovând interesele membrilor în EAU, precum și în alte tări din zonă, despre succesul participării României la Expoziția Mondială Dubai 2021, la care și-au adus aportul și firme membre ale CCIB, despre bunele relații cu Ambasada EAU în țara noastră, precum și cu misiunea dipomatică română din Dubai (Consulatul General), despre oportunitățile de afaceri generate de EAU și în mod deosebit de Dubai. În final, a invitat firmele românești interesate să-și promoveze produsele și serviciile în Dubai, în celelalte emirate din EAU, precum și în alte țări, folosind intrumentele și canalele de promovare puse la dispoziție de CCIB.

Prezentări detaliate ale modalităților de a face afaceri în Dubai, însoțite de imagini și filme de promovare au fost făcute de reprezentanții Camerei Internaționale din Dubai (Dubai Chamber International): Abdulla Baqer, director regional de investiții pentru Orientul Mijlociu, Europa de Est și Europa Centrală, Cosmin Cristal, director pentru investiții, precum și de Adriana Popa, care a împărtășit din propria experiență de investitor în Dubai. S-a pus accent pe faptul că Dubai Chamber International este o institutie non-profit, activitatea fiind subvenționată de stat, că legislația locală favorizează mediul de afaceri prin nivelul scăzut al taxelor și impozitelor, dar și pe existența unei infrastucturi favorabile dezvoltării afacerilor.

Forumul s-a încheiat cu o sesiune de convorbiri B2B, participanții având posibilitatea de a comunica direct cu organizatorii.

Mircea TOADER
mircea.toader@ccib.ro

Articole din aceeași categorie

Articole din aceeași ediție

keyboard_arrow_up