La începutul lunii iunie a.c., a avut loc, în mediul virtual, întâlnirea comună a Prezidiului și Consiliului de Supraveghere ale Federației Camerelor de Comerţ Dunărene (DCCF), la care au participat reprezentanţi ai camerelor de comerț din: Sankt Polten (Austria), Budapesta (Ungaria), Ruse (Bulgaria), Bucureşti (România) şi Istanbul (Turcia). Camera bucureşteană, membru fondator al Federaţiei, a fost reprezentată de prof. dr. ing. Ion Hohan, președintele Secțiunii Servicii, vicepreședinte al CCIB şi preşedintele Consiliului de Supraveghere al DCCF, şi de Mircea Toader, coordonatorul activităţii de relaţii economice internaţionale a CCIB şi consilier al preşedintelui.
Pe agenda întâlnirii, deschise de preşedintele Federaţiei, András Rév, s-au aflat atât probleme organizatorice, cât şi probleme de natură strategică: situaţia financiară a Federaţiei, stadiul de realizare a paginii de internet a acesteia, potenţiali noi membri, activitatea desfăşurată în perioada pandemiei, pregătirea adunării generale a DCCF, care va avea loc la Istanbul, în luna noiembrie a acestui an, încheierea de noi acorduri de cooperare.
Cu acest prilej, s-a discutat despre: implicarea membrilor şi Federaţiei în ansamblu în accesarea de finanţări europene, integrarea DCCF în diverse proiecte regionale (de exemplu proiectul Constanţa-Istanbul), preluarea oficială a proiectului Danube Capitals Shopping Streets, punerea în valoare a site-ului DCCF şi promovarea reciprocă a imaginii Federaţiei şi a camerelor membre. În perioada următoare există posibilitatea de a se alătura DCCF, camerele de comerţ Timiş şi Arad (România), Linz, Ulm şi Passau (Austria) şi Belgrad (Serbia). Legat de acest aspect, președintele Rév și-a exprimat intenția de a vizita Camerele din Timiș și Arad, iar la intervenția reprezentanților CCIB s-a convenit să fie însoțit de prof. dr. ing. Ion Hohan.
În cadrul reuniunii, preşedintele Consiliului de Supraveghere al DCCF, prof. dr. ing. Ion Hohan, a informat conducerea Federației cu privire la alegerea lui Iuliu Stocklosa în calitate de preşedinte al CCIB şi a exprimat deschiderea Camerei bucureştene de a organiza în Delta Dunării, la Satul de vacanţă Campo Euro Club, o întâlnire a Prezidiului DCCF, în vara anului 2022. De asemenea, la solicitarea CCIB s-a introdus în programul conex adunării generale din luna noiembrie, efectuarea unei vizite la Parcul tehnologic din Istanbul și o întâlnire cu membrii Consiliului de Administraţie al societătii care administrează acest Parc.
Cristina ŞERBĂNESCU
cristina.serbanescu@ccib.ro