Stimați membri ai Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București,
Stimați reprezentanți ai mediului de afaceri bucureștean,
Stimați cititori,
Este o deosebită onoare să mă adresez Dumneavoastră în noua mea calitate de președinte interimar a celei mai mari și mai vechi instituții din sistemul cameral românesc – Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), înființată în 1868.
Experiența acumulată în cei peste 12 ani de membru al Colegiului de Conducere și vicepreședinte al CCIB îmi va fi de mare folos ca, împreună cu restul colegilor, atât din colegiu cât și din aparatul executiv, să asigurăm recunoașterea CCIB ca o voce autorizată a mediului de afaceri bucureștean și nu numai.
Conform celor stabilite de Colegiul de Conducere principalul nostru obiectiv pentru această etapă este organizarea statutară a Adunării Generale a membrilor Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, în cel mai scurt timp, eveniment amânat cu aproape un an din cauze obiective, respectiv restricțiile impuse de starea de urgență și ulterior de starea de alertă. Urmând exemplul altor instituții din sistemul cameral, patronal și asociativ am lansat acest proces în care vom asigura atât respectarea reglementărilor în vigoare, actuale și viitoare, în ce privesc măsurile epidemiologice, cât și participarea și reprezentarea tuturor membrilor CCIB conform prevederilor statutare, folosind tehnologia modernă de comunicare, inclusiv prin aportul firmelor membre din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor.
Putem afirma că trăim și muncim într-o perioadă atipică în care evoluția pandemiei de Covid-19 în plan național și internațional a influențat negativ atât mersul economiei românești și a majorității statelor lumii, cât și viața noastră de zi cu zi. Poate mai mult ca niciodată, în actualul context economico-sanitar, rolul nostru este acela de a veni în sprijinul comunităţii de afaceri, puternic slăbită după un an de criză, cu soluţii reale, care pot fi puse în practică, la problemele sale, mai vechi şi actuale.
Faptul că economia României a încheiat anul 2020 peste estimările sumbre ale instituțiilor de prognoză locale și din străinătate, demonstrează capacitatea majorității participanților la viața economică de a găsi soluțiile cele mai potrivite de revenire și de a oferi speranța înregistrării unei creșteri economice în anul 2021 și următorii. Suntem hotărâți să ne aducem contribuția la acest proces printr-o mobilizare exemplară a membrilor Colegiului de Conducere și a Executivului prin asigurarea unui dialog permanent direct, sau prin mijloacele de comunicare de care dispunem, cu membrii CCIB, cu mediul de afaceri bucureștean.
Stimați parteneri, vă rugăm să considerați CCIB ”un Club de Afaceri, o casă a Dumneavoastră” în care puteți obține informațiile care vă interesează în funcție de profilul activității Dvs. – comerț, industrie, servicii, cercetare-inovare-dezvoltare, turism – ultimele noutăți legislative, măsurile luate de guvern în vederea sprijinirii mediului de afaceri, inclusiv firmele Dvs., oportunități de afaceri pe plan intern și internațional.
Prezența CCIB ca invitat permanent la ședințele Consiliul de Export al României, unele dintre acestea organizate în sediul nostru, ne oferă posibilitatea să ne informăm membrii cu privire la programele de internaționalizare ale afacerilor cu suport financiar guvernamental, precum și asupra altor teme dezbătute care pot influența activitatea Dvs. curentă. Calitatea de membră a Grupului pentru Evaluarea Impactului Economic al Actelor Normative asupra Întreprinderilor Mici și Mijlocii (GEIEAN) ne permite să comunicăm decidenților opiniile pe care le aveți cu privire la rolul măsurilor economice preconizate asupra dezvoltării afacerilor Dvs.
Datorită relaţiilor foarte bune pe care le avem cu membrii corpului diplomatic acreditat în România, cu diplomaţii români în străinătate, dar şi cu organizaţiile camerale partenere de peste hotare, chiar şi în aceste condiţii dificile, avem capacitatea de a susţine internaţionalizarea afacerilor Dvs., atât prin organizarea de evenimente dedicate, inclusiv în mediul virtual, cu o puternică componentă B2B, cât şi prin acordarea de consultanţă şi asistenţă pe anumite proiecte concrete.
Vă invităm să ne propuneți organizarea de evenimente de promovare, în țară sau în străinătate, cu menționarea zonelor de interes, să purtăm un dialog permanent în funcție de care să aducem imbunătățirile care se impun activității noastre.
În încheiere vă rog să-mi permiteți să vă mulțumesc pentru că citiți Revista noastră lunară online ”Afacerea”, să vă invit să urmăriți site-ul nostru www.ccib.ro cu noutăți economice și oportunități de afaceri și să vă rog sa nu ezitați să ne contactați în folosul promovării afacerilor Dvs. ori de câte ori doriți.
Întregul colectiv al CCIB este la dispoziția Dumneavoastră.
Vă urez mult succes în afacerile pe care le gestionați sau doriți să le promovați !
Gheorghe LEMNARU, Președinte interimar CCIB
22 martie 2021