Misiunea economică organizată de CCIB în Regatul Maroc, un real succes

image_pdfimage_print

În perioada 22 – 28 noiembrie 2021, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a organizat, în colaborare cu Departamentul Comețului Exterior (DCE) din Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și cu sprijinul conducerii Ambasadei României din Rabat, o misiune economică în Regatul Maroc. Din delegația condusă de Iuliu Stocklosa, președintele CCIB, au făcut parte 15 oameni de afaceri români, reprezentând 28 firme comerciale și instituții implicate în colaborarea între cele două țări.

Prima parte a programului profesional al misiuni a vizat zona Tanger, o regiune în plină dezvoltare atât din punct de vedere industrial, cât și al infrastructurii legate de activitatea portuară. Astfel, marți, 23 noiembrie a.c., Camera Comerț, Industrie și Servicii Tanger-Tetuan-Al Hoceima și Camera Bilaterală de Comerț, Industrie, Servicii și Turism Maroc-România au organizat un Forum de afaceri dedicat promovării cooperării economice româno-marocane la care au fost înregistrați peste 60 participanți. Manifestarea a fost onorată de participarea E.S. Maria Ciobanu, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Maroc, precum și de reprezentanți ai administraței locale.

Luând cuvântul în cadrul Forumului, președintele Camerei bucureștene, Iuliu Stocklosa, a precizat: „CCIB acordă o importanță deosebită internaționalizării afacerilor membrilor săi în Regiunea Magreb, implicit Regatul Maroc făcând parte din zona prioritară de interes. Dintre cele peste 100 de acorduri internaționale cu instituții similare de peste hotare, semnate de CCIB, cele mai multe la nivelul unei țări sunt cele încheiate cu parteneri din Regatul Maroc, 13 cu Camere regionale de Comerț, Industrie și Servicii, dintre care le amintim pe cele din Tanger și Tetuan, la care se adaugă Acordul semnat în 2012 cu Camera Bilaterală de Comerț, Industrie, Servicii și Turism Maroc – România cu sediul în Tanger. Începând cu luna noiembrie 2013, CCIB sprijină companiile româneşti care intenţionează să-şi dezvolte afacerile în regiunea magrebiană, în mod special în Regatul Maroc, şi prin intermediul unui birou de reprezentare deschis la Tanger, care și-a adus contribuția la diseminarea oportunităților de afaceri în rândul firmelor interesate”. În partea a doua a manifestării au avut loc întâlniri B2B între reprezentanții cercurilor de afaceri din cele două țări punându-se bazele unor viitoare contracte și acțiuni de cooperare.

Vizita în Regiunea Tanger a continuat cu întâlniri de afaceri organizate în Portul Tanger Med și în Automotive City, locație unde își desfășoară activitatea și specialiști români în domeniul auto.

După această primă etapă desfășurată în nordul Regatului Maroc, în regiunea Tanger-Tetouan-Al Hoceima, misiunea economică românească și-a continuat programul la Casablanca, capitala economică a țării, în vederea identificării unor oportunități de afaceri și de parteneriat cu operatori economici marocani.

Astfel, joi, 25 noiembrie 2021, conducerea Asociației Marocane a Exportatorilor „ASMEX” a organizat la sediul său din Casablanca o „Întâlnire de afaceri” la care au participat reprezentanții firmelor românești care au făcut deplasarea în Maroc, precum și ai mediului de afaceri local. Evenimentul a fost onorat de participarea E.S. Maria Ciobanu, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Românei în Regatul Maroc, care a avut o contribuție substanțială în organizarea întâlnirii prin contactele anterioare avute cu conducerea ASMEX.

În deschiderea manifestării, președintele ASMEX, Hassan Sentissi El Idrissi, a invitat operatorii economici români să valorifice oportunitățile de investiții oferite de Maroc datorită poziției sale geostrategice și a parteneriatelor sale cu mai multe țări, care permit accesul facil la mai multe piețe, în special la cele africane și arabe. El a propus intensificarea eforturilor pentru a ridica nivelul schimburilor comerciale dintre Maroc și România, care rămâne, după părerea sa, sub potențialul economic semnificativ al celor două țări, precum și pentru punerea în valoare a complementarităților celor două economii.

În alocuțiunea sa, președintele CCIB, Iuliu Stocklosa, mulțumind președintelui ASMEX și E.S. Maria Ciobanu pentru excelenta inițiativă de a include în programul misiunii economice române această întâlnire, a declarat: „Nu putem să nu amintim că Acordul de colaborare semnat la 23 iunie 2008 la București de CCIB cu Camera de Comert, Industrie și Servicii Casablanca a fost primul încheiat cu o structură camerală din Regatul Maroc. În prezent, Marocul este principalul partener comercial al României din Africa, iar după volumul realizat în primele 9 luni din acest an, țara dumneavoastră a fost a zecea piață extra UE pentru desfacerea produselor românești. Sunt premise ca anul 2021 să fie unul record în istoria schimburilor comerciale bilaterale, atât în ceea ce privește exportul, cât și importul. Vă invităm la București în prima parte a anului viitor pentru continuarea dialogului”.

În a doua parte a evenimentului, membrii misiunii economice române au avut o sesiune B2B cu omologii lor marocani dedicată identificării de noi oportunități și parteneriate de afaceri. Tot în Casablanca, delegația română a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții Confederației generale a patronatelor din Maroc – CGEM.

În zilele de 26 și 27 noiembrie 2021, oamenii de afaceri români au fost oaspeții regiunii Beni Mellal-Khénifra. În cadrul unei întâlniri de lucru, Guvernatorul regiunii, Khatib El Hebil, trecând în revistă oportunitățile de investiții semnificative oferite de regiune, a declarat: „Această vizită reprezintă o oportunitate de a consolida în continuare relațiile de cooperare dintre oamenii de afaceri și investitorii români și omologii lor marocani, prin crearea de proiecte de investiții private în sectoare promițătoare, precum industria agroalimentară, turismul, energiile durabile și regenerabile.”

Cu acest prilej, delegația română, însoțită de E.S. Maria Ciobanu, precum și de președintele Camerei Bilaterale de Comeț, Industrie, Servicii și Turism Maroc-România, Zouhair Magour, a vizitat mai multe unități de procesare agroalimentară din provinciile Beni Mellal și Fkih Ben. Salah, în vederea identificării de noi oportunități de afaceri. Mulțumind autorităților și reprezentanților mediului de de afaceri local, președintele CCIB, Iuliu Stocklosa și-a exprimat convingerea că economia Regatului Maroc, inclusiv a regiunii Beni Mellal-Khénifra oferă complementarități care cu siguranță vor fi concretizate în perioada următoare în noi contracte comerciale și de cooperare economică între firmele românești și marocane interesate.

Mircea TOADER
mircea.toader@ccib.ro

Articole din aceeași categorie

Articole din aceeași ediție

Meniu