No Time for Downtime, la a XX-a ediție

image_pdfimage_print

În ultima decadă a lunii octombrie, Maguay a organizat cea de-a XX-a editie a „No Time for Downtime” – eveniment de referință dedicat echipamentelor și infrastructurii IT critice pentru siguranța organizațiilor.

„Consecvența în demersul nostru de a aduce cele mai noi tehnologii IT&C în fața beneficiarilor, prezentate chiar de generatori – cele mai semnificative companii IT de pe mapamond, ne-a adus în postura de a celebra a XX-a ediție de succes a evenimentului! Nume precum Intel, Oracle, Fortinet au fost alături de noi încă de la primele ediții. Parteneriatele Maguay s-au extins și completat, ajutându-ne să dezvoltăm și să livrăm la cheie soluții din ce în ce mai complexe, fapt ce ne-a consacrat ca integratori de prim rang de sisteme informatice. Le mulțumim tuturor partenerilor și beneficiarilor noștri pentru încredere și pentru buna cooperare pe care am avut-o în toți acești ani, pentru soluțiile și proiectele importante pe care le-am realizat împreună”, a declarat Eduard Pughin, director general, Maguay Computers.

Evenimentul s-a adresat specialiștilor IT, dar și managerilor de nivel C, interesați de soluțiile și noutățile tehnologice prezentate. Participarea a fost una record, atât prin prisma celor 400 de specialiști care au luat parte la această ediție, cât și al partenerilor – lideri mondiali de tehnologii hardware și software prezenți. Dintre aceștia amintim: Intel, Hewlett-Packard Enterprise, Fortinet, Oracle, Veritas, VMware, Extreme Networks, Seagate, Open-E, Microsoft, SAS, Veeam, Kingston, Synology, Rittal și, nu în ultimul rând, companiile românești Bitdefender, Phoenix IT și iTrack.

„Pentru Hewlett Packard Enterprise, acest eveniment aduce prilejul de a prezenta ultimele noutăți disponibile în protofoliul HPE și aș menționa aici soluțiile Compute, Mission Critical, Data Lifecycle and Security, Wi Fi – Aruba. Toate aceste soluții de ultimă generație au ca scop modernizarea și optimizarea infrastructurii și proceselor IT pentru toate companiile din România“, a precizat Alexandru Vilcu, Hybrid IT Category Manager HPE.

„Dacă în ultima perioadă tot mai multe soluții încep să integreze echipamente ce ajută la securizarea infrastructurii, Fortinet a dus acest aspect la nivelul urmator, prin Fortinet Security Fabric – arhitectură care acoperă infrastructura organizației, integrând în cel mai armonios mod și produsele FortiSIEM, FortiSOAR, FortiEDR, alături de alte produse din zona Security Operations – soluții ce au fost acoperite atât la standul nostru, cât și în timpul prezentării”, a declarat Adrian Danciu, Senior Regional Director, South Eastern Europe Fortinet.

„Astăzi, cerințele companiilor pentru a-și gestiona datele în mod sigur și eficient au evoluat, iar varietatea, volumul, viteza de generare de noi date și analizarea acestora în timp real au crescut exponențial. Ținând cont de rădăcinile existenței Oracle legată strâns de managementul datelor, putem afirmă cu tărie ca avem o poziție unică în piața globală de astăzi. Nici o altă companie nu este la nivelul de a oferi clienților săi soluțiile și suportul de a-și atinge obiectivele și cerințele unei strategii digitale precum Oracle”, a precizat Florin Draganescu, Alliances & Channels Leader, Oracle România. Potrivit acestuia, „cu Oracle Modern Data Platform clienții pot obține un control superior end-to-end asupra tuturor datelor utilizând o singură platformă care te ajută să colectezi, să validezi corectitudinea lor și să gestionezi toate activele informaționale ale companiei, fie că sunt tranzacții, depozite de date, date de analiză, indiferent unde rulează acestea: în On-Prem, în Public Cloud, în Private Cloud sau arhitecturi hibride. Tehnologia Artificial Intelligence/ Machine Learning este acum încorporată în platforma modernă de date Oracle”.

„Ne bucurăm că am avut ocazia să împartășim viziunea VMware de a ajuta clienții noștri să abordeze o strategie de multi-cloud și cloud smart. Strategia ultimilor ani a făcut ca VMware să se concentreze asupra conceptului de multi cloud, concept capabil să aducă valoare clienților și partenerilor noștri prin integrarea și completarea unei multitudini de soluții: networking and security, digital workspace, business continuity, modern applications. Ne bucurăm că am putut aduce valoare și evenimentului din acest an și că reușim să ne integrăm și să completăm cu succes conceptul „No Time for Downtime”, a declarat Marius Bobe, Senior Partner Business Manager VMWare.

„A fost o deosebită onoare pentru noi să putem prezenta, în fața unui public numeros, viziunea noastră asupra pieței de analytics și gestiune de date, activitatea SAS la nivel regional și local, precum și noile produse și tehnologii de analiză a datelor, îmbunatățirea deciziilor și gestiunea riscurilor. De asemenea, a fost o ocazie specială să reîntâlnim vechi prieteni și colegi din industrie”, a subliniat Florin Răducu, Sr. Account Manager, SAS.

Evenimentul a fost structurat în două secțiuni, una de prezentări și una de showcase. Cele 14 prezentari susținute de liderii de tehnologie, baza soluțiilor informatice pentru 2024, sunt disponibile aici, iar lista completa a soluțiilor expuse în showcase, prezentările și galeria foto pot fi vizionate pe site-ul evenimentului, https://notimefordowntime.ro/ntfd-2023.

Maguay, membru al CCIB, este cel mai important producător român de sisteme de calcul comercializate sub brand propriu: notebook-uri, PC-uri, servere și storage. Conform IDC, de 10 ani, Maguay este cel mai mare producător român de servere – fiind singura companie românească prezentă constant în Top 5 Server vendors. De asemenea, Maguay a devenit un important integrator de sisteme informatice – capabil să implementeze și să livreze „la cheie” soluții informatice complexe, cu asigurarea unor servicii de suport tehnic de înaltă calitate.

Brand-ul Maguay se diferențiază pe piața IT din România atât prin oferirea de soluții personalizate (hardware și software) în funcție de nevoile clienților, cât și din punctul de vedere al orientării către cele mai noi tehnologii, la un cost total (achiziție și operare – TCO, Total Cost of Ownership) extrem de competitiv.

C. ȘERBĂNESCU
cristina.serbanescu@ccib.ro

Articole din aceeași categorie

Articole din aceeași ediție

keyboard_arrow_up