Răspunzând invitației E.S. Lili-Evangelia Grammatika, ambasador al Republicii Elene în țara noastră, Iuliu Stocklosa, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), a participat la 5 septembrie a.c., la sediul Ambasadei acestei țări, la cocktailul organizat cu prilejul încheierii misiunii în România a diplomatului Pantelis Giannoulis, Prim Consilier, Șeful Oficiului Economic și Comercial.
La eveniment au participat membrii misiunii diplomatice elene, reprezentanți ai mediului de afaceri din țara noastră, în principal ai asociațiilor greco-române de promovare comercial- economică a relațiilor bilaterale, precum și ai firmelor cu capital elen înregistrate în România.
Președintele Camerei București, Iuliu Stocklosa, a mulțumit diplomatului grec pentru excelenta colaborare cu CCIB exemplificând cu implicarea în organizarea Forumului de Afaceri/ZOA Grecia din 6 iunie 2023, cu participarea unor demnitari din MAE elen, Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior, conducerea misiunii diplomatice și un impresionant număr de reprezentanți ai mediului de afaceri din cele două țări, precum și vizitele de lucru organizate la Palatul CCIB cu prilejul prezenței în România a conducerilor unor Camere de Comerț regionale din Grecia. Președintele Stocklosa a folosit prilejul pentru a prezenta locul CCIB în sistemul cameral românesc precum și importanța acordată relațiilor bilaterale româno-elene. În context, a invitat noua conducere a Camerei Bilaterale de Comerț România-Grecia, prezentă la cocktail, să efectueze o vizită de lucru la Palatul CCIB pentru a analiza stadiul colaborării comercial-economice între cele două camere și posibilitatea organizării în parteneriat a unor noi evenimente promoționale.
În final, Iuliu Stocklosa a urat diplomatului Pantelis Giannoulis mult succes în activitatea viitoare asigurându-l de întreaga disponibilitate de a-l avea oricând oaspetele CCIB.
Precizăm că în primele 5 luni ale anului 2024 (date disponibile) schimburile comerciale bilaterale româno-elene au atins un volum total de 1,3 mld euro, în creștere cu 13,6% comparativ cu perioada similară din 2023, din care exportul 0,5 mld euro (+13,2%), iar importul 0,8 mld euro (+13,9%), Grecia fiind a 20-a piață de desfacere a produselor românești cu o pondere de 1,3% în exportul românesc, și a 15-a țară de origine pentru mărfurile intrare în România cu o pondere de 1,6% în total import. Deficitul balanței comerciale de 0,3 mld euro plasează Grecia pe locul 13 între statele care înregistrează valori superioare ale exportului în România, comparativ cu importul acestora din țara noastră.
La sfârșitul lunii iunie a.c. Grecia ocupa locul 7 printre statele investitoare în România cu un volum al capitalului subscris în valoare de 2,55 mld. euro reprezentând 5,2% din totalul investițiilor străine din țara noastră. Sunt înregistrate 8.746 firme cu capital elen, reprezentând 3,4% din totalul firmelor străine investitoare în România.
Mircea TOADER
mircea.toader@ccib.ro