Presedintele CCIB, la Programul de mentorat Made in Romania
Aula Carol I a Palatului CCIB a găzduit, în a doua parte a lunii noiembrie, ultimul workshop regional organizat în cadrul programului de mentorat Made in Romania, ediția a V-a. Evenimentul, deschis de Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București, s-a adresat deopotrivă comunității Made in Romania (companii semifinaliste și finaliste în program, dar și companii înregistrate în Platforma Made in Romania) și întregului mediu de afaceri românesc.
În intervenția pe care a avut-o în deschiderea evenimentului, președintele CCIB, Iuliu Stocklosa, a subliniat colaborarea deosebită cu Bursa de Valori București, firească, prin prisma istoriei comune a celor două instituții, și deplin convergentă cu strategia Camerei bucureștene de a răspunde unor nevoi concrete ale comunităţii de afaceri, exprimate, dar mai ales neexprimate de antreprenori. În context, președintele CCIB a vorbit despre demersurile concrete ale organizației noastre în ceea ce privește dezvoltarea comunității de afaceri și promovarea antreprenoriatului românesc, inclusiv prin organizarea de evenimente susținute de specialiști de marcă.
În a doua parte a evenimentului, participanții au avut oportunitatea de a afla informații valoroase privind: modalitățile de evaluare a companiilor, posibilitățile de obținere de finanțări de pe piața de capital, avantajele listării la bursă, finanțarea tradițională vs finanțarea alternativă – perspective juridice, digitalizarea companiei, tendințe și modificări în domeniul fiscal.
Made in Romania este un program unic al Bursei de Valori București care promovează antreprenoriatul românesc, iar platforma https://investingromania.com/ vine ca o completare digitală, facilitând accesul companiilor autohtone la capitalul necesar dezvoltării ulterioare. Platforma amintită este dedicată investitorilor, consultanților și în special companiilor cu perspective de creștere, care doresc să atragă finanțare de la investitori sau care se află în procesul de pregătire a unui plasament privat pe Piața AeRO sau pe Piața Principală. Conținutul media pus la dispoziție de consultanți prin intermediul platformei sprijină companiile în implementarea de bune practici și pregătirea afacerii pentru următorul nivel de dezvoltare.
Cristina ȘERBĂNESCU
cristina.serbanescu@ccib.ro