La sfârșitul lunii martie, în cadrul unui eveniment organizat în Aula Carol I a Palatului CCIB, Bursa de Valori București (BVB) a dat startul celei de-a V-a ediții a programului Made in Romania. Cu același prilej, a lansat volumul „Made in Romania: 15 companii pentru creșterea economiei românești și poveștile lor de succes”, care include firmele finaliste ale ediției a IV-a.
„În fiecare an descoperim și promovăm, prin intermediului programului Made in Romania, ingeniozitatea, creativitatea și munca asiduă de care dau dovadă zi de zi antreprenorii români și echipele pe care le-au construit în jurul ideilor lor de afaceri. Într-adevăr, la fiecare ediție Made in Romania avem 15 companii finaliste, dar proiectul Made in Romania este despre toate companiile parte din acest program, aproape 1.000 din 2017 până acum. Suntem încrezători în acest concept și abia asteptăm să aflăm cine sunt antreprenorii Made in Romania din acest an”, a declarat Radu Hanga, președintele Bursei de Valori Bucuresti.
Cele 15 companii finaliste ale ediției Made in Romania din 2021 au fost: Agricola International, Artesana International, Dacia Plant, Druid, Elefant Online, Elis Pavaje, Fortech, Grande Gloria Production, One United Properties, Plant an App, Roca X, SanoPass, Secom, SeedBlink si Zitec. Radio Guerrilla a primit premiul special „Radioul Antreprenorilor” Made in Romania 2021. Cartea lansată este disponibila online pe www.investingromania.com.
În intervenția pe care a avut-o în deschiderea evenimentului, președintele CCIB, Iuliu Stocklosa, a subliniat: „Un element convergent al strategiilor CCIB și BVB îl constituie preocuparea constantă de promovare a companiilor cu creștere sănătoasă, care contribuie semnificativ la dezvoltarea României, atât prin prisma rezultatelor economice, cât mai ales a modelelor manageriale. Programul Made in Romania constituie un exemplu elocvent pentru BVB, așa cum, pentru noi, Topul firmelor din capitală, ajuns la cea de a XXIX-a ediție, constituie unul de referință.”
Programul Made in Romania este structurat în patru etape. În prima etapa, 29 martie – 31 mai, publicul larg, precum si membrii Comitetului de Nominalizare, pot propune companii pentru a fi incluse în programul aferent acestui an. Pot fi nominalizate companii românești care au în structura acționariatului minim 51% persoane fizice/juridice rezidente. Pot fi nominalizate companii din toate industriile și de toate dimensiunile cu condiția de a avea minimum 3 ani de activitate sau ca în ultimul an raportat cifra de afaceri să fie de cel putin 250.000 euro. Sunt exceptate de la nominalizare companiile finaliste în edițiile Made in Romania din anii 2021, 2019 si 2018, companiile partenere în program sau parte dintr-un grup cu un partener al ediției curente a programului, precum și cele care sunt în proces de listare acțiuni sau obligațiuni la Bursă. Luna iunie este dedicată selecției celor 50 de companii semifinaliste de către membrii Comitetului de Nominalizare. În luna iulie, dintre cele 50 de semifinaliste publicul va stabili prin vot trei dintre cele 15 companii finaliste ale acestei editii. Celelalte 12 finaliste sunt stabilite de un Juriu format din experți în diverse domenii ale economiei. Nominalizarile pot fi realizate pe www.investingromania.com, platforma care continuă să ofere 24/7 posibilitatea conectarii directe a antreprenorilor cu investitori și consultanti, precum și cu alți antreprenori.
Cele 15 finaliste ale ediției din acest an urmează sa fie anunțate în septembrie, în cadrul unei Gale de Premiere, iar în perioada octombrie – noiembrie, BVB și partenerii Made in Romania vor organiza programul de mentorat, la care vor putea participa companiile finaliste și semifinaliste, companii nominalizate în ediția curentă sau care se înregistrează în platforma programului.
„Sustinerea antreprenorilor români prin intermediul soluțiilor de finanțare disponibile în piața de capital fac parte integrantă dintr-un pilon de bază al strategiei BVB. În ultimii ani, Bursa românească a demonstrat că este o opțiune eficientă pentru dezvoltarea și susținerea mediului antreprenorial local. Anul trecut am avut 23 de noi companii la Bursă, iar în primul trimestru din acest an avem deja șapte companii listate. Programul Made in Romania este din acest punct de vedere esențial în dezvoltarea pieței de capital, alături de alte proiecte pe care le derulăm pentru a aduce Bursa cât mai aproape de oamenii de afaceri și de investitori”, a afirmat Adrian Tănase, directorul general al BVB.
Proiectul Made in Romania a fost lansat în 2017, pentru a identifica și promova companiile de top din România. În precedentele patru ediții, aproape 1.000 de companii au intrat în contact cu piața de capital prin intermediul acestui program, 16 companii au venit la Bursă cu acțiuni sau obligațiuni, trei dintre ele atât cu acțiuni cât și cu obligațiuni, rundele de finantare derulate de acestea însumând peste 212 milioane euro.
Cristina ȘERBĂNESCU
cristina.serbanescu@ccib.ro