În a doua jumătate a lunii iulie, la sediul Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a avut loc semnarea protocolului de colaborare între Camera bucureşteană şi Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), care face parte din rețeaua de cercetare a Academiei Române și este membru al Institutului Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu”.
Ca urmare a semnării acestui document de către preşedintele CCIB, ing. Iuliu Stocklosa, şi de către directorul ICCV, acad. Cătălin Zamfir, în prezenţa av. Cosmin Marina, vicepreședinte al Camerei bucureștene, și a drd. Daniel Nițoi, cercetător științific în cadrul ICCV, cele două părţi vor coopera în vederea organizării în parteneriat de conferințe, simpozioane şi alte manifestări științifice în domeniul relaţiilor social-economice internaţionale, cu participare națională și internațională. De asemenea, CCIB şi ICCV au în vedere editarea şi publicarea de lucrări, reviste şi alte materiale de informare, realizarea în colaborare a unor programe prioritare de cercetare şi cooperare ştiinţifică, precum şi oferirea reciprocă de expertiză în domeniile de interes.
„Rolul nostru este de a aduce plus valoare oamenilor de afaceri. Datorită acestui parteneriat, companiile membre ale CCIB vor beneficia de studii şi analize sociologice profesioniste, care pot contribui la luarea unor decizii fundamentate pentru dezvoltarea sustenabilă a unei afaceri”, a afirmat cu acest prilej preşedintele Camerei bucureştene. De asemenea, Iuliu Stocklosa a subliniat implicarea CCIB în dezvoltarea Capitalei, punctând preocuparea pentru asigurarea de forţă de muncă de bună calitate, în concordanţă cu solicitările pieţei, pregătită inclusiv în sistem dual.
La rândul său, acad. Cătălin Zamfir a apreciat că: „Este necesară o reevaluare a stării Bucureştiului, pe componentele demografică, economică şi din punct de vedere al perspectivelor, cu scopul de a creşte conştiinţa de sine a instituţiilor care conduc Capitala”. În opinia directorului ICCV, pentru o dezvoltare sustenabilă, viziunea socială este foarte importantă, atât pentru oamenii de afaceri, cât şi pentru forurile decizionale.
Conducerile CCIB și ICCV și-au exprimat convingerea că, printr-o bună conlucrare, prevederile documentului vor fi rapid puse în aplicare. Semnarea protocolului de colaborare cu ICCV se înscrie în sfera preocupărilor constante ale Camerei bucureştene de a contribui la susținerea și îmbunătățirea calității mediului de afaceri.
Cristina ŞERBĂNESCU
cristina.serbanescu@ccib.ro