Repere economice maramureșene – ediția 2022
Colegii noștri de la Camera de Comerț și Industrie Maramureș au lansat recent ediția 2022 a breviarului ”Repere economice maramureșene”. Lucrarea cuprinde 158 de pagini, capitolele cu indicatori economici fiind completate în ediția de anul acesta cu instantanee ale unităților administrativ-teritoriale din județul Maramureș, incluse în secțiunea „Repere locale maramureșene”, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș.
”Repere economice maramureșene” oferă o imagine clară asupra situației economiei locale și reprezintă un bun instrument în fundamentarea deciziilor de management ale antreprenorilor interesați să investească în județul Maramures sau care doresc să-și recalibreze/dezvolte afacerile. Ediția 2022 a lucrării ”Repere economice maramureșene” realizată de Camera de Comerț și Industrie Maramureș este disponibilă pe suport hârtie, dar și online. Potrivit colegilor noștri, ediția electronică va fi transmisă și Birourilor de Promovare Comercial-Economică din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, respectiv misiunilor diplomatice acreditate în România. (C.Ș.)