1

România – Sudan, dezbatere online dedicată transferului de tehnologie

Președintele Camerei bucureștene, Iuliu Stocklosa, a participat, la 13 septembrie a.c., la masa rotundă, desfășurată în regim online, dedicată dezvoltării relațiilor economice româno-sudaneze, organizată de Ambasada României din Sudan în colaborare cu SBF (Sudanese Business Federation) și FASR (Friendship Association Sudan-Romania). În mesajul trimis participanților la eveniment, Iuliu Stoklosa a făcut o prezentare a activității Camerei bucureștene, mai ales în planul susținerii internaționalizării afacerilor membrilor săi, cu referiri la stadiul relațiilor bilaterale româno-sudaneze și disponibilității de a se implica în dezvoltarea acestora.

La eveniment au participat reprezentanți ai firmelor interesate să dezvolte afaceri cu parteneri din Sudan și din alte ţări africane, precum și ai unor instituții publice, camere de comerţ, organizaţii neguvernamentale și asociații profesionale.

Pe agenda mesei rotunde s-au aflat subiecte precum conceptul B2B în intensificarea relațiilor economice bilaterale şi rolul transferului de tehnologie. De asemenea, s-a avut în vedere promovarea de aplicații și companii din România pentru proiecte africane în domeniile: energie verde pentru uz urban, rural, industrie și agricultură, gospodărirea apelor, sisteme de irigații, procesarea cerealelor.

O zi mai târziu, la data de 14 septembrie a.c., în cadrul unui nou eveniment online având aceiași organizatori, din partea CCIB s-a exprimat disponibilitatea ca după normalizarea situației determinate de evoluția pandemiei de Covid-19 să organizeze un Forum de afaceri cu participarea unei misiuni economice din Sudan și a reprezentanților firmelor și companiilor românești interesate în dezvoltarea schimburilor comerciale și cooperării economice între cele două țări.

Cu un volum de 67 mil. USD, Sudanul a fost, în primele 8 luni din acest an (date disponibile), a șasea piață de desfacere a produselor românești pe continentul african (după Maroc, Tunisia, Namibia, Africa de Sud și Libia).

Mircea TOADER
mircea.toader@ccib.ro