După aprobarea schemei de ajutor de stat IMM Plus de către Comisia Europeană, la 9 aprilie a.c., a fost publicat Ordinul comun care stabilește: plafoanele de garantare pe componente, regulile de gestionare a plafoanelor de garantare, plata ajutoarelor de stat specifice fiecărei componente a schemei de ajutor de stat, precum și convențiile de garantare și plată a grantului și convențiile de implementare.
„Odată cu publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului comun, putem spune că schema de ajutor de stat IMM Plus este oficial operațională. Astfel, se pot demara procedurile pentru ca de la începutul lunii mai cei 12,5 miliarde lei alocați de către Guvern să poată fi accesați de către antreprenori și autoritățile locale”, a precizat ministrul finanțelor, Marcel Boloș.
Potrivit înaltului oficial, această măsură se adaugă pachetului de sprijin dedicat mediului de afaceri inițiat în această primăvară de Ministerul Finanțelor, care include: subvenționarea diferenței de creștere a accizei la motorină, subvenționarea creșterii dobânzii ROBOR pentru cei care au accesat credite pentru IMM Invest și schema de granturi pentru investițiile de peste 50 de milioane de lei pentru crearea de locuri de muncă și capitalizarea mediului de business.
Conform Ministerului Finanțelor, bugetul este de maximum 12,5 miliarde lei, garanțiile urmând să se acorde în limita unui plafon de 11,1 miliarde lei, pentru 11.500 beneficiari. Schema de ajutor de stat este valabilă până la 30 iunie 2024 și va facilita accesul la lichidități al întreprinderilor mici și mijlocii, al întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie și al întreprinderilor mari a căror activitate economică a fost afectată de conflictul armat din Ucraina. Totodată, prin implementarea Programului IMM PLUS se încurajează dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie și a unităților administrativ-teritoriale care realizează proiecte de investiții în sectorul construcțiilor.
Alocarea pe programe
Din plafonul total de 11,1 miliarde lei al garanțiilor care pot fi acordate, 9,12 miliarde lei, se alocă astfel:
- pentru componenta IMM ROMÂNIA PLUS, se alocă integral plafonul de 5,892 miliarde lei Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (FNGCIMM);
- pentru componenta AGRO PLUS, din plafonul total de 127,630 milioane lei, se alocă 27,630 milioane lei Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR) și 100 de milioane FNGCIMM;
- pentru componenta IMM PROD PLUS, plafonul total de 1 miliard lei se alocă integral FNGCIMM;
- pentru componenta CONSTRUCT PLUS, din plafonul total de 2 miliarde lei, 1 miliard de lei se alocă FNGCIMM (900 de milioane pentru subcomponenta IMM CONSTRUCT PLUS și 100 de milioane lei pentru subcomponenta UAT CONSTRUCT PLUS), iar 1 miliard de lei se alocă Fondului Român de Contragarantare (FRC) – 900 de milioane lei pentru subcomponenta IMM CONSTRUCT PLUS și 100 de milioane pentru subcomponenta UAT CONSTRUCT PLUS;
- pentru componenta INNOVATION PLUS, plafonul total de 100 de milioane se alocă integral FRC.
Diferenta de 1,98 miliarde lei a fost alocată, prin Ordinul comun MF/MADR nr.662/128/2024, componentei RURAL PLUS, administrată de FGCR.
Cum se acordă sprijinul
Ajutorul de stat este sub formă de garanţii de stat, în procent de maximum 90% din valoarea finanţării, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat.
Pentru credite/linii de credit, valoarea maximă a finanţărilor acordate unui beneficiar nu poate depăşi 5 milioane lei pentru creditele/liniile de credit pentru finanţarea capitalului de lucru, respectiv 10 milioane lei pentru creditele de investiţii.
Valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul schemei de ajutor de stat nu poate depăşi 10 milioane lei. Pentru sectoarele agriculturii primare, pescuitului și acvaculturii, valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul schemei de ajutor de stat nu poate depăşi 5 milioane lei.
Durata maximă a finanţărilor este de 72 de luni, în cazul creditelor de investiţii, iar în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru, durata maximă a finanţărilor este de 36 de luni.
În cazul creditelor de investiţii, instituţiile de credit pot acorda, la începutul perioadei de creditare, la solicitarea beneficiarilor, o perioadă de graţie de maximum 18 luni pentru rambursarea principalului.
Pentru a veni in sprijinul beneficiarilor Programului, costul total al creditelor acordate în cadrul Programului IMM PLUS se compune din rata dobânzii ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 1,5% pe an pentru creditele de investiții și ROBOR la 3 luni plus o marja de maximum 1,9% pe an pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru.
De asemenea, Ministerul Finanțelor subvenționează valoarea comisionului de risc, a comisionului de administrare, în procent de 100% pentru întreaga perioadă de valabilitate a garanție, și dobânzile aferente creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru și a creditelor pentru investiții pentru o perioadă de maximum 12 luni de la data acordării creditului.
C. ȘERBĂNESCU
cristina.serbanescu@ccib.ro