Shanghai International Food & Drinks Fair și International Protected Geographical Indication Products Expo
În perioada 6-8 mai 2021, sub patronajul Camerei de Comerț din China pentru Import/Export de produse alimentare, Asociația Alimentară din Shanghai și Asociația din Shanghai a băuturilor alcoolice și a băuturilor spirtoase, împreună cu Shanghai Golden Commercial Exhibition Co. Ltd, vor organiza Târgul internațional de alimente și băuturi din Shanghai 2021 (Shanghai International Food & Drinks Fair 2021- SFDF) și Expoziția internațională pentru produse cu indicații geografice protejate 2021 (International Protected Geographical Indication Products Expo 2021), informează Biroul de Promovare Comercial-Economică al României la Shanghai.
Cele două evenimente expoziționale vor avea loc la National Exhibition and Convention Center, Hongqiao – Shanghai, pe o suprafață totală de 60.000 mp. Potrivit organizatorilor, la cele două manifestări sunt așteptați să participe aproximativ 2.000 de expozanți și 100.000 de vizitatori profesioniști.
În cadrul Shanghai International Food & Drinks Fair 2021 vor fi promovate următoarele categorii de produse: vin, bere, produse de panificație, prăjituri, ciocolată, alimente congelate, whisky, vodcă, rom, gin, etc, în timp ce în cadrul International Protected Geographical Indication Products Expo 2021 vor fi promovate produse care au primit titlul de indicații geografice în China sau produsele care sunt în proces de aplicare pentru indicaţie geografică, produse cu indicaţie geografică cunoscute în țara de reședință (inclusiv cele deja înregistrate în China), produse neînregistrate cu denumiri comerciale sau brand având denumiri de origini geografice etc.
Informații suplimentare cu privire la cele două manifestări expoziționale, datele de contact ale organizatorilor, precum și detalii privind termenii și condițiile de înregistrare pot fi obţinute din documentele anexate.