Simpozionul Român al Energiei – SIREN

image_pdfimage_print

În perioada 6 – 8 septembrie 2021, Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), sub patronajul Ministerului Energiei, organizează prima ediție a Simpozionului Român al Energiei (SIREN), cu tema “Sectorul energetic românesc – șansa unui nou început”. Potrivit CNR-CME, autoritățile de reglementare din domeniu, precum și mari companii de utilități, jucători pe piețele de profil, bănci finanțatoare a unor proiecte importante și mari producători de echipamente se vor alătura SIREN în calitate de co-organizatori și participanți pentru diverse secțiuni.

CNR-CME anunță că evenimentul va avea loc în mediul online, însă, în funcție de evoluția situației pandemice și în măsura în care autoritățile vor relaxa condițiile de organizare a unor evenimente de acest tip, se are în vedere organizarea evenimentului în format fizic.

SIREN, care urmează să aibă loc bianual, va prilejui dezbateri relevante privind tranziția sectorului românesc al energiei către țintele autoangajate de către România ca Stat Membru al UE și, prin concluziile la care se ajunge în cadrul lui, poate ajuta la luarea unor decizii corecte în domeniu.

Evenimentul are în contextul în care, potrivit CNR-CME, acum, mai mult ca niciodată, există provocări extraordinare care stau în fața sectoarelor energetice ale țărilor din regiune, inclusiv al celui românesc, complexitatea problemelor fiind amplificată de actuala pandemie. În privința sectorului energiei din România, o mulțime de factori externi și interni generează condițiile unei noi viziuni și – deci – impun o nouă abordare a dezvoltării acestui sector. Specialiștii CNR-CME consideră că: “În esență, fiind la un punct de cotitură, trebuie să regândim soluțiile pentru îmbunătățirea situației sectorului în perspectiva unui nou început. Totodată, se constată ritmul tot mai accelerat de transformare a tehnologiilor din sectorul energiei, unele complet noi, numite chiar disruptive, lucru care impune o readaptare a politicilor aferente transpuse printr-un cadru legislativ și de reglementare adecvat”.

Programul SIREN va cuprinde 4 evenimente principaleSesiuni de discuții cu subiecte de actualitate la nivel naţional care să susțină tema principală a simpozionului, precum și 4 Sesiuni de comunicări la care se așteaptă prezentări în plen și postere ale articolelor științifice realizate de către specialiști din comunitatea energeticienilor din România și membri ai comunității academice din România.

Sesiunile de discuții vor avea următoarele teme principale:

  • SD1 – Tranziția energetică în Europa. De la cerințele Green Deal la mixul optim de energie în România.
  • SD2 – Programe guvernamentale si Politici investiționale în tranziția energetică în România
  • SD3 – Tehnologii noi în asigurarea mixului energetic din România nuclear
  • SD4 – Strategii / acțiuni centrate pe consumator într-o piață liberalizată a energiei și integrată în piața europeană.

Sesiunile de comunicare vor avea următoarea structură:

  • SC1 – Politici energetice în era tranziției și era digitală
  • SC2 – Tehnologii inovative în energie: stocare, hidrogen, eficiență energetică, calitate energie
  • SC3 – Viitorul resurselor primare de energie utilizate în România: petrol, gaz, carbune, nuclear
  • SC4 – Provocări în piața de energie: Liberalizare, integrare în piața unică. Centrarea pe consumator.

Pentru înregistrare cu lucrare organizatorul anunță că trebuie transmis formularul de înscriere pentru susținerea lucrării și publicare în EMERG până la data de 15 mai 2021. Pentru mai multe detalii legate de participarea cu lucrare cei interesați sunt rugați să consulte pliantul Call for Papers care se regăsește pe website-ul CNR-CME: http://cnr-cme.ro/events/siren-simpozionul-roman-al-energiei.

Informații suplimentare se pot obține accesând site-ul evenimentului: http://cnr-cme.ro/events/siren-simpozionul-roman-al-energiei/.

Cristina ȘERBĂNESCU
cristina.serbanescu@ccib.ro

Articole din aceeași categorie

Articole din aceeași ediție

Meniu