Marți, 15 aprilie, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a anunțat deschiderea modulului de înscriere pentru cursurile gratuite de competențe antreprenoriale finanțate prin Programul Start-Up Nation.
Cursurile sunt destinate persoanelor care doresc să își dezvolte abilități esențiale pentru a înființa și conduce o afacere de succes în România, parcurgerea acestui modul fiind o condiție obligatorie pentru obținerea finanțării nerambursabile de maximum 250.000 lei/beneficiar din cadrul programului amintit.
Programul Start-Up Nation, ajuns la a patra ediție, este structurat pe doi piloni principali:
- Pilonul I – Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor, cu un buget de 295.750.000 euro, echivalent în lei, destinat tinerilor sub 30 de ani, atât în regiunile mai puțin dezvoltate, cât și în București-Ilfov;
- Pilonul II – Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului, cu un buget de 150.435.295 euro, echivalent în lei, având ca grup țintă persoanele din regiunile mai puțin dezvoltate și care se încadrează în una din următoarele categorii eligibile: tineri cu vârsta de între 30 ani și până în 35 de ani neîmpliniți; persoane în căutarea unui loc de muncă; șomeri; șomeri de lungă durată; persoane inactive și persoane din grupurile dezavantajate pe piața muncii.
„Sprijinirea IMM-urilor este o prioritate pentru ministerul nostru. IMM-urile sunt cel mai mare angajator din economia românească, cu 40% dintre locurile de muncă. Vom crea peste 15.000 de noi locuri de muncă prin acest program. În premieră, platforma informatică va folosi tehnologii de ultimă generație pentru a automatiza aproximativ 60% din fluxul procedural și administrativ, fără intervenție umană – în ceea ce privește încărcarea documentelor și evaluarea eligibilității aplicanților”, a precizat ministrul Bogdan Ivan, în cadrul conferinței de presă de lansare a modului de înscriere la cursuri.
Conform MEDAT, înscrierea în program se realizează prin platforma electronică dedicată, https://minimis.imm.gov.ro/. Ghidul de utilizare a aplicației este disponibil la adresa https://economie.gov.ro/start-up-nation-ghid-de-utilizare-a-aplicatiei-minimis-imm-gov-ro/.
Viitorii antreprenori pot selecta furnizorul de formare profesională și formatul de desfășurare a cursurilor: fie în sistem online, fie în format fizic, în una dintre locațiile puse la dispoziție de organizatori. Precizăm că lista completă a furnizorilor contractați de MEDAT, detaliile despre locațiile și modalitățile de desfășurare a cursurilor sunt disponibile în aplicația informatică amintită.
Platforma electronică va rămâne activă până la ocuparea integrală a locurilor disponibile pentru cursuri, fiind prevăzută și o listă de rezervă. Cursurile se vor desfasura pe durata a 4 luni calendaristice, iar la finalizarea acestora participanții vor primi o adeverință/certificat de absolvire. În urma obținerii acestui document, absolvenții care intenționează să aplice pentru finanțare prin programul Start-Up Nation vor avea obligația de a înființa și înregistra la ONRC o societate.
În prezent, MEDAT se află în etapa de finalizare a semnării contractelor cu furnizorii de formare, urmând ca locurile rămase neocupate (prin renunțarea unor ofertanți la contracte), să fie redistribuite prin semnarea de acte adiționale, fapt ce va conduce la actualizarea dinamică a numărului de locuri de formare disponibile.
Prin intermediul programul Start-Up Nation 2024-2025, MEDAT oferă sprijin financiar nerambursabil de până la 250.000 de lei (~50.000 de euro) pentru cel puțin 7.500 de beneficiari, cu obiectivul de a genera un minimum de 15.000 de noi locuri de muncă.
Bugetul total al celei de-a patra ediții Start-Up Nation este de 446,18 milioane de euro, provenind din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027.
MEDAT precizează că toată corespondența se va purta prin intermediul aplicației https://minimis.imm.gov.ro. Informații suplimentare se pot obține accesând numărul unic de call-center 021 9059.
C. ȘERBĂNESCU
cristina.serbanescu@ccib.ro