Susținerea exporturilor românești, prioritară pentru Camera bucureșteană

image_pdfimage_print

Spuneam anul trecut, în editorialul lunii ianuarie, că îmi doresc ca anul 2022 să fie pentru noi, pentru membrii noștri și pentru întreaga comunitate de afaceri a Capitalei un an al consolidării rezultatelor obținute în 2021 și al reintrării pe un trend ascendent sustenabil. Deși contextul economic, sanitar și politic a fost dificil, 2022 a fost un an bun pentru Camera bucureșteană, în care am reușit să sprijinim comunitatea de business, atât pe plan intern, cât și extern.

Ce am făcut în 2022

Pe fondul atenuării crizei sanitare generate de pandemia de Covid-19, am reluat organizarea în format fizic, în țară și în străinătate, a evenimentelor dedicate susținerii exporturilor românești. Ca și în anii trecuți, ne-am concentrat pe spațiul extra-comunitar, cu accent pe țările din Africa de Nord, Orientul Mijlociu, Caucaz și Asia Centrală, adevărate plăci turnante către continentul african, respectiv către cel asiatic.

Un eveniment deosebit de important am organizat la sediul nostru în parteneriat cu Ministerul pentru Antreprenoriat și Turism în cadrul „Săptămânii diplomației comerciale”. Timp de trei zile, la finele lunii iunie 2022, diplomații cu sarcini economice și comerciale din Ambasadele și Consulatele generale ale României, au fost în dialog direct cu oamenii de afaceri din București, dar și din alte zone ale țării, având ocazia să cunoască ofertele de export sau proiectele de cooperare economică internațională pe care să le promoveze în zonele în care sunt acreditați.

Datorită sistemului complex de relații construit de-a lungul timpului cu organizaţiile similare de peste hotare, cu membrii corpului diplomatic acreditat în România, dar şi cu diplomaţii români din străinătate am oferit companiilor româneşti alternative pe lanţurile de aprovizionare şi distribuţie, perturbate de conflictul din Ucraina.

Tot pentru a veni în sprijinul firmelor afectate de problemele din țara vecină, am emis și emitem cu celeritate certificate pentru confirmarea existenţei cazurilor de forță majoră, în termen de maximum 3 zile de la data depunerii ultimului act solicitat pentru completarea dosarului. Menționez că firmele membre ale CCIB beneficiază de o reducere de până la 50%, în funcţie de nivelul de cotizaţie ales. Ni se pot adresa atât companiile care lucrează cu parteneri ucraineni, cât şi cele care operează pe relaţia cu Federaţia Rusă şi cu Republica Belarus, țări aflate sub sancţiunile impuse de SUA şi Uniunea Europeană.

De asemenea, am acordat atenție dezvoltării relaţiilor economice şi de cooperare cu ţările din zona balcanică, dar şi cu cele reprezentate în Federaţia Camerelor de Comerţ Dunărene, al cărei membru fondator suntem, inclusiv în ceea ce privește transferul de bune practici și proiecte de succes. De exemplu, „Shopping street program”, implementat cu rezultate foarte bune în Viena, de către Primăria acestui oraș și Camera de Comerț locală, într-o asociere în proporții egale, iar în capitala Ungariei, exclusiv de către CCI Budapesta, poate avea succes și în capitala României, cu susținerea CCIB.

Pe plan intern, ne-am concentrat pe consolidarea relațiilor cu membrii Camerei, dar și cu mediul de afaceri, în general. Astfel, anul trecut am introdus încă două pachete de servicii pentru membri (Platinum și Diamond), am extins facilitățile existente și am oferit altele noi pentru pachetele Standard, Profesional și Gold. De exemplu, oferim firmelor membre oportunitatea de a-și organiza evenimentele, la tarife preferenţiale și chiar în condiții de gratuitate (pentru pachetele superioare), la cel mai înalt nivel şi în cele mai bune condiţii, în cadrul Centrului nostru de conferinţe, unul dintre cele mai frumoase din Bucureşti.

De asemenea, am avut constant în vedere: promovarea avantajelor soluționării litigiilor prin intermediul Curții de Arbitraj București de pe lângă CCIB, dezvoltarea activităţii de formare şi perfecţionare managerială, dar și aducerea pe agenda publică a unor probleme stringente pentru oamenii de afaceri.

Ce vom face anul acesta

Pe plan extern, ne vom axa pe dezvoltarea relaţiilor economice şi de cooperare cu țările din spațiul extra-comunitar, dar și cu vecinii noștri din zona balcanică. În ceea ce priveşte relaţia cu ţările din Asia Centrală şi Caucaz, pe lângă instrumentele clasice, specifice unei camere de comerţ, venim în sprijinul antreprenorilor români şi prin intermediul Consulatului onorific al Republicii Kârgâze în țara noastră, pe care îl conduc începând cu luna iulie 2020.

Vom continua să organizăm evenimente din seria „Ziua Oportunităţilor de Afaceri”, oferind oamenilor de afaceri posibilitatea de a se întâlni într-un cadru structurat cu ambasadorii şi/sau cu ataşaţii economici ai ţărilor partenere, dar şi cu factori decizionali din Agenția Română de Investiții și Comerț Exterior (care funcționează în subordinea Primului-Ministru al României), Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerul Economiei, Ministerul Energiei și Ministerul de Externe, pentru a afla informaţii valoroase şi utile privind: tendinţele în comerţul exterior; cadrul juridic bilateral şi accesul pe pieţe cu potenţial; participarea la licitaţii pe proiecte; oportunităţi de afaceri şi investiţionale; stimulentele acordate investitorilor străini.

Ulterior, cei care identifică oportunităţi interesante pot participa în București la forumuri de afaceri şi investiţionale, dar și la misiuni economice organizate de noi în spaţiile-ţintă cu sprijinul partenerilor noştri tradiţionali. De asemenea, vom întări parteneriatul cu Consiliul de Export al României, concomitent cu extinderea gamei de servicii oferite companiilor care vor să-și internaționalizeze afacerile, dar și celor străine, interesate să intre pe piața românească.

Pe plan intern, vom relua, de data aceasta aici, în Palatul CCIB, seria de evenimente Business Breakfast. Oferim astfel reprezentanților mediului de afaceri oportunitatea de a intra într-un dialog mai puțin convențional, dar eficient, cu membri ai Executivului și Legislativului, cu specialiști și consultanți de top, pe teme de interes, dintre care aș aminti: problematica fiscală, accesarea fondurilor europene, digitalizarea, relocarea activităților productive, dezvoltarea infrastructurii, soluţii de finanţare, programe pentru dezvoltarea IMM-urilor.

De asemenea, vom continua organizarea manifestărilor din seriile: “Open House Networking” şi “Ziua porţilor deschise”, dar şi întâlniri restrânse, pe probleme punctuale, cu scopul de a ne cunoaște mai bine unii pe ceilalți, de a dezvolta o comunitate unită și de a acționa împreună pentru rezolvarea problemelor, utilizând mijloacele pe care ni le oferă legea care ne guvernează activitatea.

În ceea ce privește evenimentele premium marca CCIB, în luna iunie, Camera bucureșteană va organiza cea de-a șasea ediție a conferinței anuale Focus București, în octombrie-noiembrie, Topul firmelor din capitală și Topurile de sectoare, evenimente-reper pentru comunitatea de business, iar în decembrie, a doua ediție a Balului CCIB.

Vă așteptăm!

Iuliu STOCKLOSA
iuliu.stocklosa@ccib.ro

 

Articole din aceeași categorie

Articole din aceeași ediție

keyboard_arrow_up