Topul firmelor din București, pentru prima dată în mediul virtual

Chiar dacă anul acesta este dificil să ne strângem mâinile, vrem să avem privilegiul de a sărbători performanțele companiei dumneavoastră, de a vă aplauda, chiar dacă de la distanță, și de a împărtăși comunității de afaceri bucuria de a vă avea printre laureați. Iată de ce, pentru prima dată în cei 27 de ani de când organizăm Topul firmelor din București, vă invităm să ne întâlnim în mediul virtual, miercuri, 25 noiembrie 2020, la ora 11,00.

Programul manifestării, organizate de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), cuprinde o festivitate de prezentare a premiilor și a firmelor premiate, urmată de un concert al Orchestrei de cameră a Camerei bucureștene, conduse de Adrian Naidin. Transmisia online a evenimentului va fi realizată din Aula Carol I (Palatul CCIB).

Topul Firmelor din Bucureşti este singurul clasament al companiilor din capitală care se supune rigorilor legii și unei metodologii complexe, implementate unitar de sistemul cameral, la nivel național. În stabilirea clasamentelor finale au fost luaţi în calcul indicatori precum: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat, calculaţi în baza a 16 elemente extrase din situaţiile financiare depuse de companiila Ministerul Finanţelor Publice şi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Firmele clasate în Topul Firmelor din Bucuresti sunt incluse în Catalogul Topul Firmelor din Bucureşti 2020, ediţia a XXVII-a.

Taxa de participare pentru firmele clasate pe locul 1 şi cărora li se acordă şi Trofeul de excelenţă este de 700 lei + TVA/firmă şi include:

  • Trofeul şi diploma de excelenţă, pentru clasarea timp de 5 ani consecutiv pe locul 1 în Topul firmelor din Bucureşti;
  • Trofeul şi diploma pentru locul 1, pentru rezultatele economice obţinute în anul 2019;
  • 1 catalog Topul firmelor din Bucureşti;
  • oportunitatea de a adresa un mesaj din partea conducerii/echipei (de maximum 30 de secunde). Acesta va fi înregistrat prin mijloace proprii şi transmis în prealabil la CCIB. Mesajul va fi inclus în evenimentul online imediat dupa momentul anunţării premiului;
  • o prezentare de circa 30 de secunde a companiei, citită în cadrul evenimentului de catre moderatorul Topului.

Taxa de participare pentru firmele clasate pe locurile 1-3 (cu excepţia firmelor cărora li se decernează şi Trofeu de excelenţă) este de 500 lei + TVA şi include:

  • Trofeul şi diploma pentru locul 1-3, pentru rezultatele economice obţinute în anul 2019;
  • 1 catalog Topul firmelor din Bucureşti;
  • o prezentare de circa 30 de secunde a companiei, citită în cadrul evenimentului de către moderatorul Topului.

Pentru firmele clasate pe locurile 1-3 şi pentru cele cărora li se acordă şi trofeu de excelenţă, trofeele, diplomele, catalogul de Top, alături de materialele informative ale partenerilor vor fi aduse la sediul firmelor premiate, ulterior datei de 25 noiembrie, de către un reprezentant al CCIB.

Taxa de participare pentru firmele clasate pe locurile 4-10 este 200 lei + TVA şi include:

  • Diploma pentru locul 4-10, pentru rezultatele economice obţinute în anul 2019;
  • 1 catalog Topul firmelor din Bucureşti;
  • o prezentare de circa 30 de secunde a companiei, citită în cadrul evenimentului de către moderatorul Topului;

Menţionăm că diplomele, catalogul de Top, alături de materialele informative ale partenerilor vor fi trimise prin curier, la sediul firmei premiate, ulterior datei de 25 noiembrie.

 

Informatii suplimentare si inscrieri:
Ruxandra Stoica, telefon 0740249775, email: ruxandra.stoica@ccib.ro
Anca Apalaghiei, telefon 0730980807, email: anca.apalaghiei@ccib.ro