Turist în oraşul meu

image_pdfimage_print

Sunt un călător împătimit şi un mare îndrăgostit de arta fotografică. Oriunde merg, inclusiv în deplasările în interes de afaceri, oricât de puţin timp am, găsesc măcar câteva ore într-o dimineaţă devreme pentru a străbate, la pas, zona istorică a oraşului respectiv, avid să mă bucur cât mai mult de parfumul şi farmecul locului, fie că este vorba despre străzi pitoreşti, clădiri monumentale, flori crescute într-un zid construit acum multe sute de ani, oameni, obiecte, artă stradală sau mai ştiu eu ce.

Din când în când, îmi place să fac acest exerciţiu şi în Bucureşti, din cel puţin două motive: pe de o parte, vreau să văd ce s-a schimbat de la precedenta plimbare de acest fel, iar pe de altă parte, să ştiu ce zone trebuie (încă) să ocolesc atunci când parteneri de afaceri sau prieteni din străinătate îmi cer să le arăt “micul Paris”. Îmi iubesc oraşul şi îmi respect oaspeţii, aşa că de dragul tuturor mă îmbrac comod, îmi iau aparatul de fotografiat şi fac o plimbare lungă prin Bucureşti, privindu-mi oraşul cu ochi de turist împătitimit.

E un exerciţiu pe care îl recomand cu căldură şi aleşilor locali, în frunte cu primarul general Nicuşor Dan. Îi asigur că le va schimba complet perspectiva şi îmi place să cred că după acest experiment se vor gândi de două ori înainte de a mai veni în faţa noastră cu zâmbete largi, fotografii de album, vorbe goale şi cifre umflate.

Pentru câteva ore, îmi doresc să uit tot ce ştiu despre Bucureşti, să fiu doar “turist la mine acasă” şi încerc să mă comport ca atare. Cu un optimism incurabil, îmi încep de fiecare dată acest periplu cu străduţele din Centrul Vechi. Din păcate, după vreo 10-15 minute, entuziasmul mi se diminuează, de exemplu, din cauza dalelor de beton insuficient fixate sau sparte sub care de multe ori bălteşte apă murdară, a capacelor de canal mai înalte pe alocuri decât dalele amintite şi, mai ales dimineaţa, a maldărelor de gunoi şi a maşinilor de la salubritate care curăţă străzile la ore atipice pentru o capitală europeană cu pretenţii.

Dar, după cum spuneam, sunt un optimist incurabil, aşa că am grijă pe unde calc şi mă concentrez pe farmecul locului. Însă, cu părere de rău trebuie să spun că apelez la toate trucurile învăţate de-a lungul anilor în care am făcut fotografie urbană dacă vreau să mă laud în faţa prietenilor veniţi din străinătate. Pe fiecare stradă din această zonă sunt clădiri crăpate, cu tencuiala scorojită sau căzută, cu geamuri sparte, cu balcoane care stau să cadă, cu plase de sârmă vechi şi ruginite, puse pentru a proteja trecătorii, clădiri tot mai terne şi mai triste de la an la an. Schimbările sunt puţine şi ţin mai degrabă de formă decât de fond; doar “s-a vopsit gardul”.

S-au reparat faţade, s-au schimbat uşi, geamuri şi acoperişuri, însă clădirile consolidate din Centrul Vechi pot fi numărate pe degete. Mi-e teamă să mă gândesc ce s-ar putea întâmpla la un cutremur produs, de exemplu, într-o seară de sâmbătă post-pandemie, în condiţiile în care pe 2-3 km pătraţi sunt zeci de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic. De exemplu, potrivit site-ului Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, aflate în subordinea Primăriei Generale a Capitalei, sunt 13 astfel de clădiri pe Str. Lipscani, 10 pe Str. Franceză, 7 pe Str. Blănari, 4 pe Str. Academiei, tot 4 pe Str. Gabroveni şi câte 2 pe străzile Doamnei şi Smârdan.

Centrul Vechi al Bucureştiului este promovat intens ca obiectiv turistic de neratat, inclusiv la nivelul administraţiei publice, în condiţiile în care aceeaşi administraţie ştie exact unde-i invită pe turişti. Şi aici ies din rolul turistului plecat să descopere, plin de candoare, “micul Paris” şi revin la ceea ce sunt în viaţa de zi cu zi: locuitor al Capitalei şi om de afaceri.

În calitate de locuitor al capitalei, eu ştiu unde să-mi duc prietenii şi partenerii de afaceri în oraş, dar câţi dintre cei peste 2 milioane de turişti din 2019, an ce a precedat pandemia, ştiau? În calitate de om de afaceri, sunt convins că în orice criză este o oportunitate. Da, turismul a scăzut dramatic anul trecut, iar studiile spun că abia în 2024 sectorul va începe să-şi revină. Privind partea goală a paharului, da, Centrul Vechi pare pustiu comparativ cu “vremurile bune”. Dar tocmai din acest motiv cred că este momentul pentru această zonă a Bucureştiului să-şi schimbe cu adevărat faţa.

Vorbesc despre reabilitarea şi consolidarea clădirilor, despre demolarea celor care nu mai pot fi salvate, printr-un proiect asumat de Primăria Generală, pentru care sunt convins că se va putea găsi finanţare prin fonduri europene.

Spun proiect asumat, pentru că în opinia mea, reabilitarea Centrului Vechi nu poate fi gândită clădire cu clădire, ci doar ca un tot unitar. Sunt clădiri care spun poveşti, despre bresle, sistemul bancar, lumea culturală de altădată sau despre pagini importante din istoria ţării. Sunt convins că aceste poveşti vor constitui un vector puternic de imagine. Dau un singur exemplu: cum ar fi dacă hotelul Concordia, de pe Str Smârdan, clădire unde s-a pecetluit Unirea Principatelor ar fi funcţional?

Cred că este momentul unei schimbări de atitudine şi cred cu adevărat că acest proiect poate deveni realitate cu beneficii pentru noi toţi: administraţie, locuitori ai capitalei, economie în ansamblu. Polonezii, ne-au arătat că se poate, la Varşovia şi Cracovia, croaţii la Dubrovnik şi nu numai, bulgarii la Plovdiv. Pentru a nu fi acuzat că mă uit doar în curtea altora, privesc şi la noi şi dau un singur exemplu: Oradea. Şi spun încă o dată că pur şi simplu este nevoie doar ca primarul să gândească ca un manager, nu ca un funcţionar public. Altfel, ca şi până acum, vom avea parte de explicaţii, nu de rezultate.

Până data viitoare, iubiţi Bucureştiul!

 

George VODISLAV
george.vodislav@ccib.ro

Articole din aceeași categorie

Articole din aceeași ediție

Meniu