Webinar: Cum să vinzi în Polonia prin Allegro?

În data de 13 septembrie 2021, începând cu ora 10.30, Biroul de Promovare Comercial-Economică Varşovia (BPCE Varşovia) din cadrul Ambasadei României în Republica Polonă şi platforma de comerţ electronic Allegro organizează un webinar dedicat companiilor româneşti interesate să-şi vândă produsele, online, în această ţară.

Reprezentanţii firmelor româneşti au oportunitatea de a învăţa de la specialiştii Allegro cum să-şi construiască afacerea pe piața din Polonia şi cum funcţionează această platformă de cumpărături. Astfel, după deschiderea evenimentului de către Ștefan Porojan, ministru consilier pe probleme economice și comerciale în cadrul BPCE Varşovia, participanţii vor afla de la Zoltan Farkas, partener de dezvoltare pentru educație și comercianți în cadrul Allegro informaţii utile privind: structura ofertelor, produsele populare pe Allegro, programele de loialitate, procesul de înregistrare pe platformă, rețeaua furnizorului de servicii, costurile utilizării Allegro, modalităţi de promovare a ofertei proprii pe platformă (Allegro Ads), dar şi despre pachetul de bun venit oferit companiilor din România. În partea finală a webinarului, reprezentantul Allegro va răspunde întrebărilor antreprenorilor români.

Allegro operează de 21 de ani pe piaţa poloneză, are 2200 de angajaţi şi este cea mai populară platformă de comerţ online din această ţară, unul dintre cele mai mari site-uri de comerț electronic din Europa şi al zecelea cel mai vizitat site comerț electronic din întreaga lume. De pe “www.Allegro.pl” clienții pot cumpăra orice au nevoie de la peste 125.000 de comercianți, care pot lista un număr nelimitat de oferte pe platformă, din toate categoriile cheie, inclusiv: automobile, modă, casă și grădină, electronică, cărți și colecții, copii sau sănătate și frumusețe. În fiecare lună, 20 de milioane de clienți (cca 80% dintre utilizatorii de internet din Polonia) vizitează platforma Allegro. Conform cercetării IRCenter din 2020, polonezii sunt predispuși să-și înceapă căutarea de produse alegând Allegro înaintea oricărui alt motor de căutare popular. Începând cu luna iunie 2020, compania este listată la Bursa din Varşovia.

Antreprenorii interesaţi să participle la webinar se pot înregistra accesând link-ul: https://international-allegrogroup.clickmeeting.com/start-selling-on-poland-s-most-beloved-marketplace-allegro-pl/register.

Organizatorii subliniază că pentru a beneficia de pachetul de bun venit pentru companiile românești oferit de Allegro, trebuie să vă înregistrați participarea la eveniment, să participați și să rămâneți până la finalul webinarului. Evenimentul se va desfășura în limba engleză.

 

Informaţii suplimentare:

Biroul de Promovare Comercial-Economică
Ștefan Porojan, ministru consilier
telefon: +48 22 628 3300
email: varsovia.economic@mae.ro

 

C. ŞERBĂNESCU
cristina.serbanescu@ccib.ro