CCIB, voce activa a comunitatii de afaceri bucurestene

Recent, a avut loc adunarea generala a reprezentantilor sectiunilor Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB). Raportul Colegiului de Conducere privind activitatea camerei in perioada iulie 2008-iunie 2009, prezentat de prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, presedintele CCIB, a evidentiat principalele actiuni derulate de Camera bucuresteana in perioada analizata, potrivit liniilor strategice stabilite de precedenta adunare generala din anul 2008.
Sorin Dimitriu a subliniat gradul ridicat de implicare a CCIB in problemele crizei economico-financiare, atat prin activitatea consistenta desfasurata in cadrul comisiilor si grupurilor de lucru constituite la nivelul unor ministere (Ministerul Finantelor si Ministerul Economiei), la nivelul Bancii Nationale a Romaniei, precum si prin organizarea de reuniuni pe teme stringente (impozitul minim, viitorul cercetarii-dezvoltarii-inovarii, identificarea de solutii privind reducerea efectelor crizei etc.), multe dintre acestea finalizandu-se cu redactarea unor documente de pozitie, transmise forurilor in drept.

Presedintele Camerei bucurestene a aratat ca in perioada iulie 2008 – iunie 2009 au fost organizate misiuni si forumuri economice, potrivit strategiei de relatii externe a CCIB, care prevede abordarea cu prioritate a pietelor din Balcani, spatiul ex-sovietic, Orientul Mijlociu, Asia de Sud-Est, Africa de Nord, mai putin afectate de criza economico-financiara si unde pana nu demult produsele romanesti erau foarte apreciate. Potrivit aceleiasi strategii, un obiectiv important pentru 2009-2010 este deschiderea de reprezentante ale CCIB in strainatate, al caror rol este de a promova atat oferta romaneasca in zona, cat si de a actiona ca un „cap de pod” pentru firmele romanesti ce doresc sa dezvolte afaceri pe pietele respective.

In cadrul adunarii generale a fost prezentat, de asemenea, raportul anual al Camerei bucurestene privind starea economiei capitalei, potrivit caruia mediul economic bucurestean este, inca, atractiv, deopotriva pentru investitorii romani, cat si pentru cei straini. Fara a intra intr-o analiza amanuntita a datelor statistice, se poate aprecia ca mediul de afaceri din Capitala este dinamic, dar si sensibil la efectele crizei.

Pentru a identifica problemele concrete pe care le intampina firmele in contextul crizei, CCIB a efectuat o cercetare la nivelul comunitatii de afaceri bucurestene, pe baza de chestionar. „Rezultatele demonstreaza ca teama este mai mare decat realitatea indicata de datele statistice”, a subliniat prof. univ. dr. ing. Nicolae Vasile, vicepresedinte al Camerei bucurestene. Pentru a creste gradul de acuitate al acestor cercetari, presedintele CCIB a adresat membrilor Camerei invitatia de a se implica alaturi de executivul Camerei, pentru ca „doar impreuna putem identifica problemele cu care se confrunta mediul de afaceri si tot impreuna putem gasi solutiile de rezolvare”.

Deputatul Aurel Vainer, membru de onoare al CCIB, a propus ca, pornind de la problemele identificate la nivelul mediului de afaceri, sa se intocmeasca un document de pozitie, care sa fie insusit de Camera si inaintat Guvernului. In aceeasi nota, Pavel Pughin, directorul firmei Maguay, a propus formarea unui colectiv de specialisti care sa elaboreze un plan de masuri, sustinut de CCIB si prezentat, ulterior, Guvernului. In cadrul discutiilor s-a mai propus implementarea sistemului de management al calitatii, precum si reevaluarea relatiilor Camerei cu municipalitatea, pentru a o determina sa demareze si sa finalizeze acele lucrari care pot face din capitala o destinatie atractiva si cautata – dupa cum sublinia Constantin Dinischiotu, directorul general de la Romaero.

Incepand cu data de 2 iulie a.c., membrii Camerei bucurestene, accesand www.ccib.ro, vor putea utiliza o platforma dedicata lor, in exclusivitate. Aceasta este disponibila in cadrul noii pagini de Internet a CCIB, prezentate cu prilejul adunarii generale. Astfel, membrii CCIB vor avea posibilitatea sa-si posteze profilul de firma, produsele si serviciile oferite, oportunitatile de afaceri, sa relationeze cu ceilalti membri ai Camerei si sa dezvolte afaceri cu acestia.

Adunarea generala a aprobat, de asemenea, obiectivele CCIB aferente perioadei iulie 2009-iunie 2010, executia bugetara pe anul 2008 si proiectul bugetului pe 2009, raportul Comisiei de Cenzori, precum si alte documente care maresc vizibilitatea si amplifica responsabilitatea Camerei bucurestene fata de mediul de afaceri.

Biroul de Presa al CCIB