Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), în parteneriat cu Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei” (IFIN – HH), a organizat la sfârşitul lunii mai a.c. prima vizită a unei delegații de firme românești la CERN, Geneva.
România participă ca observator la CERN, una dintre cele mai mari organizații europene de cercetari fundamentale, urmând ca în acest an Consiliul organizației să ia decizia ca România să devină al 22 – lea stat membru al acestei prestigioase instituții. CERN are un sistem propriu de achizitii publice, adresandu-se in acest sens ţărilor participante, scopul misiunii economice fiind o mai bună cunoaștere a necesităților organizației internaționale, precum și o apropiere a ofertei românești de nevoile de aprovizionare ale CERN cu bunuri și servicii.
Misiunea economică a inclus 28 reprezentanți atât ai mediului de afaceri cât și ai unor institute de cercetare dezvoltare din România.
Delegația română a fost salutată de profesorul Rolf Heuer, director general CERN și de E.S. Maria Ciobanu, ambasador extraordinar și plenipotențiar la Misiunea Permanentă a României pe lângă Oficiul ONU de la Geneva și organizațiile internaționale cu sediul în Elveția, în cadrul unei festivităţi speciale la sediul CERN.
”Organizarea primei misiuni economice la CERN a fost o provocare pentru CCIB și confirmă intenția noastră de a colabora în continuare cu IFIN – HH pentru a aduce tot mai aproape cercetarea științifică de industrie și de a valorifica economic cât mai eficient rezultatul acestei cooperări” a spus profesorul universitar dr. Sorin Dimitriu, președintele CCIB în alocuțiunea sa.
Profesorul dr. Nicolae Victor Zamfir, director general IFIN-HH, copreședinte al Comitetului România – CERN, a evocat excelenta cooperare între cele două organizații, aportul cercetătorilor români la diversele programe internaționale de cercetare, precum și drumurile care se deschid pentru cercetarea și industria românescă în perspectiva trecerii țării noastre de la statutul de observator la cel de membru cu drepturi depline.
Pe durata vizitei, delegația română s-a întâlnit cu Dr. Rudiger Voss, şeful Diviziei Relații Internaționale a CERN și cu Anders Unnervik, şeful Diviziei de Achiziții CERN. Au avut loc circa 60 întâlniri B2B între reprezentanții firmelor românești participante la misiune și specialiștii diverselor ateliere și sectoare din CERN responsabili pentru achiziții de produse și servicii necesare funcționării și realizării programelor.
Delegația română s-a bucurat de sprijinul conducerii şi colaboratorilor Misiunii Permanente a României pe lângă Oficiul ONU de la Geneva și organizațiile internaționale cu sediul în Elveția, atât în faza de organizare a misiunii cât și pe parcursul desfășurării acesteia.
În marja deplasării, prof. univ. dr. Sorin Dimitriu, președintele CCIB, s-a întâlnit cu E.S. Anca Opriș, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Elveția. Au fost abordate aspecte ale posibilei implicări a CCIB în programele organizate de ambasadă pentru promovarea și dezvoltarea schimburilor comerciale și cooperării economice româno – elvețiene.
Informaţii de background
Cu o traditie de aproape 150 de ani în reprezentarea mediului de afaceri şi în derularea de parteneriate cu autorităţile, CCIB se bucură şi de o largă recunoaştere internaţională conlucrând cu circa 100 de camere de comerţ de pe toate continentele. În ultimii ani, unul dintre obiectivele majore ale Camerei bucureştene l-a constituit promovarea potenţialului industrial autohton şi punerea în valoare a domeniilor generatoare de valoare adaugată în economie. CCIB este singura instituție din sistemul cameral românesc care are o Secțiune Cercetare – Dezvoltare – Inovare.
Cu o contribuție de aproape 10% din producția științifică națională, IFIN-HH este una dintre cele mai importante organizaţii publice de cercetare-dezvoltare din România. Institutul este dedicat cercetării şi dezvoltării în domeniul ştiințelor fizice şi naturale, în principal Fizică Nucleară şi Inginerie Nucleară, şi în domenii conexe, inclusiv Astrofizică și Fizica Particulelor, Domeniul Teoria, matematică şi computațională Fizica, Fizica Atomica si Fizica Materiei Condensate, Life şi Fizica mediului. În toate aceste domenii, IFIN-HH desfăşoară activităţi de cercetare teoretică şi experimentală.
Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (cunoscută mai ales prin acronimul CERN, păstrat de la vechea denumire în limba franceză Conseil européen pour la recherche nucléaire, Consiliul European pentru Cercetare Nucleară) este cel mai mare laborator din lume pentru cercetarea particulelor elementare. Laboratorul este situat la câțiva kilometri de Geneva la granița dintre Elveția și Franța.
Funcţia primară a complexului CERN este de a furniza acceleratoare de particule elementare şi alte tipuri de infrastructuri necesare fizicii particulelor de energii înalte. La CERN au fost realizate numeroase experimente de diferite tipuri, implicând colaborarea internaţională.”
Biroul de Presă al CCIB