Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Conferinţa Națională de Lobby și Advocacy

24 septembrie 2019

1656_Conferinta_Nationala_de_Lobby_si_Advocacy

Camera de Comerț și Industrie București și Universul Juridic organizează marți 24 septembrie 2019, începând cu ora 09,00 Conferința Națională de Lobby și Advocacy.

Conferința va avea loc la Palatul Camerei de Comerț și Industrie București, Aula Carol I, etaj 2, str. Ion Ghica, Nr. 4, Sector 3, București.

 

Acreditare INPPA

Conferința este inclusă în programul de pregătire și perfecționare continuă a avocaților. Punctele de pregătire profesională se vor acorda după încheierea conferinței, în baza criteriilor de evaluare INPPA.

 

Prezentare:

Executivul a anunțat că va reglementa activitatea de lobby, acest lucru fiind trecut și în programul de guvernare.

Conferința Națională de Lobby și Advocacy își propune să analizeze stadiul actual al actelor legislative care vor reglementa activitatea de lobby în țara noastră și cum vor modifica acestea activitatea organizațiilor de profil, a autorităților locale și centrale, a companiilor și a cetățenilor.

Creșterea transparenței decizionale și reglementarea activității de lobby sunt un instrument în combaterea corupției.

La data de 30 iulie 2019, erau înscrise 11.865 de entități în Registrul de transparență al Uniunii Europene, grupate în șase subsecțiuni: 1) Societăți de consultanță specializată/cabinete de avocatură/consultanți independenți; 2) Lobbyiști interni și asociații comerciale/de afaceri/profesionale; 3) Organizații neguvernamentale; 4) Grupuri de reflecție, instituții academice și de cercetare; 5) Organizații care reprezintă biserici și comunități religioase; 6) Organizații reprezentând autorități locale, regionale și municipale, alte entități publice și mixte.

Registrul de transparență al Uniunii Europene a fost creat ca un sistem comun de către Parlamentul European și Comisia Europeană în 2011, printr-un acord interinstituțional. El reprezintă unul dintre instrumentele-cheie pentru punerea în aplicare a angajamentului celor două instituții în materie de transparență. Registrul de transparență vizează toate grupurile de interese și consultanții independenți care se angajează în activități desfășurate cu scopul de a influența procesele de legiferare și de punere în aplicare a politicilor ale instituțiilor UE.

Evidențiind interesele urmărite, de către cine și cu ce resurse, registrul de transparență permite un control public mai amplu, oferind cetățenilor, mass-mediei și părților interesate posibilitatea de a urmări activitățile și influența potențială ale reprezentanților de interese. Registrul de transparență cuprinde peste 11.000 de entități, toate semnatare ale unui Cod de conduită comun.

În România a fost creat în anul 2016 Registrul Unic al Transparenței Intereselor (vezi ruti.gov.ro), de către fostul minister al Consultării Publice și Dialogului Social.

Totodată, există Asociația Registrul Român de Lobby, care reunește mai multe agenții de PR și companii de Public Affairs.

Lobby-istul este o completare necesară a instituțiilor statului sau Uniunii Europene, este liantul între cetățeni, ONG-uri, mediul de afaceri și instituțiile statului. Lobby-istul nu este doar un comunicator, trebuie să aibă abilități excelente de comunicare, dar și ale unui negociator iar, în plus, pentru a avea succes, trebuie să fie un bun cunoscător al problematicii pe care o reprezintă.

Conferința Națională de Lobby și Advocacy își propune să contribuie la promovarea acestor activități și la elaborarea unui ghid de bune practici în domeniu.

 

Teme de dezbatere:

– Reglementarea activității de lobby în Parlamentul României

– Situațiile unde se impun activitățile de lobby

– Deosebirile dintre lobby și traficul de influență

– Conflictul de interese

– Profilul moral al lobbyistului

– Reguli și ghiduri privind activitatea de lobby

– Diplomația și lobby-ul

– Rolul asociațiilor patronale și al asociațiilor profesionale în procesul de lobby

– Provocările activității de advocacy în România

 

Teme de dezbatere:

A. Lobby-ul – definiție și implicații

– Situațiile unde se impun activitățile de lobby

– Conflictul de interese

– Profilul moral al lobbyistului

– Reguli și ghiduri privind activitatea de lobby

B. Diplomația și lobby-ul

C. Relația legiuitor – lobby-ist / decident – lobby-ist

D. Rolul asociațiilor patronale și al asociațiilor profesionale în procesul de lobby

 

Agendă:

09,00 – 09,30: Înregistrarea participanților și welcome coffee

09,30 – 11,30: Sesiunea I

Adriana Ahciarliu Kyriakidis, doctor în Științe Politice – Lobbyul  în decizia politică – paradigma teoretică și cadrul de reglementare la nivel european

Iulian Gropoșilă, Vicepreședinte, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR)

Varujan Vosganian, Deputat, Comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci

Laura Florea, Managing Partner, Point Public Affairs și Președinte, Asociația Registrul Român de Lobby – „Reglementarea activității de Lobby în România”

Adriana Ahciarliu Kyriakidis, founder & administrator Diplomat Consult, part of Invigors EMEA – Lobbyul și armonizarea legislativă în state membre ale Uniunii Europene – studiu de caz: »Directiva Creditului de Consum »

11,30 – 12,00: Business networking coffee break

Sesiunea a II-a

Mihai Sebe, Șef Serviciu, Serviciul Studii Europene, Institutul European din România – „Reflecții asupra procesului de lobby și advocacy. Advocacy în secolul XXI. Provocări și oportunități”

Radu Nicosevici, Președinte, Academia de Advocacy – „Rolul asociațiilor patronale și asociațiilor profesionale în procesul de lobby

Octavian Rusu, Președinte, CLNR (Centrul pentru Legislație Nonprofit) – „Provocări și tendințe în activitatea de public affairs din România – Dinamica și dialogul politicilor publice”

Cristian Ducu, Director General, Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics – „Riscul politic dintr-o perspectivă de Public Affairs”

12,00 – 14,00: Sesiunea a II-a

14,00 – 15,00: Business lunch &  networking

 

 

 

Detalii

Dată:
24 septembrie 2019
Categorie Eveniment:

Loc de desfășurare

Sediul CCIB
Ion Ghica Nr. 4
București, București România
Vezi site-ul web Loc de desfășurare