București, 31 mai 2023
COMUNICAT DE PRESĂ
Protocol de colaborare între Camera bucureșteană și
Camera Auditorilor Financiari din Romania
La sediul Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a avut loc semnarea protocolului de colaborare între Camera bucureşteană şi Camera Auditorilor Financiari din Romania (CAFR).
Ca urmare a semnării acestui document de către președinții celor două instituții, Iuliu Stocklosa, respectiv, Adrian Popescu, cele două părţi vor coopera în vederea organizării în parteneriat de conferințe, seminarii, mese rotunde, în vederea promovării în rândul comunității de afaceri bucureștene a reglementărilor din domeniul auditului financiar și vor promova măsuri și acțiuni menite să contribuie la îmbunătățirea mediului de afaceri, la întărirea si credibilizarea activității entităților economice.
Totodată, părțile vor colabora pentru preluarea bunelor practici și a reglementărilor europene în domeniu, precum și pentru adaptarea și implementarea lor în România. De asemenea, potrivit prevederilor documentului amintit, echipele CCIB și CAFR vor lucra pentru dezvoltarea unor programe și activități cu implicații asupra comunității de afaceri bucureștene, inclusiv în ceea ce privește informarea mediului de business în privința rolului si importanței auditului financiar.
O primă temă comună identificată de către cei doi semnatari vizează provocările legate de sustenabilitate, în contextul în care România are la dispoziție 18 luni, de la emiterea Directivei CSRD de către Uniunea Europeană, pentru transpunerea legislației în domeniu. Ulterior, companiile, conform anumitor criterii, vor fi obligate să întocmească rapoarte de sustenabilitate. În context, s-a apreciat necesitatea abordării unor aspecte teoretice și practice legate de conformare, dar și de resursele ce urmează a fi mobilizate.
Semnarea protocolului de colaborare cu CAFR se înscrie în sfera preocupărilor constante ale Camerei bucureştene de a contribui la susținerea și îmbunătățirea calității mediului de afaceri. Conducerile celor două instituții și-au exprimat convingerea că, printr-o bună conlucrare, prevederile acordului vor fi rapid puse în aplicare, fiecare manifestându-şi întreaga disponibilitate de a contribui la o mai corectă şi eficientă informare a mediului de afaceri.
Informații generale
Despre CCIB
Cu o tradiţie de 155 de ani în reprezentarea mediului de afaceri şi în derularea de parteneriate cu autorităţile, CCIB se bucură de o largă recunoaştere în țară și străinătate. Camera bucureșteană conlucrează cu peste 100 de organizaţii similare de pe toate continentele și, pe plan intern, cu mai mult de 40 de organizaţii profesionale, patronale, instituţii ale mediului academic şi reprezentanţi ai comunităţii de afaceri. CCIB oferă membrilor săi, dar şi comunităţii de afaceri bucureştene o gamă largă de servicii de la promovarea personalizată a produselor şi serviciilor, eliberare de certificate de origine sau atestând situația de forță majoră, servicii de formare profesională, organizare de evenimente în Palatul CCIB şi până la servicii de arbitraj. Potrivit statutului Camerei bucureștene, membrii săi beneficiază de o serie de facilităţi.
Despre CAFR
Misiunea CAFR este de a construi pe o bază solidă, identitatea şi recunoaşterea publică a profesiei de auditor financiar din România, având ca obiectiv principal dezvoltarea susţinută a profesiei şi întărirea acesteia cu Standardele de Audit şi Codul privind conduita etică şi profesională în domeniul auditului financiar, prin asimilarea integrală a Standardelor Internaţionale şi a Codului de etică al IFAC, care să permită auditorilor financiari, membri ai CAFR să ofere servicii de audit financiar de o înaltă calitate, în interesul publicului, în general şi al comunităţii de afaceri, în special.
Biroul de Presă al CCIB