Cairo: Misiune de promovare și dezvoltare de parteneriate

Cairo, 4 mai 2025

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Cairo: Misiune de promovare și dezvoltare de parteneriate

 

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), domnul Iuliu Stocklosa, participă, în perioada 3–6 mai 2026, la o misiune economică de reprezentare și dezvoltare de parteneriate în Republica Arabă Egipt, desfășurată în Cairo.

Inițiativa este fundamentată pe statutul strategic al Egiptului ca partener economic important al României pe continentul african și ca pilon de stabilitate comercială în regiunea Orientului Mijlociu.

Demersul are ca obiective principale revigorarea activității Consiliului de Afaceri România–Egipt, organism în cadrul căruia CCIB deține co-președinția, precum și organizarea unor întrevederi oficiale la nivel decizional, menite să susțină și să promoveze interesele economice românești. Un accent important este pus pe identificarea și reducerea barierelor tarifare și netarifare, în vederea facilitării unui flux mai eficient al bunurilor și serviciilor între cele două state. Totodată, misiunea vizează explorarea unor potențiale proiecte de investiții comune în sectoare prioritare precum energia, infrastructura și agricultura, valorificând poziția Egiptului de hub logistic regional.

La data de 3 mai, președintele CCIB a fost primit la Ambasada României în Republica Arabă Egipt de către Excelența Sa, doamna Olivia Toderean. Demersul se desfășoară cu sprijinul Ambasadei României și al Biroului de Promovare Comercial-Economică (BPCE) Cairo, prin implicarea domnului George Petrușan, Consilier Comercial, contribuind la facilitarea contactelor dintre mediile de afaceri din cele două țări.

Prima întâlnire oficială a avut loc la Consiliul Egiptean pentru Exportul Agricol (Agricultural Export Council – AEC), unde domnul Iuliu Stocklosa a avut întrevederi cu domnul Abdel Hamid Demerdash, președintele AEC, domnul Hany Hussein, Director Executiv, și domnul Ahmed Badry, Director Executiv Adjunct. Discuțiile au evidențiat un potențial semnificativ de cooperare în domeniul agricol, pe fondul complementarității economiilor română și egipteană. Sectorul agricol din Egipt, caracterizat prin dinamism și orientare puternică spre export, deschide oportunități relevante pentru companiile românești interesate de parteneriate comerciale, transfer de know-how și extindere pe piețe internaționale.

În continuarea programului, la data de 4 mai, președintele CCIB a participat la reuniunea Consiliului de Afaceri Egipt–România (Egypt–Romania Business Council), unde domnul dr. Ahmed Fouad El Sokkary, președintele Consiliului, a evidențiat rolul strategic al României ca poartă de acces către piața Uniunii Europene, în timp ce Egiptul reprezintă un hub regional important pentru conectarea cu piețele africane. Acesta a subliniat, totodată, diversitatea sectoarelor cu potențial ridicat de cooperare, precum industria energetică, agricultura, industria auto și alte domenii de interes comun, arătând că valorificarea acestui potențial depinde de menținerea unui dialog constant și aplicat între mediile de afaceri din cele două țări.

În acest context a fost adusă în discuție și Zona Economică a Canalului Suez (SCZONE), care reprezintă un nou capitol în dezvoltarea economică a Egiptului. În prezent, în zona Suez funcționează 15 zone libere, în care sunt deja prezente state cu economii puternice precum China, India și Turcia. În acest cadru competitiv și dinamic, a fost evidențiat faptul că România ar putea, la rândul său, să beneficieze de oportunitatea dezvoltării unei prezențe într-o zonă liberă în regiunea Suez. În vederea aprofundării acestei perspective, a fost avută în vedere organizarea unei delegații de cunoaștere a zonei, cu scopul de a explora concret potențialul și condițiile de dezvoltare ale unei asemenea inițiative.

Participarea la aceste întâlniri reflectă angajamentul CCIB de a sprijini internaționalizarea companiilor românești și de a contribui activ la consolidarea relațiilor economice cu parteneri din afara Uniunii Europene, în piețe cu potențial ridicat de creștere. Dialogul inițiat în cadrul acestei misiuni economice deschide perspective pentru dezvoltarea unor colaborări concrete în perioada următoare.

Biroul de presă al CCIB

Articolul anterior
Misiunea Economică CCIB în Tunisia se încheie la Bizerte
ccib-logo-2018
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.