Stimată doamnă/Stimate domn
Președinte/Director general/Administrator,
Prin amabilitatea colaboratorilor noștri de la BPCE Amman, avem plăcerea de a vă face cunoscută o oportunitate de export produse chimice.
În cadrul acțiunilor dedicate identificării de noi oportunități de export de produse românești, BPCE Amman a avut o întâlnire cu domnul Mohammad Al-Sous, manager pentru achiziții al companiei Chemical and Mining Industries Company din Amman (CMI) din Amman, la sediul firmei iordaniene.
În cadrul discuției, interlocutorul a prezentat compania pe care o conduce, înființată în anul 1993, specializată în fabricarea de explozibili civili, lichide antigel și îngrășăminte chimice. Totodată, efectuează studii și cercetări geologice și geofizice, precum și lucrări de foraj și exploatare minieră cu ajutorul explozibililor. Informații suplimentare pot fi obținute accesând https://cmi.jo/.
A menționat că este interesat de importul de materiale și produse pentru diverse activități industriale, cantitatea folosită anual fiind:
- nitrat de amoniu – 10000 de tone;
- nitrat de calciu – 150 de tone;
- pudră de sulf – 25 de tone;
- clorură de sodiu – 20 de tone;
- amidon de porumb – 15 tone;
- amidon de tapioca – 15 tone;
- fulgi de pulbere de aluminiu – 15 tone;
- pulbere de aluminiu atomizată – 15 tone;
- mono etilen glicol – 10 tone;
- pudră de gumă de guar – 5 tone;
- tiouree – 1 tonă;
- bicromat de sodiu – 500 kg;
- nitrat de sodiu – 200 kg.
Firmele interesate sunt rugate să transmită oferte de export în limba engleză către domnul Mohammad Al-Sous, la adresa purchasing.cmi.tbcc@gmail.com, cu copie la BPCE Amman, la adresa amman.economic@mae.ro, pentru acordarea de sprijin, în continuare.










