Prima emisiune de titluri de stat Fidelis din 2024 a debutat la BVB

Astăzi, 8 martie 2024, la Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a avut loc evenimentul pentru marcarea listării titlurilor de stat Fidelis.

La acest eveniment au participat: Președintele Autorității de Supraveghere Financiară – Alexandru Petrescu, Directorul General al Trezoreriei din cadrul Ministerului Finanțelor – Ștefan Nanu, alături de Președintele Bursei de Valori București – Radu Hanga, și Directorul General al Bursei de Valori București – Adrian Tănase, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București – Iuliu Stocklosa, cât și reprezentanții sindicatului de intermediere a ofertei de vânzare.

Statul este un partener important al pieței de capital, atât prin susținerea pe care o oferă, prin instituțiile sale, în demersurile pe care le întreprindem pentru accelerarea dezvoltării pieței, cât și prin această consecvență în derularea ofertelor de vânzare de titluri de stat Fidelis de către Ministerul Finanțelor. Aceste titluri de stat au, pe de o parte, o componentă de diversificare a surselor de finanțare de către Trezorerie, iar, pe de altă parte, sunt un instrument de educație financiară pentru foarte mulți români care prin investiția în Fidelis fac un prim pas în lumea investițiilor. Aceste aspecte au cântărit mult în decizia noastră de a premia Ministerul Finanțelor pentru această consecvență în emisiunile de titluri de stat Fidelis”, a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al BVB.

Felicităm Ministerul Finanțelor, consorțiul de intermediere și partenerul lor media RockFM pentru succesul unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis și pentru această simbioză a tranșei dedicată donatorilor, între componenta socială și cea investițională. Oferta de instrumente financiare disponibile pentru investiții la BVB crește cu fiecare nouă listare, de acțiuni sau obligațiuni, iar în ultimii ani aceasta s-a diversificat mult, prin cele peste 190 de listări, inclusiv prin obligațiunile municipale care încep să fie emise de autoritățile locale. Gama de instrumente financiare se va extinde și mai mult odată cu operaționalizarea CCP.RO Bucharest și relansarea pieței derivatelor, pentru care Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat cererea de autorizare”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager și Intermediar) și Banca Transilvania (Grup de Distribuție), precum și Alpha Bank România, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale (Intermediari). De asemenea, titlurile de stat au putut fi cumpărate și prin 11 participanți eligibili.

Ministerul Finantelor (MF) a atras 843,9 milioane lei si, respectiv, 190,5 milioane euro (valori însumând aproape 1,8 miliarde lei – 360,3 milioane euro), prin prima ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populație (FIDELIS) derulată în acest an prin sistemele Bursei de Valori București (BVB).

În cadrul acestei oferte, derulată în perioada 21 februarie – 1 martie, românii au plasat aproape 14.000 de ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât și pentru cele în euro.