Prin amabilitatea colaboratorilor nostri de la Biroul de Promovare Comercial Economică din cadrul Ambasadei României la Washington, vă informăm ca în data de 12 mai a.c., între orele 17:00 și 18:00 (ora României), se va desfasura “U.S. Market Entry Overview”, un webinar de prezentare a oportunităților de accesare a pieței americane de către firmele românești.
Evenimentul este dedicat în mod special firmelor mici și mijlocii din România, interesate de exportul sau realizarea unor investiții pe plan local (indiferent dacă au mai tatonat sau nu piața americană), și urmărește familiarizarea acestora cu o serie de elemente de bază, care ar trebui avute în vedere în acest sens.
Webinarul se va desfășura doar în limba engleză, având în vedere timpul limitat al acestui eveniment, eventualele întrebări/răspunsuri vor fi formulate doar în limba engleză.
Dacă firma dumneavoastra este interesată în participarea la acest webinar, va rugăm sa transmiteti confirmarea de participare la adresa de e-mail washington.economic@mae.ro – până la data de 10 mai a.c. – pentru a primi linkul către platforma pe care va avea loc evenimentul.
In confirmarea de participare va rugăm sa precizati denumirea firmei, precum și numele și prenumele persoanei care va participa.
Nu este percepută nicio taxă de participare la acest forum virtual, dar este necesară înregistrarea.
Invitația este anexată la prezentul mesaj.
Pentru intrebari/detalii/lamuriri, va rugam sa contactati BPCE Washington, dl. Razvan DUMITRESCU, ministru consilier, telefon: +1 202 8730063, E-mail: washington.economic@mae.ro