București, 1 aprilie 2026
COMUNICAT DE PRESĂ
Vizita Ambasadorului Iordaniei la Palatul CCIB
La sediul Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), președintele Iuliu Stocklosa a primit vizita Excelenței Sale Mutaz Abed Al-Rahman Taha Khasawneh, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Regatului Hașemit al Iordaniei în România. La întrevedere au participat, de asemenea, Gabriela Iftene, director executiv al CCIB, și reprezentanți ai Departamentului de Relații Internaționale.
Întâlnirea a avut ca scop aprofundarea dialogului economic dintre România și Iordania, prin promovarea unei cooperări durabile între comunitățile de afaceri.
„Întâlnirile precum cea de astăzi sunt esențiale pentru comunitățile noastre de afaceri, facilitând o mai bună înțelegere a piețelor, a potențialului economic și a oportunităților de investiții ale fiecăreia. De aceea, suntem deschiși să încurajăm și să sprijinim organizarea de evenimente comune, inclusiv întâlniri B2B și forumuri de afaceri, menite să consolideze dialogul direct”, a declarat președintele CCIB.
La rândul său, Excelența Sa Mutaz Abed Al-Rahman Taha Khasawneh a subliniat potențialul de dezvoltare al relațiilor economice bilaterale și și-a exprimat deschiderea de a sprijini inițiativele care consolidează cooperarea economică și comercială între România și Iordania. „Ambasada Regatului Hașemit al Iordaniei își exprimă deplina disponibilitate de a facilita contactul direct cu camerele de comerț din Iordania, în vederea inițierii unui dialog instituțional și a explorării oportunității semnării unui Memorandum de Înțelegere cu Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, ca bază pentru dezvoltarea unor parteneriate economice durabile.”
Totodată, Excelența Sa adresează companiilor românești invitația de a participa la conferința internațională „Jordan–EU Investment Conference 2026”, care va avea loc pe data de 21 aprilie 2026.
Organizat la Centrul de Convenții King Hussein Bin Talal, situat în zona Mării Moarte din Iordania, evenimentul se va desfășura sub patronajul Majestății Sale Regele Abdullah al II-lea ibn Al Hussein și cu participarea Excelenței Sale Ursula von der Leyen. Conferința reprezintă un reper important al acordului „Strategic and Comprehensive Partnership (SCP)” semnat între Iordania și Uniunea Europeană, având ca obiectiv explorarea potențialului investițional al Iordaniei și generarea de oportunități concrete de investiții. Totodată, conferința va constitui o platformă pentru avansarea Pactului pentru Mediterană și implementarea pilonului economic al SCP, prin dialog politic la nivel înalt, facilitarea parteneriatelor de tip B2B și B2G, precum și valorificarea modelelor de finanțare inovatoare și mixte oferite de Uniunea Europeană.
În acest context, companiile interesate să participe la conferință sau să obțină informații suplimentare sunt invitate să contacteze Ambasada Regatului Hașemit al Iordaniei în România, la adresa de e-mail ambassador.office@jordanembassy.ro, sau Departamentul de Relații Internaționale al CCIB: Dna. Adriana Crișan, Șef Departamentul Relații Internaționale (adriana.crisan@ccib.ro) și Nadjet Ranete, Consilier (nadjet.ranete@ccib.ro).
Biroul de presă al CCIB















