București, 5 mai 2022
COMUNICAT DE PRESĂ
Noi facilități și oportunități de promovare pentru membrii CCIB
În Aula Carol I din sediul nostru istoric a avut loc Adunarea generală a membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB). Pe ordinea de zi a adunării – statutar constituită – s-au aflat atât probleme organizatorice, cât şi probleme de natură strategică.
În cadrul evenimentului a fost dezbătut Raportul privind evoluţia comerţului, industriei, serviciilor şi a altor activităţi din municipiul Bucureşti, a fost dezbătut şi aprobat Raportul Președintelui și al Colegiului de Conducere privind activitatea CCIB în intervalul mai 2021 – aprilie 2022. Totodată, au fost aprobate: deciziile adoptate de Colegiul de Conducere în această perioadă, execuţia bugetară aferentă anului 2021, proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2022, raportul de verificare al auditorului pentru anul 2021, obiectivele generale ale CCIB aferente perioadei 2022-2023, precum și o serie completări și modificări la statutul Camerei bucureștene.
Potrivit Raportului privind activitatea CCIB, prezentat de Iuliu Stocklosa, preşedintele Camerei bucureştene, în vederea atragerii de noi membri, dar şi pentru fidelizarea membrilor activi au fost practicate reduceri cuprinse între 15% şi 30% aplicate la cuantumul cotizaţiei, în funcţie de perioada în care s-a realizat plata. De asemenea, a fost subliniat faptul că membrii CCIB care au cotizaţia plătită la zi beneficiază de reduceri de tarife semnificative: până la 50% la emiterea de certificate de forţă majoră, certificate de origine, dar şi la alte servicii din portofoliul CCIB, 20% la tarifele de închiriere a sălilor de evenimente din cadrul CCIB Business Center, 20% la tarifele de închiriere şi de amenajare a standurilor în cadrul manifestărilor expoziţionale aflate în portofoliul ROMEXPO SA.
„O axă importantă a activității noastre a constituit-o punerea în valoare a Palatului CCIB. De exemplu, în luna martie am lansat seria de evenimente Serate muzicale în București, organizată în colaborare cu Lanto Comunication, moment ce a marcat introducerea în mod oficial a Palatului CCIB în circuitul cultural al Capitalei. În cadrul Seratelor, oferim oaspeților noștri o experiență completă: un act artistic de valoare, într-o ambianță deosebită și selectă, completat de fiecare dată, cu un moment special: miniexpoziții de artă, degustări de vinuri, produse gourmet, produse bio etc.”, a punctat Iuliu Stocklosa.
În perioada următoare se va acorda o atenţie deosebită consolidării relațiilor cu membrii CCIB, dar și cu mediul de afaceri în general. Astfel, au fost introduse încă două pachete de servicii pentru membri (Platinum și Diamond), au fost extinse facilitățile existente și introduse altele noi pentru pachetele Standard, Profesional și Gold. Totodată, se are în vedere întărirea parteneriatului cu Ministerul pentru Antrepreneriat și Turism, concomitent cu extinderea gamei de servicii oferite companiilor românești care vor să-și internaționalizeze afacerile, dar și celor străine, interesate să intre în România.
În plus se vizează: promovarea avantajelor soluționării litigiilor prin intermdiul Curții de Arbitraj București de pe lângă CCIB, dezvoltarea activităţii de formare şi perfecţionare managerială, organizarea unor evenimente de promovare a ofertei românești, a unor cazuri de bună practică, dar și aducerea pe agenda publică a unor probleme stringente pentru oamenii de afaceri.
În ceea ce privește evenimentele premium marca CCIB, în luna iunie, Camera bucureșteană va organiza cea de a patra ediție a conferinței anuale Focus București, dedicată anul acesta dezvoltării urbane, digitalizării și economiei circulare, în octombrie, Topul firmelor din capitală, iar în decembrie, în premieră, Balul CCIB.
Biroul de Presă al CCIB