Marţi, 17 februarie 2015, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, a avut o întrevedere cu Excelenţa Sa Saker Malkawi, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Regatului Haşemit al Iordaniei în România.
Cu această ocazie, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu a vorbit despre strategia de relaţii externe a CCIB, potrivit căreia dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale cu Iordania reprezintă o prioritate. În opinia preşedintelui Camerei bucureştene, schimbul de misiuni economice, participarea la manifestări expoziţionale specializate, reactivarea Consiliului de Afaceri Româno-Iordanian şi deschiderea, în regim de reciprocitate, a unor Birouri de reprezentare la Amman şi Bucureşti reprezintă paşi concreţi în vederea apropierii celor două comunităţi de afaceri şi a valorificării oportunităţilor oferite de cele două pieţe.
Ambasadorul Regatului Haşemit al Iordaniei în România a apreciat proiectele prezentate de preşedintele CCIB şi a subliniat necesitatea identificării principalelor sectoare de interes pentru companiile din cele două ţări, astfel încât evenimentele dedicate oamenilor de afaceri să fie eficiente.
În opinia prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, proiectele industriale comune pot constitui o soluţie excelentă pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale, acest tip de cooperare imprimând stabilitate şi predictibilitate schimburilor comerciale. ES Saker Malkawi a punctat că unele proiecte pot beneficia de finanţare europeană, în baza prevederilor unor acorduri speciale încheiate cu UE (de exemplu în domeniul turistic). Potrivit ambasadorului Regatului Haşemit al Iordaniei la Bucureşti, un alt sector pentru care există interes este cel al tehnologiei informaţiei.
De asemenea, în cadrul întrevederii au fost punctate avantajele pe care oamenii de afaceri iordanieni le au dacă aleg România pentru dezvoltarea unui proiect investiţional, unele dificultăţi întâmpinate şi modalităţile concrete în care CCIB îi poate sprijini.
Biroul de Presă al CCIB