DSC_0137

Dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale cu țările latino-americane, prioritate în strategia CCIB

Prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a avut o înâlnire cu E.S. María Eugenia Echeverría Herrera, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Peru în ţara noastră, care a fost însoțită de Luis Alberto Castro Joo, ministru consilier și prim colaborator în cadrul Ambasadei.

În deschiderea întâlnirii, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu a vorbit despre activitatea CCIB, organizaţie reprezentativă pentru mediul de afaceri al capitalei, cu deschidere şi recunoaştere internaţională, precum şi despre strategia de relaţii externe a Camerei bucureştene. În acest context, președintele CCIB a subliniat că dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale cu țările latino-americane constituie o prioritate în strategia CCIB. „Începând cu acest an, ne dorim să abordăm America Latină, pentru că am identificat un potențial economic semnificativ, există oportunități de afaceri și investiționale, dar trebuie să depășim împreună barierele geografice. Aceste dificultăți pot fi suplinite printr-o bună cooperare cu Ambasada României în Peru și cu Ambasada Republicii Peru la București”, a afirmat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu.

În ceea ce priveşte impulsionarea cooperării pe aceste spații, în opinia preşedintelui CCIB, organizarea, împreună cu Ambasada Republicii Peru și cu alte ambasade ale unor state din America de Sud, a unei „Zile a oportunităţilor de afaceri” va asigura o promovare eficientă a domeniilor-cheie ale economiei regiunii şi a cadrului legal aplicabil comunităţii de afaceri şi investitorilor şi va permite identificarea unor companii româneşti interesate de aceaste pieţe, companii care ulterior să ia parte la o misiune economică organizată de Camera bucureşteană pe continentul sud-american, în toamna acestui an. ES María Eugenia Echeverría Herrera a apreciat propunerea președintelui CCIB și a sugerat organizarea unei Zile a oportunităților de afaceri dedicate țărilor din Alianța Pacificului (Republica Chile, Columbia, Statele Unite Mexicane şi Republica Peru).

De asemenea, preşedintele CCIB a punctat necesitatea unei bune colaborări cu organizaţiile similare din ţara sud-americană, idee pe deplin împărtășită și de E.S. María Eugenia Echeverría Herrera. În ceea ce privește colaborarea la nivel cameral, în opinia ambasadorului Republicii Peru, o întâlnire între conducerea CCIB și președintele CCI Peru-România, Eduardo Samaniego, care se va afla într-o vizită de lucru în țara noastră la sfârsitul acestei luni, ar putea fi un pas util în dezvoltarea colaborării bilaterale.

„Anul viitor sărbătorim 80 de ani de relații diplomatice. Deși avem relații bune și vechi, schimburile comerciale bilaterale sunt încă modeste. Există potențial de creștere, însă pentru moment cele două comunități de afaceri nu se cunosc suficient. Rolul nostru este de a identifica  particularitățile piețelor, complementaritățile celor două economii și în funcție de acestea să alegem cele mai bune modalități de valorificare a oportunităților de afaceri, investiționale și de cooperare”, a punctat E.S. María Eugenia Echeverría Herrera. Înaltul diplomat l-a asigurat pe președintele CCIB de întreaga deschidere în proiectele ce vizează majorarea schimburilor comerciale bilaterale.

Informații de background

În cursul anului 2017 s-au înregistrat exporturi către Republica Peru în valoare de aprox. 7,1 milioane  $, reprezentând o creştere de 44,5% faţă de perioada similară a anului 2016. Pe de altă parte, s-au înregistrat importuri provenite din Republica Peru, în valoare de 2,4 milioane $, cu 24,2% mai mult decât aceiaşi perioadă a anului anterior. Totalul schimburilor comerciale în anul 2017 a fost de aprox. 9,5 milioane $, cu 38,7% mai mult decât cel înregistrat în anul precedent, fără a se depăși nivelul schimburilor comerciale bilaterale realizat în 2014 de 10,7 milioane $, din care 7,6 milioane $ export și 3,1 milioane $, cel mai ricat nivel atins în ultimii 6 ani.

Biroul de Presă al CCIB