DSC_0057

Agendă comună a CCIB și Sistema Italia, pentru dezvoltarea relațiilor economice și comerciale bilaterale

Prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a avut o întâlnire cu E.S. Marco Giungi, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Italiene în România. Înaltul diplomat a fost însoțit de reprezentanți ai Ambasadei și ai altor instituții care funcționează în România în cadrul Sistema Italia: Nicoletta Fioroni, secretar I, șefa Biroului economic si comercial al Ambasadei; Luca Gentile, directorul Agenţiei Italiene pentru Comerţ Exterior (ICE), care acoperă sectorul de promovare comercială al Ambasadei; Roberto Musneci, președintele Camerei de Comerț Italiene pentru România, prof. Ezio Peraro, directorul Institutului Italian de Cultură; Giovanni Villabruna și Rocco Ferri, președinte și, respectiv director general în cadrul Confindustria România. Din partea CCIB, alături de prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu au participat: George Vodislav, director general, prof. dr. ing. Ion Hohan, președintele Secțiunii Servicii, Pavel Pughin, președintele Secțiunii Industrie, prof. dr. ing. Gheorghe Gheorghe, președintele Secțiunii Cercetare-Dezvoltare-Inovare și Ioan Sbera, președinele Secțiunii Membri Colectivi.

În deschiderea întâlnirii, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu a vorbit despre activitatea CCIB, organizaţie reprezentativă pentru mediul de afaceri al capitalei, cu deschidere şi recunoaştere internaţională, precum şi despre strategia de relaţii externe a Camerei bucureştene. În ceea ce priveşte dezvoltarea colaborării comercial-economice între cele două țări, în opinia prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, organizarea la București a „Zilei oportunităților de afaceri”, în primul semestru al acestui an, urmată de „Săptămâna produselor italiene în România” constituie pași eficienți în vederea unei mai bune cunoşteri reciproce şi a identificării unor oportunităţi de business. De asemenea, potrivit preşedintelui CCIB, colaborarea pe proiecte industriale pe terțe-piețe, cooperarea în domeniul cercetării, cu accent pe sectorul aerospațial, dar și în domeniul universitar prezintă avantaje pentru ambele ţări.

Amintind locul că Republica Italiană este al doilea partener comercial al României cu un volum al schimburilor comerciale bilaterale de peste 14 miliarde euro, în anul precedent, cu cel mai mare numar de companii cu capital străin înregistrate în România (peste 45 mii), că nu există domeniu economic în care să nu se fi dezvoltat o cooperare între cele două țări, E.S. Marco Giungi a făcut o prezentare a Sistema Italia, care reunește parteneri din zona publică și privată, cu scopul de a sprijini companiile italiene care activează în străinătate, inclusiv în țara noastră, de a le promova interesele și de a lucra cu parteneri români pentru valorificarea de oportunități de afaceri și investiționale în cele două țări, dar și pe terțe piețe. În acest context, ambasadorul Republicii Italiene a apreciat propunerile preşedintelui Camerei bucureştene, a punctat convergența acestora cu principalele linii de activitate ale Sistema Italia şi l-a asigurat de întreaga cooperare a echipei care lucrează sub autoritatea Ambasadei.

În cursul întâlnirii, oaspeții au reliefat disponibilitatea realizării unor schimburi de experiență și promovării unor cazuri de bune practici în domenii precum: energia verde și depășirea crizei certificatelor verzi, gestiunea deșeurilor, sistemul de sănătate, dar și pentru promovarea unor proiecte culturale. La rândul lor, președinții secțiunilor CCIB, participanți la întâlnire, și-au exprimat dorința de a stabili contacte cu instituțiile italiene care funcționează pe teritoriul țării noastre, iar prin acestea să identifice potențiali parteneri din Italia pentru mediul de afaceri bucureștean.

Astfel, în perioada următoare, pentru punerea în practică a proiectelor discutate, echipa CCIB va colabora cu ICE și Camera de Comerț Italiană pentru România pentru organizarea „Zilei oportunităților de afaceri dedicată Italiei” și a „Săptămânii produselor italiene în România”, cu reprezentanții Confindustria România pe domeniul cercetare și participarea la proiecte industriale pe terțe-piețe și cu oficialii Ambasadei pentru domeniul aeroaspațial.

Informații de background:

La finele lunii octombrie – 2017 (date disponibile), Italia era al doilea partener comercial al țării noastre din punct de vedere al volumului schimburilor comerciale (12,2 miliarde euro) cu o pondere de 10,6% în comerțul României, fiind a doua piață de destinație a mărfurilor românești (5,9 miliarde euro și o pondere de 11,2%) și a doua țară de origine a produselor intrate la import (6,3 miliarde euro, cu o cotă de piață de 10,1 %). Anul 2017 va înregistra cu certitudine un record al nivelului schimburilor comerciale româno-italiene în toate cele trei paliere.

La 31 decembrie 2017, conform datelor Oficiului Național Registrul Comerțului, în România erau înregistrate 45.542 societăți cu capital italian (21,2% din totalul societăților străine din țara noastră, locul 1 la acest indicator), cu un capital investit de 2,4 miliarde euro, reprezentând 5,43% din capitalul străin subscris în țara noastră, ceea ce plasează Republica Italiană pe locul 6 în topul țărilor investitoare în România.

 

Biroul de Presă CCIB