News_1

Eveniment de matchmaking UE-Singapore în domeniul clusterelor, 19.10.2022

Stimată Doamnă / Stimate Domn
Președinte / Director General / Director / Administrator

Prin amabilitatea colaboratorilor nostri de la Biroul de Promovare Comercial Economică din cadrul Ambasadei Romaniei in Singapore, avem placerea sa va informam ca în marja manifestării internaționale “Industrial Transformation Asia-Pacific (ITAP) 2022”, ce va avea loc cu prezență fizică la complexul expozițional „Singapore Expo” în perioada 18-20 octombrie 2022, Comisia Europeană (COM) și Agenția guvernamentală singaporeză pentru promovarea întreprinderilor – Enterprise Singapore (ESG), având sprijinul Delegației UE în Singapore, Ministerului singaporez al Comerțului și Industriei, Platformei Europene de Colaborare a Clusterelor („European Cluster Collaboration Platform” – ECCP) și rețelei internaționale “Enterprise Europe Network” (EEN), vor organiza în data de 19 octombrie 2022 un eveniment de matchmaking UE-Singapore în domeniul clusterelor.

Evenimentul de matchmaking UE-Singapore va reuni organizațiile/asociațiile/IMM-urile din UE, din țările non-UE participante la programul COSME și din Singapore, oferindu-le acestora oportunitatea de a colabora în formatele „Cluster to Cluster” (C2C), „Cluster to Business” (C2B) și „Business to Business” (B2B).
Obiectivul general al evenimentului este de a promova schimbul de informații și oportunitățile de creare de rețele pentru organizațiile europene de tip cluster și membrii acestora cu omologii din Singapore, consolidând cooperarea sectorială (sectoarele vizate de evenimentul de matchmaking sunt: aerospațial; auto; chimie; fabricarea de bunuri de larg consum; electric și electronică; energie, inclusiv petrol și gaze naturale; produse alimentare și băuturi; infrastructură; logistică; managementul lanțului de aprovizionare; farmaceutic și biotehnologie; semiconductori; soluții urbane) și cea dintre mediul academic și industrie în materie de cercetare, dezvoltare și inovare.

Clusterele și IMM-urile din România interesate în a participa la evenimentul de matchmaking vor trebui să aplice online pentru apelul promovat pe web site-ul ECCP până la data de 30 iunie 2022.

https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/ClustersCallforExpressionofinterestEUSingaporeMatchmakingEvent
https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/SMEsCallofExpressionofInterestEUMatchmakingevent

Anexat va transmitem si o prezentare in limba engleza. Informații suplimentare referitoare la condițiile de participare, inclusiv de acoperire a unor cheltuieli de către COM cu deplasarea reprezentanților clusterelor și IMM-urilor, se găsesc accesând linkul:

https://clustercollaboration.eu/sites/default/files/news_attachment/Call%20for%20Expression%20of%20Interest_SMEs_MME%20Singapore.pdf

Pentru informații suplimentare/ intrebari va puteti adresa pentru sprijin și îndrumare Biroului de Promovare Comercial Economică din cadrul Ambasadei României în Singapore, doamnei Cecilia DEACONESCU, Ministru consilier, Tel: +65 6735 5027, E-mail: cecilia.deaconescu@dce.gov.ro.