Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București vă invită să participați la Misiunea economică la Budapesta
organizată cu prilejul celei de a VI-a sesiuni a
Comisiei Interguvernamentale de Cooperare Economică
ROMÂNIA – UNGARIA
– 14-15 iulie 2014 –
Comisia interguvernamentală de cooperare economică România – Ungaria (Comisia Mixta),
reprezintă cadrul oficial de dezbatere a celor mai importante aspecte ale cooperarii economice bilaterale (schimburi comerciale, diverse proiecte de cooperare în toate domeniile economiei celor doua țări, inclusiv proiecte transfrontaliere, etc) la nivelul structurilor guvernamentale (ministere, departamente, agenții). Copreședinți ai celor două părți în Comisia Mixtă sunt domnii Constantin Niță, ministrul economiei și respectiv Péter Szijjártó, adjunct al ministrului afacerilor externe și comerțului din Ungariei.
La solicitarea Ministerului Economiei, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului Bucuresti, în parteneriat cu Camera Națională de Comerț a Ungariei organizează cu această ocazie “Forumul de Afaceri Romania – Ungaria”, care se va desfășura luni, 14 iulie a.c. după următorul program (preliminar):
13.30 – 14.00 Înregistrarea participanților;
14.00 – 14.20 Alocuțiuni de bun venit și deschiderea oficială a evenimentului (cu traducere în română și maghiară)
Dr. László Parragh, Președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Ungariei;
Prof. univ. dr. Sorin Dimitriu, Președinte al Camerei de Comerț și Industrie București
14.20 – 14.50 Principalele aspecte ale relațiilor economice româno – ungare (cu traducere în română și maghiară)
Dl. Péter Szijjártó, Adjunct al ministrului afacerilor externe și comerțului din Ungaria;
Dl. Constantin Niţă, Ministrul economiei, România
14.50 – 16.30 Întâlniri de afaceri (B2B), intre firmele și companiile participante.
Dialogul început la Forum cu firmele participante din Ungaria poate continua și in ziua de marți, 15.07.2014, în baza aranjamentelor realizate cu acestea.
Prezența șefilor delegațiilor oficiale din cele două țări la Forum oferă o vizibilitate sporită evenimentului, creând astfel un bun prilej atât pentru promovarea produselor și serviciilor românești, cât și posibilitatea ca eventualele probleme ale companiilor/firmelor participante care necesită sprijin guvernamental sa fie ascultate, reținute de cei doi demnitari și chiar reflectate în lucrările sesiunii plenare a Comisiei Mixte din 15.07.2014.
Vă menționăm că locurile sunt limitate iar data limită pentru înscriere este 7 iulie 2014.
În confirmarea Dvs. vă rugăm să menționați domeniile Dvs de interes, pe baza cărora sa fie invitate firmele ungurești potențial partenere, iar în cazul în care doriți participarea la Forum a unor firme anume din țara vecină, vă rugăm să le precizați pentru a le fi transmise invitații oficiale.